Fractura de femur

Despre fractura femurului

Fractura de femur este o leziune traumatică foarte gravă și dureroasă. Femurul, osul coapsei, este unul dintre cele mai lungi și rezistente din corpul uman, iar o fisură sau ruptură a acestuia este adesea cauzată de leziuni severe, cum ar fi trauma suferită într-un accident de mașină. Ruperea femurului necesită o forță extraordinară aplicată osului, care va avea nevoie de mai multe luni pentru vindecare. Fractura de femur presupune intervenție medicală de urgență.

Partea lungă și dreaptă a femurului se numește diafiză femurală, fiind cuprinsă între două extremităţi cefalice (proximală și distală), și este cea mai des întâlnită fisură sau ruptură de femur. Când există o leziune, oriunde de-a lungul acestei lungimi a osului, se numește fractură de diafiză femurală. Acest tip de fractură necesită, aproape întotdeauna, intervenție chirurgicală pentru a se vindeca.

Mai puțin întâlnită, dar posibilă, mai ales în cazul persoanelor de peste 60 de ani, ruperea femurului poate fi localizată în extremitățile osului, cum ar zona trohanteriană și a colului femural (porțiunea osoasă care face legătura cu capul femural) sau zona condililor femurali - în regiunea genunchiului.

La copii, traumatismele asupra coapsei duc rareori la apariția fracturii de femur, deoarece oasele, la vârste mici, sunt elastice și flexibile. Cartilajul de creștere, care este o particularitate a osului la copii, joacă un rol de amortizor al șocului traumatic, motiv pentru care fracturile de femur apar în situație rare.

Fracturile de femur variază foarte mult, în funcție de forța care provoacă ruptura. Astfel, dacă bucățile de os se pot alinia, vorbim de o fractură stabilă. Dacă bucățile de os nu pot fi aliniate, este vorba de o fractură deplasată. Afectarea epidermei în momentul traumatismului cauzează o fractură deschisă, în timp ce, dacă osul nu perforează pielea, fractura de femur este una închisă.

Fracturile de femur pot fi clasificate și în funcție de:

• localizarea fracturii - în funcție de locul în care femurul s-a rupt - distală, mijlocie, proximală;
• modelul fracturii - în funcție de direcția fracturii - fractură oblică, spiroidă, etc.

Cele mai întâlnite tipuri de fracturi femurale sunt:

• fractura transversală - ruptura este o linie orizontală dreaptă, care traversează osul femural;
• fractura oblică - ruptura are o linie unghiulară;
• fractura în spirală (spiroidă) - linia de fractură înconjoară axul osului; acest tip de ruptură este cauzată de o forță de răsucire a coapsei;
• fractura cominutivă - osul se rupe în trei sau mai multe bucăți;
• fractura deschisă - fragmente osoase ies prin piele sau rana pătrunde până la osul rupt; acestea implică și leziuni ale mușchilor, tendoanelor și ligamentelor din jur.

Factori de risc

Există anumiți factori favorizanți care pot duce la fisurarea sau ruptura osului femural.

Pe lângă leziunile cauzate de accidente, există și o serie de factori medicali care pot duce la apariția unei rupturi de femur:

• vârsta înaintată - persoanele de peste 60 de ani sunt mai expuse acestui risc din cauza apariției fragilității osoase;
• densitatea osoasă - odată cu înaintarea în vârstă, oasele pierd capacitatea de regenerare osoasă, în special sub acţiunea bolilor degenerative sau a unor tulburări de malabsorbţie, necesare refacerii țesutului osos;
• osteoporoza.

Diagnosticare

O fractură de femur este diagnosticată după examinarea fizică a piciorului, dar mai ales după efectuarea testelor imagistice, care pot include radiografii și/sau tomografii, şi care permit medicului specialist să identifice locația exactă a fracturii.

După anamneza inițială, care cuprinde informații despre accidentare și istoricul medical al pacientului, medicul specialist trebuie să realizeze o examinare atentă. Inițial, va fi evaluată starea generală a pacientului, iar apoi examinarea se va concentra asupra piciorului lezat. Indiciile urmărite de medic pentru a diagnostica o fractură de femur sunt:

• deformare evidentă a coapsei/piciorului - un unghi anatomic neobișnuit, o răsucire sau chiar o scurtare aparentă a piciorului;
• tumefieri ale locului leziunii;
• răni evidente ale epidermei;
• prezența unor fragmente osoase la nivelul pielii.

După inspecția vizuală, medicul va palpa de-a lungul coapsei piciorului eventuale anomalii ale mușchilor din jurul coapsei. Se va verifica, obligatoriu, pulsul de la nivelul piciorului, pentru a exclude eventualele întreruperi ale circulației cauzată de secționarea vasculară.

În starea de conștiență a pacientului, medicul va testa senzațiile resimțite la nivelul piciorului și, mai ales, reflexele de mișcare la nivelul inferior al leziunii (Babinski reflex).

În cazul suspectării rupturii de femur, sunt necesare teste imagistice:

• Radiografia este cel mai comun mod de a evalua o fractură; ea relevă clar dacă femurul este intact sau dacă a suferit o leziune; razele X arată tipul de fractură suferită, care poate fi fisură de femur sau ruptură de femur, dar și unde este localizată de-a lungul osului;
• Tomografia computerizată (CT) stabilește cu precizie severitatea fracturii; completarea unei radiografii cu un test CT este necesară pentru că, uneori, liniile de fractură pot fi foarte subțiri și greu de determinat în cadrul unei radiografii.

Prevenție

Pentru că este un tip de fractură care apare, de cele mai multe ori, din cauza accidentelor de mașină, există câțiva factori de prevenție de care trebuie ținut cont:

• evitați condusul sub influența alcoolului, drogurilor sau a medicamentelor care induc somnolență;
• nu conduceți fără a purta centura de siguranță;
• nu conduceți agresiv;
• conduceți prudent pe vreme nefavorabilă;
• nu practicați sporturi extreme sau de contact fără echipament de protecție.

Pentru a preveni apariția oricărui tip de fractură, sistemul osos trebuie protejat prin întreținerea musculaturii. Pierderea în greutate în cazul persoanelor supraponderale sau cu obezitate contribuie, de asemenea, la prevenirea apariției fracturilor de femur.

La persoanele diagnosticate cu osteoporoză, la care riscul apariției unei fracturi este mult mai mare, este necesară administrarea de suplimente de calciu şi vitamina D, esenţiale pentru întărirea oaselor.

Exercitiile fizice au şi ele o importanţă deosebită pentru întărirea densității osoase. Persoanele vârstnice, femeile aflate la post-menopauză, dar mai ales cei care suferă de boli ale sistemului osos, precum osteoporoză sau osteopenia, trebuie să evite o viață sedentară, pentru a stimula și întreține un sistem muscular puternic, necesar susținerii sistemului osos îmbătrânit.

Pentru că apariția fracturilor de femur este mai ridicată la persoanele în vârstă, mai ales prin accidente casnice care implică căderi, prevenția trebuie să se facă prin încurajarea mersului, învățarea unor exerciții de menținere a echilibrului, dar și folosirea unor dispozitive speciale de ajutorare a mersului, atunci când capacitățile fizice sunt slăbite.