Spondiloza

Cauze

Odată cu înaintarea în vârstă, structurile care alcătuiesc coloana vertebrală cervicală se uzează. Aceste modificări presupun:

• deshidratarea discurilor intervertebrale: discurile acționează ca niște structuri tampon între vertebrele coloanei vertebrale. Odată cu înaintarea în vârstă, acestea pierd apă, se deshidratează, devin mai mici, ceea ce favorizează contactul osos între vertebrele adiacente;
• tulburările de statică vertebrală: anumite profesii, care presupun o postură aplecată, pot produce modificări de statică vertebrală, ulterior cu apariția modificărilor degenerative la acest nivel;
• rigidizarea ligamentelor: ligamentele, cu rol de stabilizare a coloanei vertebrale, se pot rigidiza odată cu înaintarea în vârstă;
• boala Scheuermann/cifoza juvenilă: este o afecțiune a adolescentului, fiind o leziune degenerativă a zonei de creștere osteocartilaginoasă a platourilor corpurilor vertebrale toracale. Apariția leziunii degenerative la acest nivel are două consecințe: prima - apariția deformării corpurilor vertebrale și a doua - formarea unor hernii discale intraspongioase în corpul vertebrelor, cu apariția progresivă a unei cifoze dorsale. Afecțiunea poate fi întâlnită la 20 - 30% dintre adolescenți, mai frecvent la băieți, locul de predilecție fiind la nivel toracal superior și nivel toracal mediu, cu instalarea progresivă a unei cifoze, „spate rotund”.

Simptome

Spondiloza sau spondilodiscartroza este o patologie întâlnită frecvent, în care sunt afectate, în special, segmentele cu mobilitatea cea mai mare, respectiv coloana cervicală și cea lombară.

Simptomatologia este variată, în funcție de localizarea spondilozei, dar simptomul dominant este durerea. Aceasta poate fi localizată sau poate iradia pe traiectul rădăcinii nervoase afectate, fiind determinată de mai multe mecanisme, precum: afectarea discului intervertebral, dezvoltarea osteofitelor anterioare sau posterioare. Osteofitele, „ciocurile” posterioare, au un impact crescut asupra simptomatologiei, pentru că pot să îngusteze găurile de conjugare, cu comprimarea rădăcinilor nervoase ale nervilor care ies din coloana vertebrală.

La nivel cervical, cel mai frecvent este afectat segmentul C5 - C6, pacienții prezentând dureri la nivel local sau durere iradiată la nivelul membrului superior, având caracter mecanic (cu accentuare la mobilizarea segmentului afectat). În cazul afectării unei rădăcini nervoase, prin compresie radiculară, pacientul poate prezenta și parestezii la nivelul membrului superior, care, în funcție de localizarea procesului artrozic, afectează dermatomerele corespunzătoare, pacientul relatând parestezii distale și la unul sau mai multe degete. Dacă localizarea este la nivel C1 - C2, în prezența unor osteofite posterioare voluminoase cu afectarea arterelor vertebrale, pacientul poate acuza cefalee occipitală, vertij, vedere dublă.

În cazul afectării segmentului dorsal vorbim, de obicei, de o etiologie secundară a unei sechele de boală Scheuermann, cu accentuarea progresivă a cifozei dorsale.

Coloana vertebrală lombară este frecvent afectată, la fel ca și segmentul cervical. Segmentul lombar reprezintă locul predilect pentru producerea herniei de disc, ceea ce reprezintă fisurarea inelului fibros al discului intervertebral; aceasta permite deplasarea nucleului pulpos către canalul vertebral, producând compresiune la nivelul rădăcinii nervoase adiacente.

Lombalgia este definită ca durerea apărută în regiunea lombară, care poate să apară în urma unei suprasolicitări fizice, fără o iradiere la nivelul membrelor inferioare. Lombalgia acută are o durată sub trei luni. De obicei apare brusc, în urma unui efort fizic intens, nu afectează rădăcinile nervoase, episodul dureros purtând și numele de lumbago. În acest caz, substratul durerii sunt leziunile tendoanelor, ligamentelor, discurilor intervertebrale, articulațiilor interapofizare și mușchilor paravertebrali.

Lombalgia cronică are o durată mai mare de trei luni. Pacientul poate să prezinte și o durere iradiată la nivelul feselor și la nivelul membrelor inferioare, pe fața posterioară sau anterioară a coapsei, în funcție de localizarea procesului patologic.

Lombosciatica este durerea lombară care iradiază la nivelul membrului inferior, pe traiectul nervului sciatic; durerea poate fi accentuată de mișcare, tuse, strănut sau la efortul de defecație și este calmată în repaus.

Tratament

Tratamentul în spondiloză este unul complex, ce urmărește mai multe obiective. În primul rând este importantă ameliorarea durerii și inflamației. Având în vedere că majoritatea pacienților cu spondiloză sunt pacienți vârstnici, cu multe boli asociate, trebuie să se țină seama, în tratamentul artrozei, și de aceste aspecte:

• tratamentul igieno - dietetic: este extrem de important în terapia pacientului cu spondiloză cervico-dorso-lombară, educația pacientului fiind o verigă importantă; există așa-numitele reguli și indicații de igienă pentru coloana vertebrală, care fac parte din regimul igieno - postural recomandat pacienților cu această afecțiune;
• tratamentul medicamentos: cea mai utilizată clasă de medicamente în tratamentul spondilozei, la fel ca și în alte tipuri de artoze, este grupul de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), care au rol atât în scăderea durerii, cât și a inflamației. Antiinflamatoarele nesteroidiene pot fi clasice/neselective sau selective, așa numita clasă a coxibilor.

Rolul medicului este să aleagă cel mai potrivit antiinflamator nesteroidian pentru un pacient; în acest scop există ghiduri care grupează pacienții care urmează să primească un tratament cu AINS după riscul lor gastrointestinal și cardiovascular. Dacă ambele riscuri sunt reduse, adică pacientul nu are o afecțiune cardiacă și nici o afecțiune gastrică, se poate folosi orice antiinflamator nesteroidian. Dacă ambele riscuri sunt crescute, pacientul are o afectare cardiacă de tipul hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică cronică, insuficiență cardiacă și un risc gastrointestinal mare, utilizarea AINS nu este recomandată. În cazul în care administrarea acestora chiar este necesară, se pot folosi, dar în cea mai mică doză eficientă, pentru cea mai scurtă perioadă de timp posibilă.

Alte medicamente utilizate în tratamentul artrozelor sunt cele pentru durere, antialgicele, precum și condroprotectoarele - preparate care conțin constituenți ai cartilajului articular. Aceste condroprotectoare se administrează, de obicei, pe o perioadă de trei – șase luni, cu o pauză de două luni, ulterior cu reluarea curei de tratament. Sunt bine tolerate de organism și au efecte secundare neglijabile;

• tratamentul fizic: ocupă un loc important în tratamentul spondilozei. Scopul acestei terapii este de a combate durerea, de a preveni agravarea leziunilor degenerative și de a crește mobilitatea la acest nivel, cu tonifierea musculaturii paravertebrale. Tratamentul fizic se poate face prin: electroterapie, laserterapie, masaj kinetoterapie (gimnastică medicală), atât în unitățile de fizioterapie, dar şi în stațiunile balneare de profil.

Complicații

Complicațiile spondilozei pot fi:

• persistența durerilor, cu înrăutățirea acestora, dacă este ignorată simptomatologia;
• din cauza prolapsului discului dorsal (migrarea nucleului pulpos prin fisurarea discului intervertebral) poate să apară hernia de disc, cu consecințe neurologice;
• apariția simptomelor neurologice, prin afectarea rădăcinii nervoase, prin compresia acesteia (radiculopatie) sau compresia măduvei spinării (mielopatie);
• tasarea vertebrală: poate duce la accentuarea sindromului static și dinamic vertebral, cu modificări de postură vertebrală și accentuarea marcată a durerilor, paresteziilor pe traiectele nervoase și chiar a parezelor, dacă nu se intervine la momentul oportun.

Autor

Dr. Cozma Maria

Medic Specialist Reumatologie și Ecografie 2D