Tremor esențial

Cauze

Cercetările nu au relevat motivul exact care determină apariția tremorului esențial și nici posibilii factori declanșatori ai afecțiunii. Există totuși dovezi că anumite modificări ale anumitor părți ale creierului au legătură cu declanșarea bolii.

O primă concluzie a experților este că boala are un model genetic, în sensul în care apare în familii, fiind considerată o afecțiune ereditară autozomală dominantă. În termeni non medicali, dacă un părinte transmite gena mutantă care provoacă tremor esențial, există 50% șanse ca afecțiunea să fie moștenită.

Simptome

Simptomul cheie al tremorului esențial este tremuratul. Mișcările incontrolabile pot lua diferite forme și apar, de regulă, în anumite circumstanțe, cum ar fi:

• Tremor de acțiune - o formă de tremur care are loc în timpul acțiunilor, cum ar fi atingerea ori apucarea unor obiecte sau realizarea unor mișcări fine.
• Tremor postural - un tremur care se declanșează în anumite posturi, cum ar fi necesitatea de a ține o mână întinsă, la aceeași înălțime.

Tremorul esențial afectează, în aproape toate cazurile, ambele părți ale corpului, dar adesea se manifestă mai pregnant pe o parte, mai mult decât pe cealaltă. În afară de brațe, tremurul poate afecta și alte părți ale corpului, cum ar fi capul, trunchiul și chiar mișcările feței sau vocea.

Debutul bolii este lent, progresiv în timp, cu afectarea inițială a membrelor superioare simetric; apoi, pe măsură ce boala progresează, sunt implicate și capul, gâtul, buzele sau mentonul, uneori și cu afectarea vocii.

Simptomele se pot agrava în anumite circumstanțe, cum a fi: anxietate, oboseală și stres, precum și în combinație cu administrarea anumitor medicamente. De asemenea, simptomele se pot și îmbunătății atunci când organismul este odihnit sau când pe membrele afectate se aplică comprese reci sau gheață.

Tratament

Tremorul esențial nu se vindecă complet, dar poate fi tratat. Cele mai comune și recomandate opțiuni de tratament sunt:

• Medicamente (betablocante, antiepileptice și anticonvulsive).
• Dispozitive de asistență (dispozitive de vibrație și de stimulare a nervilor periferici), kinetoterapie și fizioterapie, pentru menținerea tonusului muscular.
• Toxina botulină (injectarea mușchilor afectați de tremor).
• Stimularea profundă a creierului (intervenție chirugicală de implantare a unui dispozitiv, care furnizează impulsuri electrice în creier).
• Ultrasunete focalizate (procedură care folosește unde sonore de ultra-înaltă frecvență, concentrate pe un singur punct din creier implicat în producerea tremorului).

Tremorul esențial nu este o afecțiune care pune viața în pericol, dar poate cauza probleme cu activitățile de zi cu zi pe măsură ce starea se agravează. Persoanele care au această afecțiune au probleme cu asigurarea funcționalității zilnice, cum ar fi aportul de hrană și apă, îmbrăcatul hainelor sau scrisul.

Pentru ameliorarea simptomelor tremorului, pacientul trebuie să adopte un stil de viață echilibrat: evitarea substanțelor stimulante, precum cafeina, care pot determina creșterea frecvenței episoadelor de tremor, evitarea utilizării membrului mai afectat de tremor, relaxarea prin diferite tehnici, precum masajul, și evitarea factorilor care creează stres și anxietate și care agravează tremorul.

Timpul de recuperare după diferitele tratamente aplicate depinde de mulți factori, în special de tratamentele în sine. Medicul specialist trebuie să ofere toate informațiile pacientului, în funcție de gradul de afectare și de circumstanțele specifice fiecărui caz.

Complicații

Posibilele complicații și efecte secundare ale tratamentelor pentru tremor esențial depind de mulți factori, inclusiv de tratamentele în sine. Medicul specialist va informa fiecare pacient în parte despre efectele secundare sau complicațiile posibile, în situația specifică fiecărui caz și va oferi sfaturi pentru a le evita sau gestiona, în funcție de situație.

Cea mai frecventă complicație după diagnosticarea cu tremor esențial este apariția unor probleme de natură psihologică, pentru că la majoritatea celor diagnosticați apar sentimente de jenă și anxietate cu privire la simptome, iar unele persoane pot suferi chiar depresie, în fața unui diagnostic fără posibilitate de vindecare.