Tricotilomania

Cauze

Nu există cauze confirmate pentru tricotilomanie, deși experții suspectează mai mulți factori implicaţi. Unii dintre factorii care ar putea cauza tricotilomania sunt:

• genetica - din cauza anumitor mutații genetice, anumite persoane ar putea dezvolta tricotilomanie, dar sunt necesare cercetări suplimentare pentru a confirma această teorie;
• modificări ale structurii creierului sau ale neurotransmiţătorilor cerebrali - persoanele cu tricotilomanie manifestă adesea modificări în anumite zone ale creierului sau o modificare a cantităţii de neurotransmiţători între anumiţi neuroni;
• mecanism de ”a face față” (engl. Coping) - mulți oameni diagnosticați cu tricotilomanie descriu că afecțiunea se declanșează după o perioadă stresantă din viața lor;
• afecțiuni mentale - există mai multe afecțiuni psihiatrice care se pot asocia cu tricotilomania, cum ar fi tulburare obsesiv-compulsivă, tulburare depresivă majoră, tulburări de anxietate, tulburări legate de consumul de substanțe (alcool și droguri).

Tricotilomania nu este o afecțiune contagioasă și nu se poate răspândi. Unii experți suspectează că ar putea fi o tulburare moștenită, dar această supoziție nu a fost confirmată.

Simptome

Principalul simptom al tricotilomaniei este smulgerea repetată a părului, care poate provoaca căderea părului. Aceste persoane simt un impuls irezistibil de a-și smulge părul și resimt o tensiune progresivă până când o fac. După ce își smulg părul, apare o senzație de ușurare.

Smulgerea părului poate surveni ca răspuns la o situație stresantă sau fără un factor declanşator evident.

Majoritatea persoanelor cu tricotilomanie își smulg părul de pe scalp, dar și alte zone pot fi afectate, cum ar fi sprâncenele, genele, zona genitală, barbă sau mustață.

Un alt semn care determină diagnosticul de tricotilomanie este reprezentat de petele de pe scalp, zone de chelie, care pot avea o formă neobișnuită și apar într-o parte a capului mai mult decât în cealaltă.

Tricotilomania poate provoca sentimente de rușine și stimă de sine scăzută, iar cei afectați vor încerca să-și ascundă condiția.

Tratament

Tratamentul tricotilomaniei implică psihoterapie și tratament psihiatric. Cercetările în curs arată că unele medicamente prescrise pentru alte tulburari mintale ar putea ajuta la tratarea acestei boli, dar sunt necesare mai multe informaţii înainte ca orice medicament specific să devină parte a îngrijirii standard.

Adesea, doar prescrierea de medicamente nu este suficientă pentru a trata tricotilomania, motiv pentru care medicii specialiști vor utiliza combinații de medicamente, tehnici de terapie sau ambele variante.

Medicamente

• antidepresive - inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei și antidepresivele triciclice pot ajuta uneori la reducerea impulsului de smulgere a părului;
• antipsihotice - aceste medicamente pot ajuta, singure sau în asociere cu antidepresivele, la diminuarea simptomatologiei;
• anticonvulsivante - aceste medicamente ajută, de obicei, la tratarea convulsiilor, dar sunt folosite și în patologiile psihiatrice, pentru stabilizarea dispoziţiei și diminuarea impulsivităţii, inclusiv în tricotilomanie.

Psihoterapie

• terapia comportamentală de inversare a obiceiurilor nocive - această metodă ajută pacienții să devină mai conștienți de comportamentele și tiparele lor. Terapia învața pacientul să identifice situaţiile care generează impulsul dăunător și să-l înlocuiască cu alte comportamente. Această metodă s-a dovedit a avea cele mai mari șanse de succes în tratarea tricotilomaniei;
• terapia de grup și terapia suportivă - în care persoanele afectate de această tulburare împărtăşesc trăiri și experiențe de succes între ele.

Alte tratamente necesare în cazul tricotilomaniei

• persoanele care au afecțiunea ar putea avea nevoie de consultul unor alți specialiști, cum ar fi un dermatolog, care poate ajuta la tratarea problemelor sau a leziunilor legate de piele. Chirurgia plastică și reconstructivă poate ajuta, de asemenea, cu intervenții de grefare a pielii pentru zonele afectate ale corpului.

Există și alte tehnici care pot ajuta persoanele care manifestă dorința de a se trage de păr:

• folosirea unei mingi antistres;
• strângerea pumnului și încordarea mușchilor brațului respectiv;
• purtarea pe cap a unei bandane sau a unei pălării strânse pe cap;
• repetarea unor mantre, cu voce tare, până trece nevoia de a trage de păr;
• băi liniștitoare pentru a atenua stresul sau anxietatea;
• exersarea respirației profunde până când dorința de a trage dispare;
• exerciții fizice care presupun folosirea mâinilor;
• tunsori scurte.

Complicații

Aproximativ 20% dintre persoanele care suferă de tricotilomanie dezvoltă și afecțiunea numită tricofagie, ceea ce înseamnă că își mănâncă părul smuls. Acest obicei poate duce la ocluzie intestinală, care este o urgență chirurgicală.

Persoanele afectate își provoacă frecvent leziuni ale pielii și ale țesutului subcutanat, mai ales dacă folosesc instrumente de îngrijire personală, cum ar fi o pensetă. Aceste leziuni necesită uneori tratamente dermatologice complexe sau chiar chirurgicale. Deteriorarea pielii, cauzată de smulgerea părului, poate provoca, de asemenea, căderea permanentă a părului în zonele afectate.

Uneori, medicaţia prescrisă pentru tratamentul acestei afecţiuni poate, la rândul ei, genera efecte nedorite, care este bine să fie discutate cu medicul curant.

Deși poate să nu pară deosebit de gravă, tricotilomania poate avea un impact negativ major asupra vieții tale.

Complicațiile pot include:

• stres emoțional - mulți oameni cu tricotilomanie raportează că simt rușine, umilință și jenă. Ei pot experimenta o stimă de sine scăzută, depresie, anxietate și pot recurge la consum de alcool sau droguri stradale din cauza stării lor;
• afectarea vieții sociale și profesionale - rușinea cauzată de căderea părului poate determina evitarea activităților sociale și a oportunităților de muncă. Unii oameni manifestă probleme în viața intimă, cauzate de teama că starea lor va fi descoperită;
• tricobezoar - ingerarea părului smuls poate duce la formarea unui ghem de păr (tricobezoar) în tractul digestiv. Pe o perioadă de câțiva ani, ghemul de păr care tranzitează tractul digestiv poate provoca pierdere în greutate, vărsături, obstrucție intestinală și chiar deces.