Beta 2-microglobulină urinară

Informații generale

Beta 2-microglobulina (β2-m) este o proteină structurală neglicozilată sintetizată de toate celulele nucleate. Este prezentă și în majoritatea fluidelor biologice, inclusiv în ser, urină și lichid sinovial și formează o mică subunitate invariabilă a lanțului ușor al antigenului de clasă I al complexului major de histocompatibilitate (CMH), cunoscut și ca antigen leucocitar uman (HLA), pe suprafața celulelor nucleate.

Beta 2-microglobulina urinară este un biomarker precoce și sensibil al leziunii renale acute. Această proteină este filtrată la nivelul glomerulului și este reabsorbită și catabolizată de celulele tubulare renale proximale, nefiind detectată în mod normal în urină. O reducere a filtrării glomerulare determină o creștere exponențială a β2-m în sânge. Atunci când nivelurile serice sunt foarte crescute, β2-m se depozitează sub formă de amiloid (proces întâlnit în special la pacienții care sunt supuși dializei un timp îndelungat și care cauzează o boală rară, cu manifestare sistemică sau localizată, denumită amiloidoză).

β2-m urinară este un marker al leziunii tubulointerstițiale și prezice riscul de a dezvolta boală renală în stadiu terminal în nefropatia membranoasă idiopatică.

Prin compararea nivelurilor serice și urinare ale beta 2-microglobulinei este posibilă determinarea cauzei infecției renale: glomerulară sau tubulară. Deoarece, în mod normal, în urină sunt prezente doar cantități mici de beta 2-microglobulină, concentrațiile acesteia cresc în urină din cauza incapacității tubilor renali de a o reabsorbi, în timp ce în sânge cantitatea acestei proteine crește din cauza incapacității glomerulilor de a o filtra.

Când este recomandată determinarea beta microglobulinei urinare

Determinarea beta 2-microglobulinei urinare nu este o analiză de rutină pentru investigarea bolilor renale, însă determinarea acestei proteine, atât din sânge, cât și din urină, poate fi solicitată în cazul pacienților care prezintă simptome asociate disfuncțiilor renale. Unele simptome includ: edem în jurul ochilor sau la nivelul feței, încheieturilor sau gleznelor, urină de culoare nespecifică, oboseală, slăbiciune, greață.

În rare cazuri, concentrațiile de β2-m urinară pot fi testate la pacienții care au suferit un transplant de rinichi sau care au fost expuși unor concentrații crescute de metale grele, cum ar fi cadmiu sau mercur.

Determinarea beta 2-microglobulinei poate fi solicitată și pentru evaluarea aminoglicozidelor și ciclosporinelor, dar și pacienților care suferă de pielonefrită, sindrom Fanconi sau boală Wilson.

Procedura recoltare

Determinarea beta 2-microglobulinei se realizează dintr-o probă de urină spontană (preferabil prima urină de dimineață).

Interpretare rezultate

Valorile normale, atât pentru bărbați, cât și pentru femei sunt mai mici de 0.2 mg/L, indiferent de vârstă.