Informații generale
Beta CrossLaps sau Beta-CTx reprezintă produsul de degradare al colagenului de tip I și poate fi utilizat ca marker pentru persoanele cu predispoziție pentru a dezvolta osteoporoză. În jur de 90% din matricea organică a oaselor este colagen de tip I, acesta fiind o proteină elicoidală, reticulată la capetele N- și C- terminale.
Reabsorbția osoasă este un proces complex în care osteoclastele sau celulele ce pot distruge țesutul osos sintetizează și secretă substanțe acide și neutre care dezintegrează fibrele de colagen în fragmente mai mici, inclusiv telopeptidul C- terminal (CTx). Îmbătrânirea oaselor transformă forma alfa a acidului aspartic ce intră în compoziția CTx, în forma beta. Pacienții care prezintă reabsorbție crescută osoasă au adesea valori crescute ale Beta CrossLaps.
Osteoporoza este o boală care afectează sistemului osos prin slăbirea oaselor și creșterea riscului de fracturi osoase. Boala se dezvoltă lent de-a lungul anilor, adesea fără a prezenta o simptomatologie specifică. Primul stadiu al osteoporozei este reprezentat de osteopenie, atunci când densitatea osoasă începe să scadă și este mult mai mică comparativ cu densitatea osoasă pe care ar fi trebuit să o prezinte pacientul la vârsta respectivă. Diagnosticul osteoporozei, în foarte multe dintre cazuri, ajunge să se pună abia după ce pacientul a suferit una sau mai multe fracturi osoase.
Riscul de a dezvolta osteoporoză crește odată cu vârsta, însă afecțiunea este mult mai frecventă la femeile de peste 50 ani sau la cele aflate în postmenopauză, ca urmare a scăderii producției de hormoni estrogeni.
Factorii de risc ce pot duce la apariția osteoporozei pot fi:
- vârsta înaintată;
- tratamente hormonale;
- istoric familial;
- boala celiacă;
- mielom multiplu;
- obezitate;
- hipertiroidism.
Când este recomandată determinarea analizei Beta CrossLaps
Determinarea Beta CrossLaps poate fi recomandată de medicul specialist pentru monitorizarea terapiilor antiresorbtive la femeile aflate în postmenopauză, dar și la persoanele care prezintă osteopenie.
Stadiile incipiente ale osteoporozei nu prezintă simptome, însă retragerea gingiilor, articulații slăbite sau ruperea frecventă a unghiilor ar putea fi un prim semnal. Osteoporoza poate fi prevenită cu ajutorul unei alimentații sănătoase, exerciții fizice regulate și administrarea zilnică de vitamina D.
Procedura recoltare
Determinarea anticorpilor Beta CrossLaps nu necesită pregătiri speciale și se realizează dintr-o probă de sânge venos, recoltată într-un vacutainer fără anticoagulant.
Interpretare rezultate
Valorile de referință* ale testului diferă în funcție de vârstă și sex și sunt următoarele:
Femei:
- Premenopauză: <0.573 ng/ml
- Postmenopauză: <1.008 ng/ml
Bărbați:
- 30 - 50 ani: <0.584 ng/ml
- 50-70 ani: <0.704 ng/ml
- >70 ani: <0.854 ng/ml
* Valorile de referință sunt date de aparatură, de metoda de lucru și de reactivii folosiți și acestea pot să difere de la un laborator la altul.
Bibliografie
- “ClinicalKey.” Clinicalkey.com, 2023, www.clinicalkey.com
- Waugh, E J et al. “Risk factors for low bone mass in healthy 40-60 year old women: a systematic review of the literature.” Osteoporosis international : a journal established as result of cooperation between the European Foundation for Osteoporosis and the National Osteoporosis Foundation of the USA vol. 20,1 (2009): 1-21. doi:10.1007/s00198-008-0643-x
- Nishizawa, Yoshiki. “Significance of Serum CrossLaps as a Predictor of Changes in Bone Mineral Density during Estrogen Replacement Therapy; Comparison with Serum Carboxyterminal Telopeptide of Type I Collagen and Urinary
- Deoxypyridinoline.” Journal of Bone and Mineral Metabolism, vol. 22, no. 2, 2004, pp. 127–131, www.academia.edu
- Briot, Karine, and Clarisse Herbeck. “Les Marqueurs Biochimiques Du Remodelage Osseux.” ResearchGate, Elsevier, Dec. 2005, www.researchgate.net
- “CTX - Overview: Beta-CrossLaps, Serum.” @Mayocliniclabs, 2018, www.mayocliniclabs.com
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.