Informații generale
Folatul (vitamina B9) este o vitamină hidrosolubilă ce îndeplinește un rol major în formarea globulelor roșii și în buna funcționare a acestora. Folatul este extrem de important în sarcină, valori normale ale acestuia reducând riscul de malformații congenitale ale creierului și ale coloanei vertebrale pentru făt. El se poate obține în mod natural din alimente precum: frunze verzi, citrice, ficat de vită, nuci și fasole. În plus, la multe alimente se adaugă o formă sintetică de folat, acidul folic.
Folatul este absorbit în intestinul subțire și se elimină prin materiile fecale și urină. Organismul uman conține 5-10 mg folați, iar peste jumătate sunt depozitați la nivelul ficatului. Folații sunt sintetizați și de către bacteriile intestinale.
Determinarea acidului folic este util pentru diagnosticarea și monitorizarea condițiilor medicale ce au legătură cu deficiența de folat.
Detectarea nivelurilor scăzute de folat poate duce la un diagnostic de anemie megaloblastică, afecțiune ce apare atunci când organismul nu are suficiente celule roșii. În ceea ce privește monitorizarea pacienților cu deficiență de acid folic, testarea este una de rutină.
Testul de acid folic măsoară nivelul acestei vitamine esențiale din corp, care are un rol important în multe procese vitale din organism:
- creșterea de țesut și celule;
- crearea, asimilarea și descompunerea de proteine;
- formarea celulelor roșii din sânge.
Nevoi crescute de acid folic se întâlnesc în sarcină, la nou-născuții prematuri, la adolescenți, la cei cu hipertiroidism, carcinom metastatic, boli mieloproliferative, dermatite exfoliative, dializați.
Când este recomandată determinarea nivelului de acid folic
Analiza pentru determinarea nivelului de acid folic se recomandă pentru verificarea unei deficiențe de folat. De asemenea, analiza este indicată în cazul pacienților cu o hemoleucogramă completă anormală (CBC) sau dacă rezultatul unui frotiu de sânge a sugerat o anemie megaloblastică, dar și femeilor ce intenționează să rămână însărcinate.
Se poate recomanda testarea acidului folic dacă pacientul prezintă simptome de deficiență de acid folic, care includ:
- Slăbiciune și oboseală;
- Dificultăți de respirație;
- Bătăi anormale ale inimii;
- Răni deschise pe limbă sau în interiorul gurii;
- Schimbarea culorii părului sau a pielii;
- Diaree;
- Confuzie;
- Depresie;
- Dificultate de concentrare;
- Durere de cap.
Analiza pentru acid folic este recomandată și în cazul pacienților diagnosticați anterior cu o deficiență, pentru evaluarea eficienței tratamentului urmat.
Procedura recoltare
Analiza pentru determinarea folatului seric nu necesită pregătiri speciale, se realizează dintr-o probă de sânge venos, recoltată a jeun (pe nemâncate), într-un vacutainer fără anticoagulant.
Interpretare rezultate
Pentru acidul folic, valorile de referință* sunt situate în intervalul 3.1 - 20.5 ng/ml.
* Valorile de referință sunt date de aparatură, de metoda de lucru și de reactivii utilizați, iar aceste valori pot să difere de la un laborator la altul.
Bibliografie
- Dobreanu, Minodora. „Biochimie clinică. Implicații practice”. Ediția 2. Ed. Medicală. 2010.
- “FB12 - Overview: Vitamin B12 and Folate, Serum.” Mayocliniclabs.com, 2022, www.mayocliniclabs.com
- “Folate (Folic Acid).” Mayo Clinic, 2021, www.mayoclinic.org
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.
