Afecțiunile genunchilor, tratate cu ajutorul intervențiilor chirurgicale artroscopice
Artroscopia este o procedură chirurgicală modernă, minim invazivă, prin intermediul căreia se depistează și tratează diferite afecțiuni articulare. Află care sunt afecțiunile care pot fi diagnosticate sau tratate la nivelul genunchiului și ce presupune fiecare.
Dr. Bordea Robert Eugen, medic specialist Ortopedie - Traumatologie în cadrul MedLife Genesys, spune că aproape orice articulație poate fi abordată artroscopic, dar cele mai frecvente sunt artroscopiile de genunchi și cele de umăr. Fiind o intervenție minim invazivă, presupune efectuarea a două sau trei incizii tegumentare de aproximativ jumătate de cm, care precum orice incizie vor sângera și va exista un risc infecțios, însă datorită dimensiunilor lor reduse, aceste riscuri sunt mult mai reduse decât în cazul abordării chirurgicale clasice. Această intervenție implică folosirea unei camere video miniaturizate de mare rezoluție și a unor dispozitive și instrumentare de ultimă generație. După operație pacientul va avea dureri postoperatorii minore și implicit o recuperare postoperatorie mult mai ușoară față de o intervenție chirurgicală clasică.
Artroscopia poate avea un rol diagnostic sau unul terapeutic. Printre afecțiunile care pot fi diagnosticate sau tratate la nivelul genunchiului, amintim:
- leziunile de menisc – meniscurile sunt componente anatomice cu structură fibrocartilaginoasă, cu rol de tampon între suprafețele osoase și care pot fi lezate traumatic la mișcări de rotație sau flexie la persoanele tinere, sau afectate degenerativ în cazul vârstnicilor cu gonartroză. Cu ajutorul artroscopiei, se poate efectua sutura sau excizia porțiunii rupte a meniscului.
- leziuni ligamentare – rupturi ale ligamentelor încrucișate ale genunchiului, ce pot apărea în urma unor traumatisme importante sportive ce implică pivotarea (ski, baschet, fotbal) și care implică reconstrucția – plastia ligamentelor încrucișate.
- leziuni ale cartilajului, care pot apărea la tineri - posttraumatice - sau la vârstnici, în artroze de genunchi, când se uzează cartilajul și unde se efectuează o fixare a fragmentului cartilaginos lezat, respectiv o debridare (toaletă chirurgicală) a suprafețelor cartilaginoase și îndepărtarea porțiunilor de cartilaj detașate.
- sinovite (inflamații ale membranei interioare a genunchiului, cu rol în secreția lichidului articular) care se manifestă cu tumefacții importante ale genunchilor, atunci când se poate efectua biopsia și excizia sinovialei.
Tehnologia de ultimă generație folosită la Spitalul MedLife Genesys Arad permite efectuarea intervențiilor chirurgicale artroscopice de genunchi, cu abordarea majorității patologiei prezentate mai sus. Pentru programări, apelați cu încredere 0257 960.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Terapia cu hormoni, cea mai eficienta pentru osteoartrita
Exista o dezbatere continua cu privire la relatia dintre osteoartrita genunchiului si terapia hormonala, cu studii la scara mica, care ofera rezultate mixte. Un nou studiu condus de specialistii din Coreea demonstreaza ca femeile care au urmat aceasta terapie au avut o preponderenta mai mica a o...
Herpesul devine periculos cand sistemul imunitar este slabit
Herpesul, sau cytomegalovirusul, este foarte raspandit si ramane in organism pentru tot restul vietii dupa infectare. In cazul persoanelor sanatoase, virusul este tinut sub control, dar devine periculos pentru cei care au sistemul imunitar slabit si pentru femeile insarcinate. Oamenii de stiinta...
Persoanele diagnosticate cu sindrom metabolic au nevoie de mai multa vitamina C
Specialistii au descoperit, printr-un nou studiu, ca un aport mai mare de vitamina C este crucial pentru pacientii care sufera de sindrom metabolic si care incearca sa opreasca un ciclu de tulburari antioxidante ce poate fi mortal in anumite cazuri, potrivit sciencedaily.com. Aproximativ 35%...