2 Decembrie 2019
Echilibrul între viața profesională și cea personală
MedLife Arad
General

Echilibrul între viaţa profesională şi cea personală este definit ca fiind acea situaţie caracterizată prin satisfacţie, conflict de rol minim, funcţionare optimă a angajatului atât în sarcinile şi rolurile de la locul de muncă, cât şi în cele din viaţa personală/de familie. (Byron, 2005).

Munca şi viaţa privată oferă individului resurse care pot fi utilizate atât pentru îmbunătăţirea performanţelor profesionale, cât şi pentru creşterea calităţii vieţii în toate celelalte domenii.

Numeroase statistici europene şi internaţionale cuprind date despre problemele datorate conflictului dintre viaţa profesională şi cea personală.

Echilibrul între muncă şi viaţa personală poate fi atins prin găsirea şi menţinerea unui ritm optim între responsabilităţile carierei şi cele personale.

Este important să înțelegem că sănătatea mentală a angajaţilor este influenţată şi influenţează performanţa în muncă. Dacă până nu demult, o analiză a performanţei în muncă punea accent redus pe aspecte privind starea emoţională a angajaţilor sau impactul stresului din viaţa privată asupra performanţei în muncă, datele recente ne oferă o altă perspectivă asupra problemei.

Studii realizate indică faptul că, cel puţin 1 angajat din 3, percep un nivel ridicat de stres cauzat de conflictul dintre muncă şi viaţa personală/de familie.

În Europa, 28% dintre angajaţi manifestă un stres ridicat la locul de muncă, ce  creşte riscul de anxietate, depresie sau burn-out. Condiţiile de muncă cu o influenţă negativă asupra stării de sănătate mentală a angajaţilor includ un stil de management negativ, suport social scăzut, presiunea timpului, sarcini repetitive, conflictele interpersonale, insecuritatea locului de muncă, lipsa de control şi autonomie.

Dificultăţile în menţinerea unui echilibru între viaţa profesională şi cea de familie apar din mai multe motive: facilităţi reduse de îngrijire şi educare a copiilor, program de muncă prelungit, timp inflexibil de muncă, distribuţie inegală a sarcinilor de familie între soţ şi soţie.

Conflictul între muncă şi familie apare atunci când participarea în activităţile de muncă interferează cu participarea în activităţi de familie sau când stresul de la locul de muncă are efecte negative asupra comportamentelor din familie, dar și viceversa.

Cele mai frecvente surse de conflict sunt dinspre locul de muncă - ambiguitatea de roluri la locul de muncă, supraîncărcarea, dificultăţi de management al carierei, din perspectiva convingerilor şi aspiraţiilor personale, probleme de sănătate emoţională și dinspre familie - necesităţi privind asigurarea de resurse financiare sau materiale, menţinerea şi susţinerea relaţiilor interpersonale, implicarea în creşterea şi educarea copiilor, probleme de sănătate ale unui membru al familiei etc.

Studiile au arătat că un management care susţine nevoile familiale şi personale ale angajaţilor este una dintre principalele variabile ale unui nivel scăzut de conflict muncă - familie în rândul angajaţilor. 

Cu cât conflictul între muncă-familie este mai mare, cu atât creşte probabilitatea apariţiei unor probleme comportamentale şi emoţionale la copii. Modul în care munca îi influenţează pe părinţi are efecte asupra dezvoltării copiilor. Un nivel ridicat de stres la locul de muncă are un impact negativ asupra copilului. Relaţia însă este şi inversă, stresul cauzat de problemele de interacţiune cu copilul sau în familie afectează performanţa în muncă. Primii doi ani de viaţă ai unui copil sunt critici din punct de vedere al dezvoltării sale. Acest fapt face deosebit de importantă calitatea interacţiunii părinților cu copilul şi a persoanelor care participă la îngrijirea şi educarea lui.

Atât pentru o femeie, cât şi pentru un bărbat, un copil în familie înseamnă o schimbare care poate uneori să fie percepută ca o sursă majoră de stres, dacă nu există resursele emoţionale şi financiare pentru a-i face faţă. Rolul tatălui în dezvoltarea copilului a devenit o problemă mai ales pentru familiile în care ambii parteneri au o slujbă full-time şi este necesară împărţirea responsabilităţilor de creştere şi educare a copiilor. Nivelul de dezvoltate cognitivă şi socială a copiilor este cu atât mai avansat cu cât este mai mare implicarea tatălui în educarea copilului, tatăl având un rol important în dezvoltarea copilului într-un mod complementar mamei, mai ales până la vârsta de 2 ani. Abilităţile diferite pe care un tată le are faţă de mamă reprezintă un câştig semnificativ pentru copil, acesta beneficiind de un mediu care să-i stimuleze abilităţi şi cunoştinţe diferite.

Percepţia la nivel european a ceea ce semnifică „o bună mamă” şi acceptarea socială a femeilor care muncesc şi au copii, şi a ceea ce semnifică „un bun tată” şi acceptarea socială a reducerii numărului de ore de muncă pentru timpul petrecut în familie, diferă în funcţie de cultură şi începe să fie din ce în mai variat. Educaţia copiilor este percepută în mod stereotip ca fiind responsabilitatea fundamentală a femeii (UNICEF, România, 2005).

Implicarea în viaţa de familie reprezintă una dintre soluţiile la problema conflictului viaţă profesională - viaţă personală. Familiile în care ambii parteneri au o carieră au nevoie de un bun management al rolurilor şi responsabilităţilor în viaţa de familie – copii şi cuplu. Cantitatea de timp petrecut cu familia nu este, de cele mai multe ori, soluţia la problemă, ci mai ales calitatea timpului petrecut cu familia.

În mod obişnuit, conflictul dintre viaţa profesională şi viaţa personală apare în situaţia în care angajatul se confruntă cu un program neregulat sau inflexibil de muncă, călătorii frecvente sau munca în weekend, supraîncărcarea responsabilităţilor şi sarcinilor. Astfel, primul pas în reducerea conflictului este un bun management al resurselor profesionale şi personale.

Adaugă comentariu nou