În mod normal, penisul este format din corp („baza” sa) si gland („vârful” său). Între gland și corp se poate observa un șanț – șanțul balanic – care împreună cu faptul că la cei mai mulți băieți calibrul glandului este mai mare decât cea a corpului penisului dă un aspect „de ciupercă” extremității distale a penisului. În vârful glandului se află meatul (orificiul) uretral extern prin care băiețelul elimină urina. Penisul este acoperit în intregime de un tegument (piele) mobil care se duce până la vârful penisului, apoi se întoarce și se inseră la nivelul șanțului balano-prepuțial (pentru a acoperi glandul și meatul uretral). Acest fenomen de „dublare” al tegumentului la nivelul glandului definește prepuțul al cărei parte internă este mai subțire, mai sensibilă, diferită din puncte de vedere celular de cea externă, având aspect histologic de mucoasă și conținând un număr crescut de celule glandulare apocrine care pot secreta hormoni și enzime cu rol în imunitate. Aceste celule se regăsesc și la nivelul glandului. Rezultatul activității și ciclului vieții acestor celule dau naștere smegmei, o secreție albicioasă, densă, lipicioasă, care conține celule epiteliale, substanțe uleioase și enzime cu rolul de a păstra glandul umed, protejat. Smegma este adesea asociată cu „lipsa de igienă”, dar aceasta este de fapt, o secreție fiziologică normală care pune probleme de igienă intimă când se aglutinează în exces. De menționat, ar fi faptul că și fetițele produc smegmă, doar că la nivelul clitorisului.
Mobilitatea tegumentului și a prepuțului în raport cu penisul, precum și elasticitatea și aspectul său caracteristic (acoperind glandul „ca o mânecă”, având o față internă și una externă) fac posibilă retragerea acestuia de pe gland („decalotarea penisului”), fenomen care se poate întâmpla spontan (total sau parțial) când penisul este în erecție. Atunci când prepuțul este complet retras, pe fața ventrală a penisului (anterioară – dacă considerăm imaginea penisului în erecție culcat pe abdomen), între gland și prepuț se poate observa o bandă de țesut care unește prepuțul intern cu glandul (în imediata apropiere de meatul uretral extern) numită frenulum penian.
În mod normal, la naștere glandul este acoperit în întregime (sau în cea mai mare parte) de prepuț care este aderent la gland în mod fiziologic (normal) – aderențe balano-prepuțiale. Aceste aderențe fac imposibilă decalotarea glandului de prepuț la naștere definind astfel fimoza fiziologică, o etapă normală și firească în dezvoltarea organelor genitale ale băiețeilor. Pe măsură ce copilul crește între prepuțul intern și gland se acumulează resturi celulare epiteliale (date fiind prezența celulelor glandulare apocrine anterior menționate și smegmă. Acesta redă aspectul unor „perle albe” sau adesea este confundat cu „puroi” aflat sub prepuț.
Procesul de acumulare al smegmei între prepuțul intern și gland, precum și erecțiile băiețelului care mobilizează prepuțul spre decalotare spontană duc la un proces natural și fiziologic de decalotare a penisului până la vârsta de 3-4 ani (vezi figura). Mucoasa prepuțului și a glandului copilului este foarte fină, subțire, bine vascularizată și inervată senzitiv. Forțarea decalotării înainte ca mucoasa glandului și prepuțului băiețelului să fie pregătite în mod natural sunt de evitat având în vedere că produce sângerări, ulcerații locale care inițial se pot manifesta prin inflamație (edem) local, sângerări și durere intensă, precipitată de actul micțiunii (unii copii ajungând să rețină urina până la glob vezical de frica acesteia). Pe termen lung, decalotarea forțată poate duce la reapariția aderențelor balano-prepuțiale (de multe ori cu un caracter fibros care poate necesita intervenție chirurgicală pentru secționare) sau la un răspuns mai agresiv de cicatrizare a prepuțului tradus prin fimoza patologică – cicatriceală.
