Publicat la: 
29/12/2017

Rosii si ameliorarea leziunilor pulmonare

Declinul functiilor pulmonare poate fi impiedicat prin dieta alimentara bogata in rosii si fructe, in special mere, sugereaza un nou studiu efectuat de oamenii de stiinta de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore.

Cercetatorii spun ca de aceste beneficii se pot bucura toti adultii, in special fostii fumatori, intrucat anumite componente ale acestor alimente stimuleaza refacerea leziunilor pulmonare cauzate de fumat, informeaza jhsph.edu.

Observatiile studiului

Cercetatorii de la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health au constatat ca adultii care au consumat, in medie, mai mult de doua rosii si cel putin trei portii de fructe proaspete pe zi au avut o scadere mai putin accelerata a functiilor pulmonare, prin comparatie cu persoanele care nu obisnuiau sa includa aceste alimente in dieta zilnica.

Desi oamenii de stiinta au testat si alte surse dietetice pentru efectul de stimulare si refacere a plamanilor, aceste beneficii au fost observate numai in cazul consumului zilnic de fructe, in special mere, si legume, in special tomate.

Lucrarea de fata, publicata in editia de aceasta luna a revistei de specialitate "European Respiratory Journal", face parte din studiul mai amplu efectuat pe tema cauzelor deteriorarii plamanilor, finantat de Comisia Europeana si condus de specialistii de la Universitatea Imperial College London.

Studiul sugereaza ca dieta alimentara ar putea stimula repararea leziunilor pulmonare in randul persoanelor ce s-au lasat de fumat. De asemenea, datele arata ca o dieta bogata in fructe poate incetini procesul natural de imbatranire a plamanilor, prezent chiar si in lipsa fumatului

"Constatarile noastre subliniaza nevoia de stabili noi recomandari nutritionale, in special pentru persoanele cu risc crescut de a dezvolta boli respiratorii, precum boala pulmonara obstructiva cronica," declara Vanessa Garcia-Larsen, autoarea principala a cercetarii.

In ce a constat studiul

Pentru a realiza acest studiu, incepand cu anul 2002, cercetatorii au evaluat dieta alimentara si functiile pulmonare a mai mult de 650 de adulti. Apoi, zece ani mai tarziu, testele pulmonare au fost repetate in randul tuturor participantilor la studiu.

De asemenea, participantii din Germania, Norvegia si Marea Britanie au fost rugati sa completeze chestionare realizate de specialisti pe tema dietei alimentare si a aportului nutritional global.

La finalul investigatiilor, participantii au fost supusi unei proceduri prin intermediul careia le-a fost masurata capacitatea plamanilor.

Cele din urma examinari au constat in doua teste standard pentru masurarea functiilor pulmonare:

  • testul de masurare al volumului expirat / secunda
  • testul de masurare a capacitatii de oxigen inhalat in sase secunde

In investigatiile lor, cercetatorii au tinut seama si de factori precum varsta, sexul, inaltimea, indicele de masa corporala, statutul socio-economic, programul de activitate fizica si consumul total de energie.

In randul fostilor fumatori, legatura dintre dieta alimentara si capacitatea pulmonara a fost socanta. Fostii fumatori care au adoptat o dieta alimentara bogata in tomate si fructe au inregistrat o reducere semnificativa a ratei de declin pulmonar pe parcursul celor 10 ani de studiu. Aceste constatari sugereaza ca nutrientii ce alcatuiesc dieta lor alimentara ajuta la repararea leziunilor produse de fumat de-a lungul timpului.

"Functiile pulmonare incep sa scada aproximativ la varsta de 30 de ani, la o rata variabila in functie de starea generala de sanatate a fiecarui individ. Studiul nostru arata ca ajustarea dietei alimentare pentru a contine fructe si tomate poate contribui la atenuarea declinului datorat inaintarii in varsta si, mai mult, poate chiar sa contribuie la repararea daunelor cauzate de fumat. Astfel, dieta alimentara ar putea fi metoda cea mai eficienta de combatere a diagnosticului BPOC, ce este in crestere in randul adultilor din intreaga lume," conchide autoarea principala a studiului.

Specialitate: 

Echipa medicala MedLife - Diabet si nutritie

Articole similare

In timpul sarcinii multe femei tind sa manance cat pentru doi, incercand sa dea vina pe pofte, dar cercetatorii sustin ca nu este un obicei sanatos. Una din trei femei recunoaste ca isi urmeaza impulsul de a manca excesiv, dar nu stiu ca este un risc major pentru sanatatea lor si a copiilor. Informatiile se bazeaza pe un studiu la care au...
Ceea ce mancam ar putea modifica riscul de a dezvolta diabet de tip 2? O noua serie de studii examineaza modul in care consumul anumitor alimente, vitamine si chiar ordinea in care le mancam pot afecta nivelul zaharului din sange si, implicit, riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip 2. S-au inregistrat mai putine cazuri noi de diabet zaharat in...
Suntem în plin sezon estival! Am început să ne dotăm cu accesoriile de vară pentru plajă, protecție solară și haine. Există, însă, o problemă legată de mâncarea noastră: Ce este bine să luăm cu noi, astfel încât să nu ne schimbăm alimentația și ce să evităm? Ce mancam pe plaja Pepene: Nu există nimic mai răcoritor decât acest fruct! Pepenele este...
Dieta mediteraneea este recomandata pentru prevenirea bolii Alzheimer / Foto: Photoxpress.com Alimentele pe care le consumam astazi ne pot ajuta sa anticipam riscul de aparitie a bolii Alzheimer in viitor, potrivit unor studii, care demonstreaza ca declansarea acestei boli poate fi influentata inclusiv de dieta. De ce favorizeaza un anumit tip...
Dr. Delia Simion discutand despre osteoporoza/ Foto: HotNews.ro Despre factorii de risc si evolutia bolii, despre caile de preventie, importanta exercitiului fizic facut cu masura si mai ales despre intelepciunea unui echilibru alimentar, dr. Delia Simion, medic specialist reumatolog, a vorbit intr-un interviu pentru MedLive.ro. Factori asociati...