Carnea rosie creste riscul de moarte timpurie, cancer si boli de inima - cercetare Harvard Medical School. Cata carne rosie putem consuma pe zi?
Un regim alimentar bogat in carne rosie reduce speranta de viata, crescand riscul de cancer si boli de inima, arata cel mai recent studiu al Facultatii de Medicina Harvard, citat de BBC. Cercetatorii au analizat date provenind de la peste 120.000 de persoane, intr-un interval de 28 de ani. Potrivit autorilor, inlocuirea carnii rosii cu peste, pui, legume sau nuci si alune scade riscurile cu pana la o cincime.
"Luand in considerare faptul ca tot mai multe studii arata ca pana si o cantitate modesta de carne rosie este asociata cu riscul de boala cronica si moarte prematura, 70 de grame pe zi (recomandarea in vigoare a guvernului britanic pentru cetateni - n.r.) pare generos. Important este ca trebuie sa mancam carne rosie numai ocazional, si nu cu regularitate", a declarat Dr. Frank Hu, co-autor al cercetarii, citat de cotidianul britanic Daily Telegraph. Cercetatorii au analizat date culese de la 37.698 de barbati intre 1986 si 2008 si de la 83.644 femei intre 1980 si 2008. Ce spun autorii? Daca adaugam o portie in plus - circa 85 de grame - de carne rosie neprocesata dietei zilnice riscul de moarte creste cu 13%, de boala cardiovasculara fatala cu 18%, iar de cancer care duce la deces cu 10%. Cifrele in cazul carnii procesate sunt si mai mari - riscul de deces crescand cu 20%, cel de boala de inima fatala cu 21% si cel de cancer cu 16%. Grasimile saturate din carnea rosie sunt cel mai probabil "vinovate" pentru riscul de boli de inima, iar sodiul folosit in carnea procesata ar putea "creste riscul de boli cardiovasculare din cauze efectului pe care il are asupra tensiunii arteriale". "Carnea rosie poate fi consumata in continuare, ca parte a unei diete echilibrate, insa alegeti felii subtiri, fara grasime si folositi metode mai sanatoase de gatit, precum gratarul. Daca mancati carne procesata precum bacon, sunca, carnati sau burgeri de mai multe ori pe saptamana, inlocuiti-le cu alte surse de proteine precum peste, pui, fasole sau linte", a recomandat un nutritionist de la British Heart Foundation. La sfarsitul lunii februarie, guvernul britanic si-a schimbat recomandarile in ceea ce priveste carnea rosie - pe zi, nu trebuie sa consumam mai mult de 70 de grame, sau 500 grame pe saptamana. Potrivit BBC, 70 de grame echivaleaza cu trei felii de sunca, un cotlet de miel sau doua felii de friptura de vita. Un mic dejun englezesc de exemplu, care in mod traditional cuprinde doi carnati si doua felii de bacon, contine 130 de grame de carne rosie, deci nu se incadreaza in recomandari. O portie de spaghette bolognese standard contine de asemenea 140 de grame de carne rosie tocata. Un kebap clasic ajunge pana la 130 de grame de carne de miel. Suprinzator poate, un Big Mac se incadreaza - cele doua felii de burger cantaresc circa 70 de grame.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Bebelusii au bacterii intestinale care impiedica dezvoltarea alergiilor alimentare?
Oamenii de stiinta de la Universitatea din Chicago si de la Universitatea Napoli Federico au descoperit, printr-un nou studiu, ca sugarii sanatosi au anumite bacterii intestinale care ii ajuta sa nu dezvolte alergii alimantare, potrivit eurekalert.org. Alergia la laptele de vaca este cea mai...
Compozitia corporala a copilului poate prezice sanatatea plamanilor?
Cercetatorii de la Institutul de Sanatate Global din Barcelona au condus un nou studiu prin care au descoperit ca sanatatea plamanilor, adica cat de bine vom respira la maturitate ar putea depinde de cantitatea de masa de grasime si de muschi din perioada copilariei, potrivit eurekalert.org. ...
Exista o legatura intre mamele stresate si copiii supraponderali?
Cercetatorii de la Universitatea Bristol au descoperit, printr-un nou studiu publicat in revista ”BMC Public Health”, ca stresul perceput de mama in primul an de viata al copilului promoveaza excesul de greutate in copilarie. Mai mult, se pare ca stresul matern afecteaza in mod special dezvo...