Cum va puteti imbunatati rutina de somn

Sănătate
23 Aprilie 2014
Autor: Echipa medicală MedLife
cum va puteti imbunatati rutina de somn

Cercetarile recente au aratat ca lipsa somnului, chiar si pe termen scurt, incetineste performantele cognitive si diminueaza creativitatea. Pe termen lung, studiile au aratat ca daca nu dormim suficient putem dezvolta afectiuni precum obezitate, depresie si boli de inima. Somnul regleaza fiecare sistem din corp, astfel ca lipsa acestuia isi va pune amprenta asupra sanatatii. Majoritatea oamenilor cred ca pot "pacali" organismul, dar consecintele depasesc oboseala, afectand eficacitatea in sarcinile de zi cu zi.

Stresul si legatura acestuia cu somnul Deficitul de somn nu o sa va duca de la inceput la spital, dar va va afecta imediat capacitatea de a face fata sarcinilor zilnice. Din punct de vedere statistic, adultii care dorm mai putin de 8 ore pe noapte sunt mult mai usor coplesiti, iritati si agitati in viata de zi cu zi. De asemenea, acestia se simt mai putin concentrati si implicati la locul de munca.

Sacrificarea somnului pentru a munci mai mult este o decizie riscanta- somnul de 4-5 ore pe noapte, timp de o saptamana, este asemanator cu un nivel de alcool in sange de 0.1 la suta.

Faceti tot posibilul pentru a dormi mai bine, indiferent de situatia in care va aflati

Exista multe lucruri pe care le putem face pentru a transforma somnul intr-o prioritate:

1. Fiti constient de cat somn aveti nevoie. Somnul apare in cicluri de 90 de minute si somnul cel mai odihnitor este cel neintrerupt. Anumite site-uri si aplicatii va pot ajuta sa va calculati ora optima de culcare si de trezire. Puteti folosi un tracker de somn pentru a monitoriza calitatea acestuia. In functie de tipul de somn, va puteti reprioritiza activitatile din ziua urmatoare.

2. Asigurati-va ca nu exista dispozitive electronice langa pat. Patul nu ar trebui sa fie o extensie a biroului. Lasati telefonul, laptopul si celelalte dispozitive in alta camera si veti observa ca este mai usor sa adormiti.

3. Eliberati-va de griji. Este absurd sa va ganditi ca puteti si ar trebui sa atingeti fiecare obiectiv pe care vi l-ati propus vreodata. Este important sa va dati seama ca nu le puteti realiza pe toate si sa va eliberati de griji pentru a putea avea un somn cat mai linistit.

Atunci cand va simtiti anxiosi in legatura cu un proiect pe care l-ati amanat, tineti minte ca nu doar sanatatea dumneavoastra depinde de obiceiurile bune de somn, ci si starea generala de spirit. Sursa: HuffingtonPost

A.C.

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării