Darul

Citeam urmatoarele versuri, ale lui Theodore Roethke: "Dark, dark my light, and darker my desire. My soul, like some heat-maddened summer fly, Keeps buzzing at the sill. Which I is I? A fallen man, I climb out of my fear. The mind enters itself, and God the mind, And one is One, free in the tearing wind." Sunt psihiatru si stiu ca Roethke suferea de "psihoza maniaco-depresiva", ce numim astazi tulburare bipolara.

E poezia lui influentata de suferinta psihica? Cu siguranta da. Versurile de mai sus, si numai, sunt marturii foarte vii si directe ale trairilor "bipolare". Explica tulburarea bipolara atunci totul? Cu siguranta nu. Versurile de mai sus sunt sunt mult mai mult decat o psihopatologie poetica. Ca pentru orice obiect artistic, exista ceva in noi care se recunoaste in poem, chiar daca nu avem tulburare bipolara. Stigmatizarea nu priveste doar oamenii. Si poemele pot fi stigmatizate de boala psihica. De cele mai multe ori, daca stau de vorba cu cineva despre tulburarile psihice ale unui om faimos, fie sunt acuzat de psihiatrizare excesiva, fie ma confrunt cu cliseul asocierii "geniu-nebunie". Dar psihiatrizarea nu ar trebui sa inseamne automat alienare. Daca nu reusim sa vedem dincolo de tulburarea bipolara a lui Roethke, de fapt nu reusim, sau nu vrem sa vedem dincolo de zidurile de azil pe care le-am construit. Dar zidurile au intotdeauna doua fete: nu-l poti aliena pe celalalt fara sa te alienezi pe tine. Nu poti spune "Theodore Roethke avea tulburare bipolara" si cu asta sa inchizi cazul, fara sa ai tu insuti de pierdut. Nu poti nici sa faci abstractie de suferinta psihica (nici a lui Roethke, nici a altcuiva). Ar fi la fel de dezumanizant ca de fiecare data cand intoarcem privirea de la suferinta seamanului. O tulburare psihica poate acapara cu totul un om, il poate schimba profund, il poate rupe de realitate, ii poate aduce suferinta cum ne ferim sa ne imaginam. si celor din jur cum ne e mai usor sa o facem. Dar nici atunci, nici cand tulburarea psihica si-a pus sigiliul pe fiecare zi din viata unei persoane, nici atunci nu putem pune semnul egal intre om si boala. Ecuatia e cu totul alta. Chiar si atunci, fiecare om are ceva de oferit. Si ce conteaza, dupa ce totul trece si timpul vindeca suferinta intr-un fel sau altul, e doar acest dar, cum a fost dat si cum a fost primit.