De ce iubim cum iubim

Iubirea nu-i un lucru așa de simplu cum poate părea uneori. Și deși avem tendința să credem că hazardul face și desface, adevărul este că noi suntem arhitecții propriei fericiri, prin felul cum relaționăm cu cei pe care îi primim în viața noastră. De ce preferăm un anumit tip de partener și cât ne implicăm în relațiile cu ceilalți sunt consecințele unor chestiuni care se desfășoară după niște tipare create în copilărie, spun specialiștii.

Modul în care am interacționat în primii ani de viață cu părinții noștri sau cu persoanele cu care am petrecut cel mai mult timp va crea scheme mentale și emoționale care vor funcționa ca model de interacțiune în crearea de relații durabile, spune teoria atașamentului. De ce? Deoarece creierul unui copil este structurat evolutiv să caute prezența unei figuri părintești care să-i confere siguranță și care să-i poată satisface nevoile emoționale. Părintele are rolul de a-l învăța pe copil să-și identifice și să-și gestioneze emoțiile, întrucât copilul nu poate face acest lucru de unul singur. Acest model de interacțiune este denumit stil de atașament și va influența nu doar așteptările pe care le avem de la un viitor partener de cuplu, dar și modalitatea de a ne raporta în cuplu. Vom căuta, deci, acel partener care se va potrivi cel mai bine propriului nostru stil de atașament.

Stiluri de atașament

Mare parte dintre oameni se încadrează într-un stil de atașament securizant. În general, aceste persoane se simt satisfăcute în relațiile de lungă durată, căci emit siguranță în relațiile lor și se simt profund conectate emoțional la partenerul de cuplu: caută apropierea emoțională, își susțin emoțional partenerul atunci când acesta se confruntă cu perioade dificile în viață și așteaptă, la rândul lor, siguranță și susținere, atunci când ele au dificultăți. Aceste persoane gestionează remarcabil tensiunile și conflictele care apar într-un cuplu, căutând modalități prin care să fie ținute sub control sau aplanate înainte de a escalada în manifestări emoționale extrem de negative. La polul opus, există persoanele care au un stil de atașament rezervat și care își țin partenerii la distanță. Aceste persoane se implică superficial în relații și caută tot timpul să aibă o oarecare independență. Deși, la prima vedere, par a fi persoane reci sau total independente, acestea simt permanent o nevoie de conectare emoțională, dar pe care nu o manifestă evident.

Altă categorie este cea a persoanelor cu un stil de atașament anxios. La fel ca rezervaților, acestora le este dificil să creeze legături emoționale securizante. Sunt persoane care intră în relații din nevoia de a fi completați de către partener și, în momente de insecurizare, au tendința să se agațe de acesta, devenind mult prea implicați emoțional.

Un procent relativ scăzut din populație nu are un model clar de atașament. Cei din această categorie fie au suferit traume în relațiile cu figurile centrale din copilărie, fie au suferit pierderi emoționale majore, ceea ce i-a făcut să fie impredictibili în modul în care își manifestă emoțiile într-o relație de lungă durată.

Fericirea în doi

Îndeosebi partenerii cu atașamente insecurizante (stilurile rezervat și anxios) sau cu atașament dezorganizat au dificultăți de a stabili relații emoționale pe termen lung, primilor fiindu-le dificil să se apropie emoțional de partener, iar ceilalți fiind preocupați în mod fundamental de modul în care partenerul le răspunde fricilor legate de respingere și de abandon.

Deși persoanele securizante se îndreaptă, în general, către parteneri cu același stil de atașament, există și cazuri în care acestea construiesc relații cu parteneri insecurizanți sau, uneori, profund insecurizanți. Ca urmare, dacă nu-și păstrează schemele mentale și emoționale, pot deveni ei înșiși insecurizanți într-o astfel de relație de lungă durată. În acest context, terapia de cuplu învață partenerii să își identifice stilul de atașament, să recunoască acele comportamente care îl insecurizează pe celălalt și să răspundă adecvat nevoilor celuilalt, atunci când acestea sunt comunicate eficient. Iar acest lucru presupune efort pe termen lung din partea ambilor parteneri de cuplu. Însă funcționalitatea sănătoasă a unui cuplu ține de mai mulți factori, stilurile de atașament ale partenerilor fiind doar unul dintre ei.

Știm de ce avem nevoie?

Pentru a ne da seama dacă primim în relația de cuplu ceea ce avem nevoie, este absolut necesar să știm ce ne împlinește. Putem afla acest lucru printr-o privire sinceră în interiorul nostru. Atunci când o bună parte din nevoile noastre emoționale nu mai sunt satisfăcute, este evident că avem o problemă.

Dar, oare, sunt nevoile noastre emoționale realiste, tangibile? Pentru a ne da seama de asta, este important să stabilim o ierarhie a nevoilor noastre emoționale și, apoi, să analizăm în ce măsură cele mai importante nevoi ne sunt satisfăcute în cuplu. Totodată, dacă problemele care apar sunt abordate și soluționate imediat, printr-o comunicare eficientă, atunci situația va fi diferită.

Există diferite forme de psihoterapie care ajută la aflarea propriilor nevoi emoționale. Indiferent de formă însă, este necesar ca psihoterapia să fie una constantă și susținută, iar obiectivele să fie stabilite de la început. Primii pași sunt identificarea nevoilor emoționale din cadrul relației în curs și a cauzelor din care apar probleme în relațiile cu cei apropiați.

Apoi, identificarea stilului de atașament împreună cu specialistul ajută la înțelegerea dificultăților de relaționare și de comunicare, precum și la înțelegerea modului în care propriul stil se activează sau se dezactivează în unele situații de viață.

Articol publicat în revista InfoLife nr. 93, realizat cu sprijinul psihologului clinician principal Alin C. Cotigă, psihoterapeut de orientare experiențială (SPER), doctor în psihologie.