Tulburarile de memorie pot aparea in instante foarte diverse. Lasand la o parte exemplele cotidiene, si referindu-ne strict la patologie, probleme grave de memorie pot fi prezente atat in demente cat si in tulburarile depresive. In depresie, ele sunt variabile, dar uneori sunt atat de serioase incat seamana cu dementa, si unii psihiatri le-au si numit asa: pseudodemente. Cu tratament antidepresiv, pseudodementele insa au un prognostic mai bun: odata cu remiterea depresiei, memoria isi poate reveni complet.
Asta pentru ca, desi atat dementele cat si pseudodementele au cauze biologice, primele sunt si consecinta unor defecte structurale (moartea neuronala), in timp ce cele din urma sunt in mult mai mare masura doar functionale (chiar daca depresia prelungita duce si ea la moarte neuronala.
Exista un test simplu, desi nu intotdeauna sigur, pe care psihiatri il invata repede pentru a face diferenta dintre cele doua. La o intrebare precisa, care testeaza memoria, persoanele deprimate raspund de regula nu stiu, sau nu pot sa-mi aduc aminte. Persoanele cu dementa fac altceva: dau un raspuns gresit. Uneori flagrant gresit, chiar fantastic, ca o poveste care umple un spatiu gol, fenomen numit confabulatie. E mai mult decat o simpla minciuna, este un reflex al creierului nostru, acela de a umple spatiile goale si de a incerca sa reinnoate firul povestii, asa cum poate. Lucrurile se petrec inconstient: daca mecanismele constiintei ar fi intacte, absurdul ar fi perceput si reflexul cenzurat. Persoana deprimata este constienta de esecul memoriei, si nu confabuleaza, pur si simplu se recunoaste infranta.
Am prezentat fenomenul cat mai simplu. Sigur ca realitatea ne contrazice de multe ori, si suntem toti unici, si lucrurile sunt de fapt mult mai complexe. Dar faptul ca mintea noastra, in functiile ei fundamentale, prefera orice, chiar si inventia sau halucinatia, unei absente totale, este probabil adevarat.
Si lucrurile stau asa nu doar in patologic. Ceea ce inseamna ca adesea avem prea multa incredere in judecatile noastre rapide, daca ele dau impresia chiar si a unui sens superficial, capabil cat de cat sa astupe vidul. Cate dintre convingerile care ne ghideaza viata de zi cu zi sunt cu adevarat informate? De cate ori incercam sa aprofundam cu adevarat lucrurile? Mult prea rar: poate de cateva ori intr-o viata. Si nu doar de lene sau din inertia rutinei. Ci si pentru ca, daca am face-o, am realiza repede ca niciodata nu putem fi in deplina cunostinta de cauza. Nu putem sti totul, si putem prevedea foarte putin. Tot e mai bine decat intunericul prejudecatilor, dar paradoxul socratic, hen oida oti ouden oida, stiu ca nu stiu nimic, ne pandeste mereu, nu foarte departe de suprafata. Ori acest lucru atinge direct groaza noastra de vid, si nevoia creierului de a il umple. Si alegem cel mai adesea calea usoara de a o face.
Atunci cand trebuie sa vorbesc despre o adictie, trebuie sa amintesc ce scrie in cartile de psihiatrie despre dialectica, si chiar conflictul dintre zonele mai vechi ale creierului, pe care drogul le pacaleste in a crede ca consumul sau are o valoare (tractul mezolimbic si amigdala, printre altele), si zonele noi, evoluate (cortexul prefrontal), acolo unde probabil deciziile constiente si informate, si adesea anti-instinctive, pot avea loc. Conflict care, pentru o persoana care a suferit candva de o dependenta toxica, nu va inceta cu totul, si ale carui mici batalii zilnice sau mari razboaie intermitente alcatuiesc, pana la urma, masura omeniei sale.
In mod asemanator, chiar daca nu bem, nu fumam, eventual nici macar nu bem cafea, avem dependentele noastre, uneori la fel de toxice, sau mai mult. Suntem dependenti de propria noastra superficialitate linistitoare si de propriile noastre confabulatii. Toti le avem, toti le fabricam nu putem fi invinovatiti pentru ele, tot asa cum este nu este moral sa invinovatesti un toxicoman pentru dependenta lui, indiferent cat de mare e tentatia. Mai curand, am putea fi masurati dupa lupta pe care o ducem cu ele. Dupa felul in care suntem dispusi sa ne infruntam nestiinta, si chiar absenta, din noi.
