Doctorul care m-a cucerit

Performanță medicală
26 Iunie 2023
Autor: Echipa medicală MedLife
doctorul care ma cucerit

Povestea lui JC, un inginer de 42 de ani, este una total atipică. Ajuns la un spital de urgență din cauza unei peritonite, JC avea să afle cu stupoare, câteva zile mai târziu, că această inflamație era „răul cel mai mic“.
Se întâmpla la sfârșitul anului 2022, iar surpriza sa a fost cu atât mai mare cu cât „Nu-mi amintesc să fi avut dureri mari. Sau, dacă le-am avut, cred că le-am dus pe picioare“, spune JC acum.
După ce a trecut de analizele obligatorii, bărbatul a fost operat în aceeași după-amiază în care a ajuns la spital. Lucrurile nu s-au desfășurat însă așa cum speră orice pacient operat. Medicul care a efectuat intervenția a sesizat că este ceva în neregulă și a trimis la un laborator o probă de țesut. Rezultatul venit în ianuarie 2023 „Adenocarcinom mucinos la intestinul gros“ l-a cam zdruncinat pe bărbat, dar nu l-a doborât. Fire puternică, JC a început să se documenteze, să știe ce trebuie să facă în toată „nebunia care se cam instalează după aflarea unei astfel de vești“, după cum spune el. A mai făcut alte analize, iar rezultatul s-a reconfirmat.
Mulți mi-au spus că dacă nu aveam acea peritonită, nu aflam de boală. A fost norocul meu“, declară JC. Noroc, noroc, dar panicat un pic tot era. Ca să nu-și accentueze starea, a ales să nu le împărtășească vestea fiicei și mamei sale.
Sub aceste auspicii, a făcut și mai multe analize. „Am făcut tot ce se putea face: CT, RMN, etc. Culmea, toate au ieșit în regulă. Rezultatele erau în parametri în ciuda acestui neoplasm. Cu rezultatul în mână, am mers la mai mulți medici. Unii au fost mai direcți: «Facem chimioterapie»“.

Nemulțumit de lipsa de empatie a medicilor pe care i-a întâlnit, JC a luat în calcul să meargă și în Turcia, acolo unde a auzit că sunt spitale bune și cadre medicale pe măsură.
Până să plece peste hotare, a mai încercat să discute cu câțiva medici de la diverse clinici românești. Degeaba! „Nu m-a convins nimeni.Au văzut ce diagnostic aveam, dar explicatiile nu au fost unele multumitoare. Ba chiar unii nu mi-au dat nicio sansa. Alții nici măcar nu m-au primit. Îmi cereau analizele prin diverse aplicații. Din aproape în aproape, însă, am ajuns la doctorul Radu Corneliu Marian via doamna doctor Vremeș (Dr. Vremeș Georgeta - Medic Primar Oncologie în cadrul clinicii MedLife). Aflasem că doamna doctor nu era adepta chimioterapiei din prima, că se documentează permanent, că e la curent cu noile cercetări în domeniul său. După o discuție cu doamna doctor, dânsa mi l-a recomandat pe medicul Marian Radu“, povestește JC cum a ajuns la medicul care l-a salvat.
Experiențele neplăcute cu alți medici nu l-au descurajat pe pacient, așa că i-a acordat credit și medicului Marian Radu. Nu a făcut însă vreun efort prea mare fiindcă „medicul m-a cucerit din prima. A avut capacitatea «tehnică» și sufletească de a-mi oferi toate informațiile de care aveam nevoie“. Scăpat de necaz, JC face acum haz. „A fost ca la un job interview și l-am angajat“.
Apoi, lucrurile au mers de la sine, iar totul s-a desfășurat natural. „Nici nu mă așteptam. Când auzi pe cineva că trece prin așa ceva, te gândești că e greu. Dar acest doctor, nu știu ce a făcut, că pur și simplu nu am simțit nimic. Nici durerere, nici nimic. A făcut totul să pară ușor“. După ce s-au întâlnit de câteva ori, medicul și pacientul au stabilit cum urmeaza sa se desfasoare lucrurile, in conformitate cu decizia de Tumor Board, comisia multidisciplinara oncologica care a analizat cazul. Așa chimie a fost cu medicul și așa o încredere a căpătat în el că nici măcar nu s-a temut înaintea intervenției. „Nu mi-a fost frică deloc. Deloc, deloc! Poate soției să-i fi fost, dar mie nu. Am mers foarte deschis la operație. Îmi explicase medicul clar:«Se întâmplă asta, tai acolo, facem asta». Ba, chiar, eu mă țineam de glume. Le-am spus înainte de operație că suntem în situația în care unul doarme și unul muncește“.
Operația care a avut loc la Spitalul MedLife Medical Park din București și s-a desfășurat fără niciun fel de probleme, o asemenea procedură durând de obicei între 3 și 6 ore. Dupa ce s-a terminat operația cu viza radicală „Am făcut procedura HIPEC – chimioterapie intraperitoneală hipertermică, o premieră pentru Spitalul MedLife Medical Park. Dar, cu toate că era o intervenție în premieră în acest centru medical, totul a curs șnur, cum se spune. Și la fel a fost și recuperarea. „După operație, medicul a făcut iar minuni. I-am și zis: «Nu știu ce ați făcut, dar nu mă doare nimic». Eram cu atât mai surprins cu cât eu mai trecusem printr-o operație mult mai mică după care m-am recuperat mult mai greu. Acum, însă, după două-trei zile, eram gata să părăsesc spitalul“. Deși stătea singur într-o cameră și avea toate condițiile, JC se simțea suficient de sănătos să meargă acasă. Și, cu toate că abia ce trecuse printr-o intervenție efectuată în premieră la Spitalul MedLife Medical Park, a patra zi după operație JC făcea duș, bea o cafea, își muta mașina. Ce mai! Niște lucruri pe care le face un om perfect sănătos. Și neoperat pe deasupra! Că recuperarea a fost exemplară o dovedește faptul că după doar două săptămâni de la intervenție, omul era înapoi la lucru, pe șantier, acolo unde-i place să fie.
Evită să se gândească acum la ce s-ar fi întâmplat dacă nu ajungea la spital din cauza peritonitei. „Probabil că dacă nu era acea peritonită, mai aveam un an-doi. Cred că dădeam în metastaze“.
Privind în urmă, JC știe un lucru cert: „Exemplul doctorului Radu Marian ar trebui urmat de orice medic/cadru medical care-și respectă meseria. Sunt mulți medici buni care sunt amabili, dar cărora le lipsește empatia. Mai ales în cazurile grave, cu afecțiuni dificile, contează să crezi în medicul pe mâna căruia te lași. Știu că nu sunt toți oamenii la fel, dar medicii ar trebui să învețe să fie empatici. Măcar așa cum este dr. Marian Radu“.

Ce este procedura HIPEC?

Hyperthermic intraperitoneal chemotherapy-HIPEC (Procedura de chimioterapie hipertermică intraperitoneală) este o procedură în două etape care tratează anumite tipuri de cancer la nivelul abdomenului. Tumorile canceroase sunt îndepărtate chirurgical, iar apoi medicamentele de chimioterapie încălzite la 42 grade sunt aplicate si recirculate direct în interiorul abdomenului timp de 60-120 min pentru a elimina celulele canceroase rămase. Efectele de toxicitate generala des intalnit in cazul chimioterapiei intravenoase sunt de mult mai redusa intensitate in cazul HIPEC.
Cancerele abdominale care s-au extins la suprafata cavității abdominale (peritoneu) pot fi dificil de tratat prin chimioterapie tradițională. Chirurgia asociata cu HIPEC oferă o opțiune de tratament mai eficientă.

Dr. Marian Radu

Medic primar chirurgie generală, Marian Radu s-a alăturat în 2018 familiei MedLife. În prezent, activează în Spitalul MedLife Medical Park și în ambulatoriul integrat al LMH. Specializat pe Chirurgie digestivă, Chirurgie oncologică digestivă clasic și laparoscopic, Chirurgia peretelui abdominal clasic și laparoscopic, Chirurgia patologiei ginecologice clasic și laparoscopic, dar și pe alte urgențe chirurgicale, dr. Marian Radu este la curent mereu cu noile cercetări în domeniul său. Dovada o reprezintă chiar faptul că a efectuat procedura HIPEC, metodă recentă de tratament în cazul anumitor afecțiuni.
De-a lungul celor aproape 30 de ani de carieră, dr. Marian Radu a urmat numeroase cursuri de specializare. Este membru al Asociației Europene de Chirurgie Endoscopica (EAES), membru cofondator al Societății Europene de Traumă și Chirurgie de Urgența (ESTES).

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării