Copiii expusi la niveluri ridicate de plumb ajung sa aiba la varsta mijlocie un IQ mai mic decat media, iar medicii avertizeaza ca orice fel de expunere la plumb are anumite efecte secundare pe plan mintal. Aceasta toxina afecteaza sistemul nervos, aflat in curs de dezvoltare la cei mici, iar un nivel de plumb in sange de numai 5 micrograme pe decilitru poate reduce sesizabil coeficientul de inteligenta, anunta Organizatia Mondiala a Sanatatii, conform reuters.com.
Pentru a ajunge la aceste constatari, cercetatorii de la Universitatea Duke din Durham, North Carolina, au condus un studiu in cadrul caruia au fost examinate functiile cognitive, coeficientul de inteligenta si statutul socio-economic in randul a 565 de adulti din Dunedin, Noua Zeelanda. Acestia au participat la examinare la varsta de 38 de ani, iar rezultatele lor au fost corelate cu analizele de sange efectuate in copilarie pentru detectarea nivelului de plumb din organism.
Nivelul de plumb din sange a variat in randul acestora de la patru la 31 de micrograme pe decilitru.
Datele studiului arata ca participantii cu un nivel de plumb de peste 10 micrograme pe decilitru au avut rezultate mai mici la testele IQ - cu o diferenta de pana la 4,25 de puncte - prin comparatie cu persoanele care au avut un nivel mai scazut de plumb in sange pe durata copilariei.
La fiecare cinci micrograme pe decilitru adaugate nivelului de plumb din sange coeficientul atins la varsta maturitatii a fost cu 1,61 puncte mai mic, iar abilitatile de rationare, perceptie si memorare au fost afectate considerabil, raporteaza cercetatorii studiului in jurnalul de specialitate JAMA.
"Acest lucru sugereaza ca persoanele care au fost expuse in copilarie la pulberi de plumb nu au reusit sa isi recupereze pe deplin leziunile cognitive manifestate inca din copilarie in urma expunerii," declara Aaron Reuben, autorul studiului.
Oamenii de stiinta mentioneaza ca nu au existat diferente semnificative ale expunerii, care sa fie influentate de statutul socio-economic. Astfel ca, niveluri crescute de plumb in sange au fost regasite atat la copiii ce proveneau din familiile sarace, cat si la cei nascuti in familii bogate.
Dupa ce au fost luati in considerare si alti factori ce pot influenta IQ-ul unei persoane adulte - precum statutul socio-economic si coeficientul de inteligenta al mamelor - cercetatorii si-au mentinut opinia: expunerea la pulberi de plumb pe durata copilariei este puternic asociata cu un statut social mai putin bun, un venit scazut si locuri de munca mai putin prestigioase la maturitate, toate acestea fiind consecintele unui coeficient de inteligenta scazut.
In timp ce expunerea la plumb este de multa vreme asociata - in cadrul cercetarilor de specialitate - unor rezultate academice slabe, studiul de fata ofera dovezi suplimentare ce subliniaza impactul pe care expunerea la plumb pe durata copilariei il are la varsta maturitatii, este de parere David Bellinger, cercetator in cadrul Harvard T.H. Chan School of Public Health din Boston.
"Afectarea coeficientului de inteligenta este doar varful aisbergului. Efectele nocive ale expunerii la plumb includ si deficiente ale functiilor executive (atentie, memorie, rationare, flexibilitate cognitiva), precum si prezenta unor diferite forme de patologii sociale, care sunt cu mult mai importante in stabilirea succesului pe plan personal decat o reducere modesta a nivelului de IQ," mai adauga cercetatorul.
Autor: G.T.