Gazele intestinale - ce sunt acestea și cum pot fi eliminate cu ușurință

Specialități
26 August 2022
Autor: Echipa medicală MedLife
gazele intestinale ce sunt acestea si cum pot fi eliminate cu usurinta

Ce sunt gazele intestinale

Gazele intestinale pot ajunge să reprezinte un subiect de glumă atunci când vine vorba despre eliminarea lor, dar sunt un fenomen natural și pot fi ținute sub control prin diverse metode. În exces, pot indica anumite afecțiuni, așa că nu trebuie ignorate.

Gazele intestinale sunt acumulări de vapori fără miros, incluzând oxigen, dioxid de carbon, nitrogen, metan și hidrogen, care se formează în sistemul digestiv, pe întreaga lungime a tractului digestiv, de la stomac până la rect. Mirosurile neplăcute apar atunci când acestea sunt amestecate cu bacterii intestinale.

Gazele intestinale apar în mod natural de la înghițirea aerului sau din cauza descompunerii alimentelor consumate. Ele pot fi eliminate prin eructații, atunci când se găsesc în stomac, sau prin flatulență, dacă se găsesc în zona inferioară a intestinului gros. Eliminarea acestora este necesară, întrucât altfel apare balonarea care poate cauza dureri sau crampe abdominale. Studiile arată că o persoană sănătoasă poate avea între 13 și 21 de flatulențe pe zi.

Ce cauzează acumularea de gaze

Apariția gazelor intestinale este normală, făcând parte din procesul de digestie, dar poate fi cauzată și de o boală intestinală inflamatorie cronică. Dacă există o cantitate excesivă de gaze intestinale, acestea pot fi cauzate de diverse afecțiuni digestive, cum ar fi intoleranța la lactoză, boala celiacă, refluxul gastroesofagian, ocluzia intestinală, ulcerul peptic sau sindromul colonului iritabil, dar și de obiceiuri nesănătoase, cum ar fi înghițirea aerului în timp ce mănânci sau obiceiul de a bea lichide, mai ales acidulate, în timp ce vorbești.

Cel mai des, gazele intestinale apar atunci când consumi anumite alimente sau băuturi carbogazoase, dar pot apărea și de la bacterii intestinale în exces, de la digestie incompletă sau chiar de la fumat. Un îndulcitor artificial numit sorbitol, prezent mai ales în guma de mestecat, poate cauza, de asemenea, gaze intestinale.

Dacă suferi de apnee, e posibil să înghiți aer în somn, așa că și felul în care dormi poate duce la acumularea de gaze intestinale. Dincolo de acești factori care conduc la apariția gazelor intestinale, există o listă de alimente care predispun la apariția acestui fenomen.

Ce alimente produc gaze intestinale

O serie de alimente sunt cunoscute pentru producerea gazelor intestinale:

  • fasole boabe
  • broccoli
  • ceapă
  • mazăre
  • conopidă
  • varză de Bruxelles
  • linte
  • porumb
  • cartofi
  • pâine albă
  • băuturi carbogazoase
  • anumite fructe, cum ar fi prune, mere, pere, piersici, banane
  • fructoza
  • guma de mestecat
  • salatele
  • zaharuri artificiale
  • lactoza.

Proteinele pot afecta mirosul gazelor intestinale. Carnea cu grăsimi, lactatele fermentate și ouăle sunt principalele surse care pot duce la mirosuri neplăcute.

gazele intestinale ce sunt acestea si cum pot fi eliminate cu usurinta

Când să apelezi la medic

Dacă simți că apariția gazelor intestinale nu e cauzată de alimente sau de alte afecțiuni cunoscute și apar și alte simptome, atunci e bine să ceri sfatul unui specialist. Astfel de simptome pot fi diareea sau constipația care nu trec prin abordările obișnuite, dureri abdominale, arsuri stomacale, senzația de greață sau chiar vărsături, sânge în scaun, febră sau scădere neașteptată în greutate.

Cum se poate diagnostica excesul de gaze

Medicul te poate sfătui să notezi alimentele consumate pentru a vedea dacă printre ele sunt unele care pot genera probleme, urmând ca acestea să fie eliminate din dietă.

Testele medicale pot include teste din scaun și din respirație, precum și o colonoscopie, prin care se poate identifica, dacă e cazul, boala Crohn sau cancerul de colon. În unele cazuri poate fi solicitată și o radiografie baritată a tubului digestiv superior sau o sigmoidoscopie.

Metode de prevenție ale gazelor intestinale

Încearcă să observi care sunt alimentele care te afectează și apoi să le consumi cu moderație. Le poți elimina temporar, urmând să le reintroduci în alimentație mai târziu și în mod treptat. Poate fi vorba despre băuturi carbogazoase sau de lactate, mâncăruri grase sau legume bogate în fibre. Încearcă să eviți guma de mestecat sau dulciurile cu conținut crescut în zahăr. Mănâncă încet, mestecând cât poți de bine alimentele și încearcă să nu vorbești în timp ce mănânci. Renunță la fumat, măcar în timpul mesei.

Nu mânca în picioare, în grabă, ci respectă ritualul servirii mesei. Nu face excese alimentare, cantitățile mai mici și mai dese sunt mai potrivite decât mesele copioase.

Încearcă să faci mișcare, mai ales după masă: poți apela la o plimbare sau oferă-te să strângi tu masa și să speli vasele. E mult mai bine pentru digestie decât dacă te așezi imediat la televizor sau dacă mergi la culcare după masă.

Ce remedii există împotriva gazelor intestinale

Cărbunele medicinal este cel mai întâlnit remediu împotriva excesului de gaze intestinale. Poți încerca suplimente cu probiotice, dar și metode naturiste, cum ar fi ceaiuri, cele indicate în astfel de cazuri fiind infuziile de mentă, mușețel, ghimbir sau cătină. Cuișoarele sunt condimente care pot fi consumate și ele tot sub formă de infuzie, sau pot fi mestecate.

Medicamentele care tratează diareea sau constipația pot avea și ele rol în eliminarea balonării și a durerilor abdominale cauzate de gaze intestinale în exces. Cere sfatul medicului specialist sau al farmacistului înainte de a apela la tratamente medicamentoase.

Bibliografie

  1. “Gas and Gas Pain: Causes, Symptoms, Management & Prevention.” Cleveland Clinic, 2020, https://my.clevelandclinic.org
  2. “Gas in the Digestive Tract.” Hopkinsmedicine.org, 12 Jan. 2022, www.hopkinsmedicine.org
  3. “Everything You Need to Know about Intestinal Gas.” Gastrointestinal Society, 9 Aug. 2022, https://badgut.org
  4. Whelan, Corey. “How to Get Rid of Gas, Pains, and Bloating.” Healthline, Healthline Media, 28 Feb. 2017, www.healthline.com
  5. Johnson, Jon. “What to Know about Gas in the Stomach.” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 15 Sept. 2020, www.medicalnewstoday.com

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării