Specialistii de la Universitatea Queensland au descoperit, printr-un nou studiu, ca halucinatiile pe care le au persoanele care sufera de degenerescenta maculara sunt asociate cu o activitate anormal de intensa in cortexul vizual al creierului, potrivit sciencedaily.com.
Constatarile au fost publicate in revista ”Current Biology” si ar putea imbunatati tehnica de diagnosticare a acestor halucinatii.
Degenerescenta maculara este o boala oculara retiniana, care determina deteriorarea progresiva a regiunii centrale a retinei, ducand la pierderea vederii in centrul campului vizual, in timp ce vederea periferica nu este afectata. In Australia, aceasta afectiune este principala cauza a orbirii printre persoanele care au peste 40 de ani.
Ceea ce este si mai curios, multe dintre oamenii care sunt diagnosticati cu degenerescenta maculara dezvolta si o alta afectiune, numita sindromul Charles Bonnet, in care experimenteaza halucinatii pe masura ce creierul se adapteaza la pierderea semnificativa a vederii. Halucinatiile pot consta fie in modele simple geometrice, fie in scene mult mai complexe, care implica animale, personaje si locuri.
Nu se stie de ce unii pacienti au si halucinatii, iar altii nu, dar specialistii sugereaza ca nivelul de activitate al anumitor regiuni ale creierului ar juca un rol important in asta. Pentru a verifica aceasta teorie, profesorul Jason Mattingley si echipa sa de la Universitatea Queensland au stimulat campurile vizuale periferice ale participantilor la studiu si au constatat ca persoanele care au avut halucinatii au inregistrat o activitate intensa in anumite parti ale sistemului vizual.
”Am folosit electroencefalografia pentru a masura activitatea creierului in trei grupuri, si anume un grup cu degenerescenta maculara si halucinatii Charles Bonnet, un grup cu degenerescenta maculara, fara halucinatii, si un grup cu varstnici sanatosi din acest punct de vedere. Sarcina lor a fost sa se uite la scrisorile care apareau pe ecran, la nivelul privirii lor periferice, timp in care am aprins placile de verificare la frecvente unice pe ecran. Am constatat ca aceste placi de verificare au produs oscilatii unice in zonele vizuale ale creierului, pe care le putem masura doar folosind tehnici matematice. Principala constatare este ca atunci cand conducem activitatea in sistemul vizual al persoanelor cu degenerescenta maculara, care raporteaza ca se confrunta cu halucinatii, exista un imens raspuns vizual in comparatie cu participantii care au aceeasi pierdere vizuala, dar nu au si halucinatii”, explica David Painter, primul autor al studiului.
Tinand cont ca in timpul experimentului participantii nu au experimentat halucinatii, se pare ca nu excitabilitatea sporita a creierului produce halucinatii, ci un alt factor. Uneori, oamenii au aceste halucinatii cand se afla in perioade de stimulare senzoriala scazuta, cum ar fi in perioade de inactivitate. Totusi, pentru altii poate fi declansata de lucruri precum plimbarile cu masina, sau de televizor, depinde de individ.
Rezultatele sustin ipoteza ca creierul pacientilor care au halucinatii este mai activ, dar nu se stie cum se transforma aceasta activitate excesiva in halucinatii.
”Atunci cand oamenii, mai ales cei in varsta, incep sa traiasca astfel de senzatii neobisnuite devin ingrijorati ca este ceva in neregula cu ei si se gandesc la posibilitati precum dementa. Acesta este motivul pentru care majoritatea nu raporteaza halucinatiile. Uneori nici macar medicii nu recunosc boala, asa ca dau pacientilor medicamente nepotrivite. Metoda noastra ne permite sa detectam sindromul Charles Bonnet analizand excitabilitatea creierului ca raspuns la stimuli. Spre deosebire de persoanele care sufera de schizofrenie, persoanele cu sindromul Charles Bonnet sunt constiente ca halucinatiile lor nu sunt reale”, concluzioneaza Painter.
Sursa: www.sciencedaily.com
