Interviu dr. Marius Moise, MedLife: despre rolul și limitările ecografiei de părți moi

De ce ecografia de părți moi nu poate da întotdeauna un diagnostic clar?

Ecografia de părți moi este un instrument valoros în medicină, dar nu poate înlocui toate testele necesare pentru un diagnostic precis. Ea oferă medicului indicii despre natura unei formațiuni, însă rezultatele trebuie interpretate cu atenție și corelate cu istoricul pacientului și cu investigații suplimentare, cum ar fi, de exemplu, biopsia, pentru a se putea ajunge la un diagnostic final.

„Experiența mi-a arătat faptul că examenul histopatologic poate oferi un diagnostic diferit față de suspiciunea inițială, deci nu este indicat să forțezi un diagnostic cert după efectuarea ecografiei, ci un diagnostic prezumtiv - iar pacienții sper să înțeleagă asta. Ecografia nu oferă întotdeauna, cu certitudine, un diagnostic clinic, ci oferă doar niște criterii imagistice, care să ajute medicul clinician să orienteze pacientul și să facă un eventual plan de tratament. Ecografia poate doar să ofere un diagnostic prezumtiv. La modul ideal, aceasta ar trebui să ofere diagnostice diferențiale. Dacă un medic imagist reușește să indice 2-3 diagnostice diferențiale, care să-l orienteze pe medicul clinician, acesta va diagnostica si trata pacientul mult mai rapid”, explică dr. Marius Moise.

Astfel, ecografia trebuie privită ca o etapă a evaluării medicale, nu ca un verdict definitiv.

Când este indicată efectuarea unor investigații de specialitate?

Într-un parcurs medical corect, persoanele care identifică modificări suspecte, cum ar fi umflături sau diferențe de volum în zona gâtului ori supraclaviculară, ar trebui să fie evaluate inițial de un medic specialist, urmând ca investigațiile imagistice să fie realizate ulterior, ca parte a procesului de diagnostic.

În era informației, din păcate, primul „medic” consultat de pacienți este adesea internetul. Această practică, deși comună, alimentează frici nejustificate și poate induce o stare de panică inutilă. Rezultatele algoritmilor de căutare prioritizează adesea cazurile cele mai grave, care nu reflectă realitatea statistică a cazuisticii medicale cotidiene.

Dr. Marius Moise atrage atenția asupra acestui fenomen: „Adesea, pacienții sau aparținătorii acestora, observă întâmplător o asimetrie, o umflătură sau un nodul la nivelul gâtului. Și primul impuls este, evident, să caute pe Google. Acolo, în momentul în care tastezi <nodul, umflătură gât> primele rezultate vor fi cu scenarii catastrofale, cel mai adesea legate de tumori incurabile, iar oamenii intră în panică, pentru că, de obicei, pe forumuri apar povestiri tragice ale unor pacienți sau cunoscuți ai acestora, precum și sfaturi sau indicații fără fundament medical. Dar, statistic vorbind, ele sunt mult mai puține decât cele benigne. Pentru că aceste asimetrii sau formațiuni palpabile de la nivelul gâtului sunt foarte frecvente, noi fiind constant expuși la infecții virale în mediul în care trăim - școală, serviciu, magazine, petreceri. În timp ce patologia malignă este mai puțin frecventă- aici vorbim de obicei despre limfoame sau metastaze ale unor tumori de la nivel cervical.”

Medicul avertizează însă că, deși poate că o asimetrie ori o umflătură nu reprezintă neapărat un motiv de panică, nici nu ar trebui ignorată. Există zone anatomice unde orice modificare trebuie privită cu maximă seriozitate. Regiunea supraclaviculară este una dintre acestea, fiind adesea un punct critic în depistarea unor patologii mai complexe.

„În momentul când acolo apare o asimetrie sau o formațiune crescută, acela poate fi un semnal de alarmă. Pentru că, dacă continui investigarea ganglionilor cervicali, uneori chiar și axilari, cu care aceștia sunt conectați, ca un șirag de mărgele, șansa este mare de a găsi multipli ganglioni suspecți ecografic”, spune dr. Moise.

Pot investigațiile suplimentare să schimbe radical diagnosticul?

Uneori, un diagnostic care pare evident la prima vedere poate ascunde o realitate mult mai gravă sau diferită din punct de vedere etiologic.

Pentru a ilustra importanța investigațiilor suplimentare, dr. Moise dă exemplul unui pacient de 28 de ani în cazul căruia ceea ce credea a fi doar un ganglion inflamator s-a dovedit a fi o patologie mult mai gravă: „Leziunea părea, atât ca localizare, cât și ca structură un banal ganglion inflamator, cel mai probabil în context postinfecțios, viral. Ganglionul era destul de mare ca dimensiuni, în jur de 3 cm diametru, iar zona de tegument corespunzătoare era roșie, caldă și tumefiată. Pacientul s-a întors la medicul clinician trimițător, a urmat un tratament de circa 2-3 săptămâni de antibiotice și antiinflamatoare - diagnosticul prezumptiv fiind unul de posibil adenoflegmon. Ulterior, în condițiile în care tratamentul nu părea să funcționeze, pacientului i s-a efectuat o biopsie ganglionară, rezultatul histopatologic indicând o etiologie bacilară. Adică pacientul avea TBC pulmonar, iar în tot acest interval de timp infectase multe persoane în jurul său - soție, bebeluș, părinți, colegi. Chiar dacă în diagnosticul diferențial am inclus și posibilitatea de a fi un ganglion în context tuberculos, pentru că pacientul nu prezenta alte simptome - nu avea dificultăți de respirație, nu tușea, nu slăbise, nu transpira excesiv, nu făcuse febră, el nu a fost testat pentru TBC, nu a efectuat radiografie pulmonară sau CT toracic, investigații ce ar fi putut ajuta la un diagnostic precoce.”

Cum trebuie abordată comunicarea diagnosticului către pacient?

Dincolo de ecrane și măsurători, medicina rămâne un act profund uman. Empatia este instrumentul prin care medicul imagist poate atenua șocul unei descoperiri neplăcute.

„Este normal să încerci, pe cât posibil, să îi dai pacientului cât mai multe informații despre diagnosticul său, în măsura în care îl poți intui corect. Trebuie însă să fii diplomat și empatic, pentru că un diagnostic de tumoră malignă, cel mai adesea produce o stare de confuzie și panică. Deci, trebuie asigurat pacientul și de faptul că aproape mereu există o soluție la problema sa de sănătate, pentru că acesta este adevărul. Sunt puține patologii, inclusiv maligne, care să nu aibă o formă de tratament la momentul actual.”