Miopia la copii: ce trebuie să știi

Ce este miopia la copii
Miopia este o afecțiune sau un viciu de refracție care reprezintă incapacitatea ochiului de a focaliza pe retină imaginea obiectelor aflate la distanţă, pentru a crea o imagine clară.
Practic, copiii care suferă de miopie pot să vadă clar obiectele obiectele care sunt aproape, dar au dificultăți în a vedea obiectele care sunt mai departe. Miopia este o afecțiune comună care se diagnostichează, în majoritatea cazurilor, înainte de vârsta de 20 de ani.
Medicii oftalmologi împart miopia în miopie simplă și patologică sau degenerativă.
Care sunt cauzele apariției miopiei la copii
Pe măsura progresului cercetărilor în domeniu, următoarele cauze au fost identificate pentru apariția miopiei la copii:
- dezvoltarea prea rapidă a ochiului: miopia cu debut în copilărie este cel mai frecvent cauzată de creșterea prea rapidă a ochilor sau creșterea într-un moment în care dezvoltarea acestora ar trebui să se oprească (în jur de 12 ani). Mai mulți factori pot afecta creșterea ochilor, de la genetică şi mediu, până la caracteristicile individuale;
- genetica: din păcate, dacă oricare dintre părinții copilului suferă de miopie, copilul este mai susceptibil să sufere de această afecțiune;
- suprasolicitarea ochilor: studii recente leagă miopia cu suprasolicitarea ochilor prin activități precum cititul, coloratul, utilizarea dispozitivelor electronice în exces.
Care sunt factorii de risc ai miopiei la copii
Factorii de risc ai miopiei la copii includ:
- etnia: este un factor de risc important asociat cu miopia la copii. Studiile au arătat că în zonele asiatice și hispanice copiii prezintă un risc mai mare de a dezvolta miopie;
- vârsta: deoarece miopia tinde să se agraveze în timp, vârsta este un factor de risc important. În general, miopia apare între șase și 14 ani și, de obicei, progresează până la vârsta de 20 de ani;
- genetica: după cum s-a menționat anterior, un copil este mai susceptibil să sufere de miopie dacă unul sau ambii părinți prezintă această afecțiune.
Care sunt simptomele miopiei la copii
Dacă un copil suferă de miopie, acesta poate manifesta următoarele simptome:
- obiectele îndepărtate par neclare;
- elementele închise par clare;
- dureri de cap;
- senzație de oboseală a ochilor;
- ochi încrucișați (strabism);
- senzație de oboseală în timpul efortului fizic sau dacă privești mai mult timp la metri distanță.
Câteva semne şi simptome suplimentare de miopie la care trebuie să fii atent la copii includ:
- performanțe scăzute la școală;
- incapacitatea de a se concentra pentru o perioadă mai lungă de timp;
- țin obiectele aproape de față pentru a le vedea cât mai clar.

Cum poate fi diagnosticată miopia la copii
În foarte multe cazuri, copiii care suferă de miopie nu exprimă verbal acest lucru sau menționează rar că găsesc dificil să distingă clar obiectele din depărtare. De asemenea, aceștia pot să mijească ochii sau se apropie de lucruri pentru a vedea mai bine. Dacă par să aibă dificultăți în a vedea elementele de departe, este necesară o programare la medicul oftalmolog, specialistul care diagnostichează și tratează afecțiunile oculare.
Vederea copiilor trebuie evaluată la vârsta de șase luni, trei ani și înainte de clasa întâi, cu precădere în cazurile în care există antecedente familiale de miopie progresivă sau alte afecțiuni oculare. După ce copiii încep școala, se recomandă efectuarea de examene oculare la fiecare doi ani. Medicii oftalmologi diagnostichează miopia, în majoritatea cazurilor, atunci când copiii au vârsta cuprinsă între trei și 12 ani.
În timpul examenului oftalmologic, medicul oftalmolog efectuează mai multe teste pentru a verifica dacă există miopie. Aceste investigații oftalmologice includ:
- un test de acuitate vizuală pentru a măsura cât de bine poate vedea fiecare ochi obiectele de la distanță;
- examenul de fund de ochi, lampă cu fantă, care permite vizualizarea papilei optice, a retinei și a vaselor sale (interiorul ochiului);
- un test de refracție pentru a decide ce lentilă să prescrie.
Care sunt opțiunile de tratament disponibile
Ochelarii sau lentilele de contact pot corecta miopia la copii. În cazul miopiei, medicul oftalmolog poate recomanda ochelari sau lentile de contact cu un număr negativ, cum ar fi -3,00. Cu cât numărul este mai mare, cu atât lentilele vor fi mai puternice. Scopul acestora este de a ajuta ochiul să concentreze lumina pe retină, făcând vederea la distanță clară.
Tratamentele pentru miopie la copii includ:
- ochelari de vedere: în funcție de gradul de corectare a vederii necesar, copiii vor purta ochelari de vedere fie zilnic, fie numai atunci când au nevoie pentru vedere la distanță;
- lentile de contact: un potențial dezavantaj este că acestea necesită mai multă grijă pentru a le păstra curate;
- Orto-k sau CRT: copiii cu miopie ușoară pot fi eligibili pentru lentilele de contact refractive corneene temporare, care se poartă în timpul repausului, pentru a remodela corneea temporar, suficient de mult pentru o vedere clară în timpul activităților zilnice;
Important de reținut:
- nu există metode care să împiedice apariţia miopiei sau vindecarea ei;
- în ultimii ani se încearcă să se controleze ritmul creşterii miopiei prin picături administrate seara, lentile de contact de zi sau lentile de noapte (lentilă dură care se poartă în timpul somnului;
- tot în ultimii ani au apărut lentilele de ochelari care au o zona de tratament sub forma de inel, cu scopul de a încetini progresia miopiei (tehnologia DIMS).
Ce complicații pot apărea în cazul miopiei la copii
Complicațiile miopiei la copii includ:
- cataractă;
- glaucom;
- maculopatie miopică;
- neovascularizare;
- dezlipirea de retină.
Cum poate fi prevenită apariția miopiei la copii
Pauza de la dispozitivele electronice este esențială în prevenția miopiei la copii. Specialiștii recomandă ca după douăzeci de minute petrecute în fața unui ecran digital, copiii să facă alte activități.
De asemenea, încurajarea copiilor să petreacă timp în natură este un alt factor bun în prevenția afecțiunilor oculare și promovează un stil de viață mai sănătos, cu beneficii fizice și emoționale suplimentare.
Bibliografie
- nsgdev. “Prevention of Myopia in Children | St. John’s Eye Associates.” St Johns Eye Associates, 6 July 2021, stjohnseyeassociates.com/myopia-in-children-risk-factors-symptoms-and-prevention/
- What Is Nearsightedness. “Myopia (Nearsightedness): Causes, Symptoms &Treatment.” Cleveland Clinic, 21 Aug. 2023, my.clevelandclinic.org/health/diseases/8579-myopia-nearsightedness
- https://www.facebook.com/WebMD. “Could My Kid Be Nearsighted?” WebMD, 18 May 2003, www.webmd.com/eye-health/myopia-nearsightedness-children
- McKeon, Albert. “Reduce the Risk of Myopia in Children - Boston Children’s Answers.” Boston Children’s Answers, 7 Aug. 2023, answers.childrenshospital.org/ways-to-prevent-myopia/
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Tumori subcutanate la copii: cauze, simptome, tratament
Țesutul subcutanat se găsește chiar sub piele. Este compus în mare parte din celule adipoase, dar conține și fibre de colagen și globule albe; are țesut conjunctiv lax, vase de sânge mai mari și mai mulți nervi decât pielea.Tumorile care afectează aceste structuri din corp sunt cunoscut...

Tumori cutanate la copii: cauze, simptome, tratament
Tumorile cutanate reprezintă formațiuni anormale de țesut, care apar atunci când celulele pielii cresc și se divid prea repede.Există mai multe tipuri de tumori ale pielii, dar principala clasificare vizează caracterul malign al acestora. Majoritatea tumorilor cutanate sunt benigne, ceea ce �...

Conjunctivita la copii: ce trebuie să știi
Conjunctivita la copii este o infecție oculară contagioasă. Este mai des întâlnită în cazul copiilor din cauza faptului că aceștia frecventează medii cu risc ridicat de infecție, cum ar fi spațiile de joacă, grădinițele sau școlile. Cu toate acestea, inclusiv adolescenții și adulț...