O jumatate de ora de exercitii fizice pe zi este la fel de benefica pentru varstnici ca si renuntarea la fumat -studiu
O jumatate de oră de exerciții fizice pe zi, intense sau moderate, ar fi la fel de benefica pentru septuagenari, în termeni de longevitate, ca și renunțarea la fumat, sustine un studiu publicat în revista British Journal of Sports Medicine, citat de Agerpres.
"Activitatea fizica, intensa sau moderata, practicata ca mod de petrecere a timpului liber, se asociaza in mod semnificativ cu scaderea mortalitatii din indiferent ce cauza", afirma cei doi cercetatori norvegieni care au semnat studiul bazat pe analizarea starii de sanatate a 16.000 de barbati nascuti intre 1923 si 1932.
Acestia au fost solicitati sa raspunda unor intrebari in 1972 si 1973 si apoi, 6.000 dintre ei, inca o data, nou in anul 2000. Barbatii au fost tinuti sub observatie medicala pana in 2011.
A fost luat in considerare nivelul de activitate fizica al participantilor la studiu, atat din punct de vedere al duratei saptamanale (nicio activitate, sub o ora, de la una la doua ore si peste trei ore pe saptamana), cat si legat de intensitatea cu care a fost practicat sportul (usoara, medie sau ridicata).
Cercetatorii au ajuns la concluzia ca 30 de minute de exercitii fizice - de intensitate usoara medie sau ridicata - practicate sase zile pe saptamana se asociaza cu 'reducerea riscului de mortalitate' in medie cu circa 40% in cazul septuagenarilor. Practicarea a cel putin trei ore de sport pe saptamana duce la o prelungire a 'sperantei de viata cu cinci ani' fata de septuagenarii sedentari, potrivit studiului aparut vineri.
"O activitate fizica sustinuta este la fel de benefica in acest caz ca si renuntarea la fumat pentru scaderea mortalitatii din indiferent ce cauza", subliniaza cei doi autori, Ingar Holme si Sigmund Alfred Anderssen, specialisti in medicina sportiva la Scoala norvegiana de Stiinte ale Sportului don Oslo.
Ei adauga ca mai putin de o ora de exercitii fizice pe saptamana "nu este suficient" pentru a se traduce intr-o scadere a riscului de deces prematur.
In schimb, practicarea indelungata si regulata a sportului (peste trei ore pe saptamana) este "extrem" de benefica in ceea ce priveste durata vietii, indiferent de intensitatea exercitiilor, incheie cercetatorii.Nu este primul studiu care subliniaza legaturile dintre activitatea fizica si longevitate. Potrivit unei vaste cercetari intreprinse in Australia si publicate in luna aprilie in revista americana JAMA Internal medicine, persoanele de peste 45 de ani care practica o activitate fizica sustinuta si regulata risca in medie cu 13% mai putin sa moara prematur.
A.C.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Bebelusii au bacterii intestinale care impiedica dezvoltarea alergiilor alimentare?
Oamenii de stiinta de la Universitatea din Chicago si de la Universitatea Napoli Federico au descoperit, printr-un nou studiu, ca sugarii sanatosi au anumite bacterii intestinale care ii ajuta sa nu dezvolte alergii alimantare, potrivit eurekalert.org. Alergia la laptele de vaca este cea mai...
Compozitia corporala a copilului poate prezice sanatatea plamanilor?
Cercetatorii de la Institutul de Sanatate Global din Barcelona au condus un nou studiu prin care au descoperit ca sanatatea plamanilor, adica cat de bine vom respira la maturitate ar putea depinde de cantitatea de masa de grasime si de muschi din perioada copilariei, potrivit eurekalert.org. ...
Exista o legatura intre mamele stresate si copiii supraponderali?
Cercetatorii de la Universitatea Bristol au descoperit, printr-un nou studiu publicat in revista ”BMC Public Health”, ca stresul perceput de mama in primul an de viata al copilului promoveaza excesul de greutate in copilarie. Mai mult, se pare ca stresul matern afecteaza in mod special dezvoltar...