O singura ora de alergat ne poate extinde viata cu pana la sapte ore

Sănătate
14 Aprilie 2017
Autor: Echipa medicală MedLife
o singura ora de alergat ne poate extinde viata cu pana la sapte ore
Alergatul este cel mai eficient antrenament fizic pentru care putem opta pentru a beneficia de cresterea sperantei de viata, arata concluziile unui studiu efectuat recent de cercetatorii americani si publicat in jurnalul "Progress in Cardiovascular Disease," scrie nytimes.com. Oamenii care obisnuiesc sa alerge traiesc, in medie, cu aproximativ trei ani mai mult, chiar daca sunt fumatori, obisnuiesc sa consume alcool sau sunt supraponderali. Nicio alta forma de exercitii fizice nu are un impact atat de insemnat asupra cresterii sperantei de viata, sunt de parere cercetatorii. Concluziile lor au fost extrase in urma analizei rezultatelor unui studiu efectuat in urma cu trei ani, in cadrul caruia au fost investigate datele medicale ale persoanelor inscrise la antrenamentele sportive din cadrul Institutului Cooper din Dallas. Cercetatorii au supus investigatiei lor si datele rezultate in urma unor studii de specialitate efectuate pe scara larga pe tema asocierii dintre efectuarea exercitiilor fizice si rata mortalitatii. Studiul a fost realizat pentru a raspunde intrebarilor adresate de alergatori, care au ridicat problema contraproductivitatii unui program intensiv de alergare si asocierea cu un risc crescut de mortalitate prematura. De asemenea, multe persoane ce practica sportul s-au intrebat daca mersul pe jos poate aduce beneficii similare alergatului, atunci cand vine vorba despre extinderea sperantei de viata. Analiza oamenilor de stiinta arata ca numai cinci minute de mers pe jos zilnic este asociat beneficiului de extindere a sperantei de viata. Datele analizate de cercetatori au indicat ca, indiferent de viteza la care alearga si kilometrajul efectuat la fiecare sesiune, riscul declansarii decesului prematur a scazut cu aproximativ 40% in randul persoanelor care obisnuiesc sa alerge. In baza datelor extrase din studiile efectuate pe aceasta tema, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca, daca fiecare participant la studiu ar fi adoptat acest program de antrenament, atunci rata deceselor inregistrate pe perioada studiilor ar fi fost cu 16% mai mica, iar numarul atacurilor de cord ar fi scazut cu aproximativ 25%. Cel mai interesant aspect al studiului il reprezinta faptul ca timpul petrecut pe banda de alergat este compensat prin extinderea sperantei de viata. Un alergator obisnuit petrece, in medie, circa sase luni din viata alergand in decursul a 40 de ani, dar se poate astepta la o crestere a sperantei de viata de circa 3,2 ani. Mai exact, o ora de alergat prelungeste viata unui alergator obisnuit cu pana la sapte ore, arata datele statistice. In timp ce alte tipuri de antrenament fizic ne aduc beneficii considerabile atunci cand vine vorba despre bunastarea organismului si cresterea sperantei de viata, alergatul este singurul tip de activitate fizica ce scade riscul declansarii decesului prematur cu pana la 12 procente, sunt de parere cercetatorii. Autor: G.T.

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării