Ce este ochiul bionic?
Ochiul bionic este un tip de proteză vizuală, un dispozitiv electric care ajută la restabilirea simțului vederii. Sistemul îmbunătățește sensibilitatea la lumină și creează astfel senzația de vedere la persoanele care și-au pierdut aproape complet acest simț. Aceste dispozitive permit transformarea luminii în impulsuri electrice, care sunt transmise de-a lungul nervului optic până la cortexul vizual, unde sunt procesate pentru a da sens imaginilor, iar acest proces permite vederea.
Cele mai multe dispozitive dezvoltate până acum sunt pentru pacienții cu degenerescență retiniană cauzată de boli precum retinopatia pigmentară și degenerescența maculară legată de vârstă.
Este important de reținut că ochii bionici realizați până în prezent și care sunt în curs de dezvoltare nu pot restabili complet vederea și nici nu pot ajuta să vadă persoane care nu au văzut niciodată. Majoritatea tehnologiilor necesită un nerv optic sănătos și un cortex vizual dezvoltat, adică pacienții trebuie să fi putut vedea în trecut pentru ca aceste dispozitive să funcționeze.
Tehnologiile pentru ochi bionici sunt concepute pentru a restabili vederea pierdută, ocolind căile vizuale deteriorate și stimulând direct structurile neuronale rămase implicate în vedere. Aceste tehnologii pot fi clasificate în trei tipuri, în funcție de locul stimulării neuronale, fiecare cu setul său unic de principii de bază, avantaje și provocări:
- implanturi retiniene: reprezintă cel mai comun tip de tehnologie pentru ochi bionici; acestea constau dintr-o serie de microelectrozi implantați chirurgical pe retină, care stimulează celulele retiniene sănătoase rămase, atunci când sunt activate de semnalele luminoase primite. Implanturile retiniene sunt potrivite în special pentru persoanele cu retinopatie pigmentară și degenerescență maculară legată de vârstă, afecțiuni în care celulele fotoreceptoare sunt deteriorate, dar neuronii retinieni interiori sunt încă funcționali;
- proteze ale nervului optic: vizează nervul optic, care conectează retina de cortexul vizual al creierului; aceste dispozitive ocolesc în întregime retina și stimulează direct fibrele nervului optic folosind electrozi înfășurați în jurul nervului. Protezele nervului optic pot fi potrivite pentru persoanele cu afecțiuni care provoacă leziuni retiniene pe scară largă sau când implanturile retiniene nu sunt fezabile;
- implanturi corticale: implică stimularea directă a cortexului vizual din creier, ocolind atât retina, cât și nervul optic; aceste dispozitive constau din rețele de electrozi implantate pe suprafața cortexului vizual, care generează percepții vizuale artificiale atunci când sunt activate. Implanturile corticale sunt de obicei luate în considerare pentru persoanele care și-au pierdut complet vederea din cauza leziunilor retinei sau nervului optic.
Indiferent de tipul de dispozitiv, componentele principale ale ochilor bionici includ:
- cameră externă: o cameră mică, montată de obicei pe ochelari sau încorporată într-un dispozitiv portabil, captează informații vizuale din mediul înconjurător și le convertește în semnale digitale;
- unitate de procesare vizuală: această componentă procesează semnalele digitale de la cameră, transformându-le în modele de stimulare care pot fi înțelese de structurile neuronale vizate;
- implant: implantul, care constă dintr-o serie de microelectrozi, primește modelele de stimulare de la unitatea de procesare vizuală și stimulează în consecință structurile neuronale țintă;
- sursă de energie: ochii bionici necesită o sursă de energie, care poate fi furnizată prin baterii sau sisteme de transfer de energie fără fir.
Este important de reținut că un ochi bionic nu este același lucru cu un ochi protetic. Ochii protetici, numiți și „ochi de sticlă” sau „ochi artificiali”, înlocuiesc structura fizică și aspectul unui ochi care trebuie îndepărtat în urma unei traume, din cauza durerii sau a unei boli.
