Odihna insuficienta adauga centrimetri in plus la circumferinta taliei

Adultii britanici care nu dorm suficient pe durata noptii au un risc crescut pentru a deveni supraponderali sau obezi si au parte de un metabolism lenes, potrivit unui studiu efectuat recent de cercetatorii de la Universitatea din Leeds, Anglia. Persoanele care se odihnesc numai sase ore pe noapte au cu 3 centimentri mai mult in talie, prin comparatie cu cele care beneficiaza de un somn de noua ore in fiecare noapte, noteaza oamenii de stiinta, conform sciencedaily.com.
Rezultatele studiului aduc dovezi suplimentare confom carora somnul insuficient ar putea contribui la dezvoltarea bolilor metabolice, precum diabetul zaharat, si declansa alte probleme grave de sanatate, asociate in special excesului de kilograme.
Studiul, condus de Dr. Laura Hardie, cercetatoare a departamentului de Epidemiologie Moleculara din cadrul Universitatii din Leeds, a analizat asocierile dintre durata somnului, dieta alimentara si greutatea corporala, precum si alti indicatori ai sanatatii pe plan metabolic, precum tensiunea arteriala, nivelul de colesterol si zahar din sange si functiile tiroidiene.
Pentru a realiza acest studiu, cercetatorii au analizat datele medicale a 1.615 adulti, care au completat un raport pentru a declara timpul alocat odihnei zilnice si obiceiurile lor alimentare. De asemenea, participantilor la studiu li s-au masurat greutatea corporala, circumferinta taliei si tensiunea arteriala. Constatarile au fost publicate in revista de specialitate "Plos One". "Numarul persoanelor obeze din intreaga lume s-a dublat in ultimii 30 de ani. Dupa cum arata o serie de studii realizate pe aceasta tema, obezitatea contribuie la dezvoltarea numeroaselor boli si in special a diabetului zaharat de tip II. Din acest motiv, intelegerea factorilor ce contribuie la declansarea obezitatii are implicatii cruciale pentru domeniul sanatatii publice," declara Greg Potter, unul dintre autorii principali ai studiului.
Desi studiile efectuate anterior pe aceasta tema constata ca odihna insuficienta poate contribui la alcatuirea unei diete alimentare mai putin sanatoase, studiul de fata nu a gasit asocieri semnificative in acest sens.
Cu toate acestea, constatarile sunt insemnate si subliniaza importanta odihnei pentru sanatatea intregului organism. Raportul arata ca odihna insuficienta este asociata unui nivel scazut de colesterol bun, un alt factor ce contribuie la declansarea problemelor de sanatate. Colesterolul HDL ajuta la scaderea nivelului de colesterol rau din organism si protejeaza impotriva aparitiei bolilor de inima. "Adultii care au declarat ca obisnuiesc sa doarma insuficient au fost mult mai predispusi acumularii de kilograme in plus, prin comparatie cu participantii care se odihnesc in mod corespunzator. Constatarile noastre subliniaza importanta obtinerii unui somn de calitate pe perioada noptii, dar necesarul de ore de odihna poate varia de la sapte si pana la noua ore pe noapte, in functie de organism," conchid autorii studiului.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Anticorpii ar putea fi solutia pentru bolile de sange si pentru tulburarile autoimune
Cercetatorii de la Universitatea Standford au conceput un tratament bazat pe anticorpi care poate elimina cu usurinta celulele stem afectate ce formeaza sangele in maduva oaselor, fiind astfel pregatit transplantul unor noi celule stem sanatoase. Specialistii considera ca acest tratament ar p...

Insulina ar putea fi furnizata prin pastile?
Oamenii de stiinta au dezvoltat o capsula cu scopul de a administra insulina sub forma de doza orala, inlocuind astfel injectiile zilnice de care au nevoie persoanele diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2. Capsula are marimea unei afine si contine un an mic realizat din insulina comprimata...

De ce femeile isi mentin abilitatile cognitive mai mult decat barbatii?
Conform unui nou studiu, creierul femeilor este cu trei ani mai "tanar" decat al barbatilor, iar acesta ar putea fi motivul pentru care ele isi mentin abilitatile cognitive mai mult timp. Cercetatorii de la Universitatea Washington au descoperit ca femeile par sa aiba creierul cu ap...