O nouă șansă la viață pentru un caz grav de endometrioză cu ajutorul dr. Alexandra si Alexandru Traila

08 Aprilie 2025
Autor: Echipa medicală MedLife
Dr Alexandra si Alexandru Traila in timpul operatiei de endometrioza

Pentru Elena, Moș Nicolae a venit în 2021 cu un cadou mai special: vindecare plus speranță. Fiindcă, pe 6 decembrie 2021 se externa, vindecată complet, din Spitalul Humanitas din Cluj-Napoca după o operație reușită de histerectomie.

Pacienta, ea însăși asistentă medicală, a ajuns pe mâna medicilor de la Spitalul Humanitas, parte din Grupul MedLife în urma unor dureri puternice și a unui diagnostic greșit.

Totul a pornit după ce, aflată la serviciu, a fost nevoită să facă efort fizic, moment care i-a cauzat „o mișcare în jurul abdomenului, o deplasare”. I-a spus unui coleg că simte ceva ciudat, dar nu durere. Doar că, a doua zi dimineața, situația s-a schimbat. A simțit o durere puternică în abdomen, așa cum nu mai simțise niciodată. Era ca și cum „cineva mi-a băgat sute de cuțite și am căzut din picioare“. Durerea a fost atât de puternică încât nici măcar nu a fost în stare să țipe. Apoi a gestionat durerea cu antispastice și analgezice, dar și cu un antibiotic. Vizita inițială la medic nu s-a soldat cu rezultatul sperat de Elena, fiindcă acesta nu a putut stabili un diagnostic doar pe baza ecografiei.

După un CT cu substanță de contrast la spitalul din orașul în care locuiește, un medic i-a spus că ar putea avea cancer. „După descriere, erau notate adenocarcinom, pe uter, pe ovar, la stomac, toate cu semnul întrebării, dar toate duceau către cancer cu metastaze”, își amintește Elena care recunoaște că „psihic, am decăzut!“.

Cu toate acestea, a simțit că diagnosticul pus nu e cel corect. „Eu nu cred că am așa ceva”, a spus ea atunci și a decis să meargă în altă parte pentru consult și operație.

De la o prietenă bună din Cluj a aflat de Spitalul MedLife Humanitas și de medicii Alexandru și Alexandra Trăilă (tată și fiică). A reușit să se programeze la doamna doctor Trăilă, medic specialist obstetrică ginecologie, care a consultat-o și i-a explicat că nu este cancer, ci, cel mai probabil, endometrioză pelvină.

„Mi-a spus, însă, că trebuie operație, care, din păcate, nu poate fi făcută laparoscopic.”

Mai mult, doamna doctor a sunat un profesor specialist în radioimagistică pentru a-i interpreta CT-ul. Acesta i-a confirmat la rândul său că diagnosticul inițial fusese greșit.

„Pacienta în vârstă de 50 de ani a acuzat dureri pelvine de intensitate crescută pentru care s-a prezentat în serviciul de Urgență unde s-a efectuat un CT abdomino-pelvin care a ridicat suspiciunea de fibrom uterin, tumori ovariene și carcinomatoză peritoneală. Pacienta a ajuns ulterior pentru un consult la mine. În urmă consultului, am suspicionat endometrioză pelvină și am recomandat intervenția chirurgicală”, descrie dr. Trăila cazul.

După ce a stabilit operația pentru primele zile din decembrie 2021, operație care a fost realizată de dr. Alexandra Trăilă împreună cu tatăl său, Dr. Alexandru Trăilă, medic primar ginecologie, o asistentă de la spitalul Humanitas a sunat-o pe Elena să îi explice cum se desfășoară internarea. „Am întrebat ce trebuie să îmi aduc de acasă și mi-a spus că nimic. Cum nimic? Eu aveam deja valiza pregătită, inclusiv cu trei cămăși de noapte. Mi-a spus să îmi aduc numai periuța de dinți și lenjeria intimă.”

Operația a durat aproape trei ore, față de o oră și jumătate cât fusese estimată inițială, pentru că i se desprinsese un chist ovarian, iar lichidul se dusese în întreaga cavitate abdominală. De aici și durerea puternică resimțită.

„Intervenția a presupus îndepărtarea uterului fibromatos și a ambelor ovare care erau transformate chistic (chisturi de natură endometriozică).  Chisturile endometriozice erau intim aderente de structurile din jur, astfel fiind necesară o abordare minuțioasă. Pe lângă aderențele extinse, s-a pus în evidență și ruptură unuia dintre chisturi, care a dus la revărsarea conținutului endometriozic în întreagă cavitate abdominală. Pentru a preveni refacerea focarelor endometriozice a fost necesar lavajul abundent al cavitații abdominale“, descrie dr. Alexandra Trăilă procedura.

„Când m-am externat, am cerut voie doamnei doctor să o îmbrățișez”

Evoluția după operație a fost favorabilă, pacienta fiind externată după patru zile.

Pentru Elena însă, experiența celor patru zile în spital a însemnat nu doar vindecare, ci și încurajare din partea tuturor că va fi bine și că va putea să revină la viața dinainte.  În spital, Elena a avut o revelație. A realizat că există medici pentru care contează nu doar boala în sine, ci și comunicarea.

„În relația medic-pacient, comunicarea este foarte importantă. Medicul trebuie să îi ofere pacientei toate informațiile legate de patologia sa și să îi explice metodele terapeutice disponibile, punând în balanță atât riscurile cât și beneficiile acestora. Răbdarea și empatia, consolidate de efectuarea unui tratament de calitate în conformitate cu ultimele ghiduri medicale în domeniu, trebuie să ne conducă în tratarea oricărui pacient, indiferent de patologie. Medicul curant alături de întreaga sa echipă, care este extrem de importantă, trebuie să reprezinte suportul pacientului de-a lungul întregului proces de vindecare”. Astfel vorbește dr. Alexandra Trăilă, medic specialist ginecologie, despre cum vede la rândul său relația care se formează între pacient și medic.

Nu sunt vorbe goale, dezvăluie și Elena. Dr. Alexandra Trăilă îi promisese că atunci când va ieși din operație, o va suna pe fiica acesteia. Însă operația a început la ora 8 și a durat mai mult decât fusese preconizat, așa că fiica Elenei s-a speriat.

„Nu îi lăsasem fiicei mele numărul de telefon al doamnei doctor, însă fata a căutat-o pe internet, i-a găsit numărul și a sunat de mai multe ori. Doar că doamna doctor nu putea să răspundă pentru că mă opera. După ce totul s-a terminat, dr. Trăilă a sunat prima dată la numărul care o sunase insistent și a vorbit cu fiică-mea. Au discutat timp de 30 de minute, timp în care i-a explicat totul foarte frumos“, descrie Elena.

Medicul nu doar că a avut răbdare să explice totul fiicei, dar a și ajutat-o pe pacientă să aibă lângă ea ochelarii de citit și telefonul pentru atunci când își va reveni din anestezie.

Dr Alexandra si Alexandru Traila in timpul operatiei de endometrioza

Experiența Elenei despre Spitalul Humanitas: „Profesionalism. Umanitate. Ireproșabil”

„Tot ce se poate mai bun. Profesionalism, umanitate – și asta nu se referă doar la domnișoara doctor, ci la toată lumea din spital. Iar al treilea cuvânt: ireproșabil. Totul, de la internare la externare a fost în regulă. La externare, pentru că erau încă reguli Covid, oamenii nu se apropiau unii de alții. Cu toate acestea, am întrebat-o dacă pot să o strâng în brațe. Mi-a zis «Normal!»  Aș fi și pupat-o, dar vremurile nu ne permiteau.

Am simțit o căldură din partea ei, de când m-am dus și până am ieșit. O fire foarte veselă care îți dă curaj. Și toată lumea din spital îmi spunea că o să fie bine.”

Despre profilaxie în patologia ginecologică

Dr. Alexandra Trăilă subliniază că în orice patologie ginecologică profilaxia este cel mai bun tratament. De aceea, recomandă un consult ginecologic anual, „chiar în lipsa oricăror acuze, pentru a putea interveni cât mai curând în caz de apariție a unor probleme.”

În ceea ce privește factorii de risc pentru endometrioză, medicul spune că aceștia sunt multipli: „menstruația retrogradă, implantare chirurgicală, transformarea unor celule de la nivelul peritoneului etc. Pacienta poate prezenta durere pelvină, simptome digestive – mai ales în timpul menstruației, sângerare neregulată și de multe ori abundență sau infertilitate”, a explicat medicul.

Pacienta știa că are ceva probleme în acestă sferă, însă a ales să amâne controlul: „Eu știam că am chisturi, însă mi s-a spus că spre menopauză se retrag. Dacă nu m-am simțit rău, 8-10 luni nu mai fusesem la control. Dar ele au crescut. Iar de la efortul din timpul serviciului, probabil că atunci s-a desprins și s-a spart spre dimineață. Faptul că am decis să iau antibiotic a făcut așa încât să nu fac septicemie. Am avut un înger păzitor acolo sus.”

Pentru evitarea unor astfel de situații, „controlul ginecologic de rutină, care include și ecografia transvaginală, trebuie să fie investigația de rutină. Suplimentar se mai poate recomanda IRM cu protocol de endometrioză sau Hidro-colono-CT, iar ca marker tumoral seric se recomandă efectuarea CA-125 – acest marker fiind util în a caracteriza orice tumoră ovariană”, recomandă dr. Alexandra Trăilă.

Notă: Numele folosit pentru pacientă este un pseudonim; doamna nu dorește ca numele său real să apară public.

 

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării