Persoanele depresive sau abuzate in copilarie imbatranesc mai repede
Specialistii au descoperit, printr-un nou studiu, ca ADN-ul persoanelor care sufera de depresie majora este, biologic, mai batran decat ADN-ul persoanelor sanatoase cu aproximativ opt luni. Acest efect a fost mai vizibil in cazul persoanelor care au trecut prin traume in copilarie, cum ar fi violenta, neglijare, sau abuz sexual, ADN-ul acestora fiind cu aproximativ un an mai mai in varsta decat cel al persoanelor care nu au trecut prin astfel de experiente, potrivit sciencedaily.com.
Exista din ce in ce mai multe dovezi care demonstreaza ca traumatismele grave sunt asociate cu o durata de viata mai scurta. O echipa internationala de cercetatori a aratat ca depresia majora produce schimbari ale ADN-ului, fiind prezente valori care corespund cu cele ale persoanelor mai in varsta.
Cum a fost realizat studiul?
Studiul a fost facut cu ajutorul a 811 voluntari diagnosticati cu depresie si cu 319 voluntari sanatosi. Echipa a studiat modul in care ADN-ul extras din probele de sange s-a schimbat odata cu varsta. ADN-ul este adesea prelucrat in organism prin metilare, adica o grupa de metil (CH3) este adaugata la ADN. Metilarea ADN-ului este o metoda prin care organismul permite modificarea functiei genei fara sa fie modificata si secventa de ADN.
”Acest proces functioneaza precum un ceas epigenetic, unde modificarile ADN-ului indica varsta biologica. Se pare ca acest ceas functioneaza mai accelerat pentru oamenii care sufera de depresie”, spune Laura Han, cercetator principal.
Care au fost rezultatele studiului?
Specialistii au observat ca persoanele cu tulburare depresiva majora au avut un grad de metilare a ADN-ului care corespunde unei accelerari de opt luni a varstei biologice, comparativ cu voluntarii sanatosi. In unele cazuri de depresie extrema, pacientii au avut o varsta biologica si cu 10-15 ani mai mare decat cea cronologica. De asemenea, participantii au fost chestionati in privinta traumelor suferite pana la varsta de 16 ani, cum ar fi abuzul sexual si fizic sau neglijenta emotionala. In medie, cei care au trecut prin astfel de experiente au avut varsta biologica cu 1,06 ani mai inaintata decat voluntarii care au avut o copilarie normala.
”Diferentele sunt din ce in ce mai proeminente pe masura ce oamenii inainteaza in varsta, in special dupa 50 de ani. In plus, voluntarii care sufera de depresie sau care au fost abuzati au avut un grad de metilare a ADN-ului care corespunde cu cel al varstnicilor”, adauga Laura Han.
De ce sunt importante rezultatele?
Aceasta descoperire poate fi utila pentru descoperirea anumitor boli legate de varsta intr-un stadiu timpuriu. Pe langa acest lucru, concretizeaza impactul biologic al traumei si al depresiei, la nivel epigenetic, si necesitatea unor interventii terapeutice preventive.
Sursa: www.sciencedaily.com
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Anticorpii ar putea fi solutia pentru bolile de sange si pentru tulburarile autoimune
Cercetatorii de la Universitatea Standford au conceput un tratament bazat pe anticorpi care poate elimina cu usurinta celulele stem afectate ce formeaza sangele in maduva oaselor, fiind astfel pregatit transplantul unor noi celule stem sanatoase. Specialistii considera ca acest tratament ar p...
Insulina ar putea fi furnizata prin pastile?
Oamenii de stiinta au dezvoltat o capsula cu scopul de a administra insulina sub forma de doza orala, inlocuind astfel injectiile zilnice de care au nevoie persoanele diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2. Capsula are marimea unei afine si contine un an mic realizat din insulina comprimata...
De ce femeile isi mentin abilitatile cognitive mai mult decat barbatii?
Conform unui nou studiu, creierul femeilor este cu trei ani mai "tanar" decat al barbatilor, iar acesta ar putea fi motivul pentru care ele isi mentin abilitatile cognitive mai mult timp. Cercetatorii de la Universitatea Washington au descoperit ca femeile par sa aiba creierul cu ap...