Persoanele matinale sunt "mai putin morale" dupa lasarea serii

Persoanele matinale, care adoră să se trezească devreme şi să fie foarte active în primele ore ale dimineţii, prezintă o predispoziţie mai mare pentru a-şi înşela partenerii de viaţă şi pentru a adopta comportamente "mai puţin morale" după lăsarea serii, noteaza Mediafax. Psihologii au descoperit ca persoanele matinale si cele nocturne prezinta niveluri diferite de onestitate, in functie de momentul zilei, potrivit unui studiu citat de BBC.
Studiul, realizat de Universitatea Harvard din Statele Unite, a descoperit o anumita legatura intre alegerile etice si ceasurile biologice ale participantilor. Sunita Sah, coordonatoarea analizei, spune ca descoperirea are "anumite implicatii la locurile de munca".
Cercetatorii americani au examinat comportamentele adoptate de aproape 200 de persoane. Voluntarii participau la teste ce implicau jocuri si rezolvarea unor probleme, fara sa stie ca nivelul lor de onestitate era de fapt parametrul care ii interesa pe organizatorii studiului. Studiului, denumit sugestiv "The Morality of Larks and Owls" ("Moralitatea ciocarliilor si a bufnitelor"), a analizat relatia dintre deciziile etice si "cronotipul" participantilor - momentul in care oamenii isi doresc cel mai mult sa doarma sau acela in care au cel mai mare nivel de energie.
Cercetatorii au descoperit faptul ca oamenii tind sa fie mai onesti atunci cand programele lor de munca se potrivesc cu cronotipurile lor. Astfel, persoanele matinale sunt "mai etice" in timpul diminetii, iar "noctambulii" sunt mai onesti in timpul noptii. Studiul a folosit recompense financiare de pana la 10 dolari pentru completarea testelor inainte de expirarea termenului-limita si o serie de concursuri cu premii insolite. Cercetatorii au monitorizat in special felul in care participantii isi raportau propriile rezultate. Nivelul de "necinste" a fost cel mai ridicat atunci cand oamenii se aflau in afara momentului lor preferat al zilei. La acest studiu au participat si cercetatori de la alte universitati americane de prestigiu - Johns Hopkins University si University of Washington.
A.C.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Consumul de oua creste riscul de boli cardiovasculare
Oamenii de stiinta au descoperit, printr-un nou studiu, ca adultii care consuma oua, dar si alte alimente care influenteaza colesterolul, au un risc mult mai ridicat de boli cardiovasculare, dar si de deces in general. Galbenusurile de ou sunt una dintre cele mai bogate surse de colesterol a...

De ce cancerul se raspandeste cel mai frecvent la ficat?
De multe ori, cancerul se raspandeste si la alte organe, iar cea mai frecventa tinta este ficatul. Oamenii de stiinta de la Centrul de Cancer Abramson, de la Universitatea din Pennsylvania, sustin ca au descoperit cauza. Hepatocitele, celulele principale functionale ale ficatului, sunt in cen...

Inaltimea si greutatea pot influenta durata de viata a femeilor?
Specialistii au descoperit, printr-un nou studiu publicat in ”Journal of Epidemiology Community Health”, ca dimensiunea corpului, adica inaltimea si greutatea, poate influenta durata de viata a femeilor mult mai mult decat pe a barbatilor, potrivit sciencedaily.com.O alta constatare a cercetator...