Plan de acțiune pentru astm

Ce conține un plan de acțiune

Există mai multe elemente pe care planul scris de acțiune pentru astm trebuie să le includă:

• tratamentul pacientului, atât cel de fond sau de întreținere, cât și cel de atac în exacerbări;
• simptomele care semnalează agravarea astmului sau iminența unei crize de astm severe;
• valorile PEF (peak expiratory flow) determinate cu ajutorul peakflowmetrului (un aparat care măsoară fluxul de aer expirat), care semnalează agravarea afecțiunii pulmonare;
• când și cum să acceseze serviciile medicale, în cazul în care simptomele nu răspund la tratament.

Culorile semaforului: 3 zone majore de acțiune

• Zona verde (zona sigură): simptomele se ameliorează sau dispar după inițierea tratamentului de atac, iar valoarea PEF este mai mare de 80% din valoarea prezisă. În această situație, se menține tratamentul indicat în caz de agravare a simptomelor, circa 1-2 zile, și se contactează medicul în vederea stabilirii conduitei ulterioare.
• Zona galbenă (de precauție): simptomele persistă sau se agravează, în ciuda tratamentului de atac prescris de medicul curant, iar valoarea PEF rămâne sub 60% din valoarea prezisă. În această situație, se crește doza de bronhodilatator, se adaugă în schema de tratament corticoterapie orală și se contactează de urgență medicul pentru instrucțiuni.
• Zona roșie (de alertă): simptomele se agravează. În plus, apar simptome precum: senzație de sufocare, imposibilitatea de a rosti o propoziție completă, agitație, amețeală, confuzie, frecvență respiratorie și puls crescute, respirație șuierătoare, extenuare, iar valoarea PEF rămâne sub 60% din valoarea prezisă, în ciuda tratamentului de atac (inclusiv sub corticoterapia orală). În această situație, este obligatorie prezentarea cât mai rapidă în cel mai apropiat serviciu de urgență.

Beneficiile monitorizării periodice

Planul de acțiune trebuie stabilit de către medic împreună cu pacientul, respectiv cu aparținătorii acestuia, în funcție de severitatea astmului și de controlul acestuia. De aceea, medicul trebuie să stabilească inițial, pe baza anamnezei, simptomelor, examenului clinic și a factorilor de risc asociați, treapta de severitate a astmului și gradul de control al acestuia. În funcție de acestea, se va stabili tratamentul de fond și de atac.

Monitorizarea copilului astmatic din trei în trei luni este foarte importantă, deoarece, în funcție de statusul pacientului, medicul poate crește sau scădea dozele medicației.

Beneficiile acestor ajustări de tratament constau într-un control cât mai bun al astmului, prin utilizarea unor doze minime de medicamente, scăzând, astfel, riscul apariției reacțiilor adverse ale terapiei de lungă durată.