Studiu de impact: Pierderi de 842 milioane de lei pentru industria farmaceutica, in urma aplicarii taxei clawback

Industria farmaceutica ar putea pierde 842 milioane RON, echivalentul unei scaderi a pietei cu 30%, in urma aplicarii noii taxe clawback. Studiul de impact realizat de Asociatia Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM) arata ca efectele taxei clawback sunt de natura economica, sociala si medicala.
Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.ro.
Simularea pe executia bugetara prognozata pentru anul 2012 efectuata de ARPIM arata ca producatorii ar trebui sa plateasca in acest moment, pentru taxa clawback, 1,7 miliarde RON. Reprezentantii industriei farmaceutice si-au exprimat dorinta de a avea un dialog real cu Ministerul Sanatatii, in urma caruia sa fie propusa o taxa clawback sustenabila.
Conditiile necesare pentru o taxa clawback sustenabila
In momentul de fata nu exista un buget pentru medicamente stabilit in functie de necesitatile reale ale pacientilor, este punctul de vedere sustinul atat de industria farmaceutica, cat si de reprezentatii pacientilor. "Scopul declarat al noii taxe clawback, care va fi implementata de la 1 octombrie, este acela de a impune un control asupra cheltuielilor bugetare. Insa, daca vorbim despre consumul de medicamente, nu consideram a fi o masura justificata, intrucat ne aflam printre ultimele locuri in Europa la acest capitol, cu 60 euro/capita, iar media europeana este de 450 euro/capita." a declarat Vasile Barbu, presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor.
Sorin Popescu, Corporate Affairs Senior Manager Amgen, este de parere ca pentru a exista o taxa clawback sustenabila se impun doua conditii: bugetul alocat pentru medicamente sa nu mai fie unul fictiv, sa tina cont de nevoile reale ale pacientilor, iar distribuirea taxei sa cuprinda toti actorii de pe piata. "Vom fi nevoiti sa platim o taxa pentru veniturile pe care nu le-am realizat, pentru ca noua taxa clawback se aplica la pretul de vanzare al medicamentelor, care include pe langa pretul de producator, marja de distributie, adaosul farmaciilor si TVA" a completat Cristian Lutan, director executiv adjunct ARPIM.
Impactul economic
Sub aspect economic, taxa clawback cauzeaza pierderi de 842 milioane RON, scaderea pietei de medicamente cu 30%, valoarea totala a taxei platite fiind de 1,7 miliarde RON. Pentru a gestiona impactul economic impus de aceasta masura, producatorii anunta ca vor reduce locurile de munca din companiile farmaceutice si, implicit, contributiile la bugetul de stat.
"ARPIM isi exprima inca o data ingrijorarea fata de semnalul pe care autoritatile romane il transmit investitorilor straini, care vor percepe aceasta taxa ca pe un semnal ca Romania nu este un loc sigur pentru investitii", a declarat Cristian Lutan.
Impact medical
Masurile luate de producatorii de medicamente vor afecta, la randul lor, lumea medicala. Bugetul pentru educatia medicala continua va fi redus, fapt care presupune un acces limitat la evenimentele medicale si posibilitati reduse pentru medici de a afla in timp real care sunt noile descoperiri terapeutice.
Impact social
Pacientii vor fi, la randul lor, afectati de sirul de masuri pe care noua taxa clawback il va atrage dupa sine. In conditiile in care companiile farmaceutice nu vor putea sustine taxa clawback, o parte dintre medicamente vor disparea de pe listele compensate, iar pacientii vor trebui sa le plateasca integral.
"Situatia este foarte grava pentru pacientii care au cancer. Pentru acestia, tratamentul lunar de intretinere pleaca de la 200 de lei si poate ajunge la 4.000 de lei. Niciun pacient nu-si poate permite aceste costuri.", a spus Cezar Irimia, presedintele Federatiei Asociatiei Bolnavilor de Cancer din Romania.
Studiul de impact a fost efectuat in luna septembrie si cuprinde calcule si simulari pe baza datelor furnizate de CNAS privind executia bugetara, alocarile bugetare pe anul 2011 si estimarea consumului de medicamente in anul 2011.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Consumul de oua creste riscul de boli cardiovasculare
Oamenii de stiinta au descoperit, printr-un nou studiu, ca adultii care consuma oua, dar si alte alimente care influenteaza colesterolul, au un risc mult mai ridicat de boli cardiovasculare, dar si de deces in general. Galbenusurile de ou sunt una dintre cele mai bogate surse de colesterol a...

De ce cancerul se raspandeste cel mai frecvent la ficat?
De multe ori, cancerul se raspandeste si la alte organe, iar cea mai frecventa tinta este ficatul. Oamenii de stiinta de la Centrul de Cancer Abramson, de la Universitatea din Pennsylvania, sustin ca au descoperit cauza. Hepatocitele, celulele principale functionale ale ficatului, sunt in cen...

Inaltimea si greutatea pot influenta durata de viata a femeilor?
Specialistii au descoperit, printr-un nou studiu publicat in ”Journal of Epidemiology Community Health”, ca dimensiunea corpului, adica inaltimea si greutatea, poate influenta durata de viata a femeilor mult mai mult decat pe a barbatilor, potrivit sciencedaily.com.O alta constatare a cercetator...