Studiu: Prezervativul si pilulele, cele mai cunoscute metode de contraceptie printre romanii din mediul urban

Metodele contraceptive cele mai cunoscute de romani sunt prezervativul (95%), pilulele contraceptive (94%), coitus interruptus (83%), steriletul (75%), metoda calendarului (74%) si pilula de a doua zi (72%). Metodele mai noi, cum ar fi plasturele contraceptiv si prezervativul feminin, sunt cunoscute cu precadere de tinerii intre 18 si 24 ani. Persoanele cu educatie superioara si venit net pe gospodarie mai mare de 1000 lei sunt in general mai informate referitor la metodele de contraceptie decat persoanele cu o educatie sub medie si venit mic, indica un studiu online realizat de GfK Romania in randul a 600 de repondenti utilizatori de internet din mediul urban cu varsta intre 18 si 50 de ani.
72% dintre barbati folosesc prezervativul masculin, iar 44% mai practica si coitus interruptus (retragerea inaintea ejacularii). Jumatate dintre respondentii de sex masculin sunt de acord cu folosirea metodelor contraceptive, o treime nu le agreeaza dar le considera necesare, si doar unul din sase barbati considera ca stie foarte multe despre aceste metode.
27% dintre femeile intervievate folosesc in prezent pilula ca metoda contraceptiva, in vreme ce aproape 20% nu se protejeaza. Femeile beneficiaza in principal tot de metodele specific masculine - prezervativul masculin, coitus interruptus. Metoda calendarului este folosita in cuplurile de peste 35 de ani. Tinerii intre 18-24 ani folosesc in special pilula contraceptiva - a carei utilizare scade semnificativ in segmentul de peste 45 ani - si prezervativul masculin.
Cele mai putin utilizate metode contraceptive sunt: inelul vaginal, prezervativul feminin, diafragma si plasturele contraceptiv. Totusi, inelul vaginal si prezervativul feminin sunt utilizate mai mult de catre persoanele cu venituri mari. Steriletul este utilizat in special de femeile cu varsta peste 45 ani. 20% dintre femeile intervievate au folosit cel putin o data pilula de a doua zi, iar 30% au aplicat regulile metodei calendarului.
Metoda calendarului este cunoscuta in egala masura de toate varstele si indiferent de sex, insa contraceptia prin inregistrarea temperaturii corpului este cunoscuta preponderent de femeile peste 35 de ani.
Mai mult de o treime dintre femeile intervievate se informeaza si aleg singure in ceea ce priveste metoda contraceptiva pe care sa o foloseasca, iar o alta treime se sfatuiesc cu un medic. Apoi, majoritatea femeilor discuta aceasta varianta cu partenerul si de cele mai multe ori decid impreuna.
Aproape jumatate dintre femeile din cuplu folosesc o singura metoda contraceptiva, in principal prezervativul masculin sau pilula contraceptiva, iar 20% folosesc mai mult de doua metode -fata de metodele principale se adauga retragerea inaintea ejacularii si metoda calendarului. Persoanele adulte din mediul urban intervievate care au o viata sexuala sunt multumite, in general, cu metoda de contraceptie pe care o folosesc in prezent.
Internetul este principala sursa de informare despre contraceptie in randul repondentilor, mentionat de 83% din ei. Pe urmatoarele locuri se afla medicul (41%), partenerul sau partenera (38%), brosurile din cabinetele medicale (36%), televiziunea (30%) si revistele pentru femei (29%).
Studiul, dezvoltat pe platforma www.askgfk.ro, si-a propus sa afle care sunt metodele de contraceptie cunoscute si folosite de romani, factorii care ii influenteaza in luarea deciziei privind utilizarea, precum si sursele de informare la care apeleaza. El a fost realizat in luna septembrie 2010, iar cei 600 de participanti au fost recrutati aleator de pe platforma online, astfel incat sa se asigure reprezentativitatea la nivelul populatiei investigate. Eroarea maxima de esantionare este +/-4%.
Redactia MedLive.ro
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Consumul de oua creste riscul de boli cardiovasculare
Oamenii de stiinta au descoperit, printr-un nou studiu, ca adultii care consuma oua, dar si alte alimente care influenteaza colesterolul, au un risc mult mai ridicat de boli cardiovasculare, dar si de deces in general. Galbenusurile de ou sunt una dintre cele mai bogate surse de colesterol a...

De ce cancerul se raspandeste cel mai frecvent la ficat?
De multe ori, cancerul se raspandeste si la alte organe, iar cea mai frecventa tinta este ficatul. Oamenii de stiinta de la Centrul de Cancer Abramson, de la Universitatea din Pennsylvania, sustin ca au descoperit cauza. Hepatocitele, celulele principale functionale ale ficatului, sunt in cen...

Inaltimea si greutatea pot influenta durata de viata a femeilor?
Specialistii au descoperit, printr-un nou studiu publicat in ”Journal of Epidemiology Community Health”, ca dimensiunea corpului, adica inaltimea si greutatea, poate influenta durata de viata a femeilor mult mai mult decat pe a barbatilor, potrivit sciencedaily.com.O alta constatare a cercetator...