Un test sangvin capabil sa depisteze cancerul pulmonar in stadii incipiente, creat de cercetatori
Medicii francezi din Nisa au anuntat sambata ca au pus la punct un test revolutionar care este capabil sa depisteze cancerul pulmonar in stadii incipiente, gratie unei simple analize de sange. Potrivit cercetatorilor coordonati de profesorul Paul Hofman de la Spitalul Universitar din Nisa, noul test sangvin reprezinta "o descoperire extraordinara in domeniul cancerelor pulmonare invazive", informeaza Le Figaro, citat de Mediafax.
Studiul realizat de cercetatorii francezi a fost publicat in revista stiintifica americana Plos One.
Gratie acestui studiu, va fi posibil, peste cativa ani, ca medicii sa depisteze de o maniera precoce orice cancer pulmonar, cu ajutorul unei simple analize de sange, iar acest fapt va putea fi realizat cu cateva luni sau chiar cu cativa ani inainte ca tumorile sa devina vizibile si sa poata fi detectate prin intermediul tehnicilor clasice - radiografii si tomografii.
"Am avut aceasta idee in 2008, ne-am gandit sa folosim aceasta tehnica de detectare, utilizata deja pe persoane care au raportat un cancer pulmonar, dar aplicand-o de aceasta data asupra persoanelor cu risc crescut de imbolnavire, dar care nu prezinta inca tumori canceroase", a explicat profesorul Hofman.
"Am ales pentru acest studiu un grup de 168 de persoane, din orasele Nisa si Nancy, diagnosticati cu o bronhopatie cronica obstructiva. Pentru cinci dintre ei, adica 3%, testul sangvin a evidentiat prezenta unor celule tumorale circulante (CTC) care joaca rolul de santinela, a unui sistem de alerta. In lunile care au urmat, un nodul tumoral a aparut intr-adevar la acei cinci pacienti, confirmand astfel in procent de 100% sensibilitatea testului. Cu totii au putut sa fie operati intr-un stadiu precoce si sunt astazi considerati vindecati", a adaugat cercetatorul francez.
Depistarea in stadii precoce a cancerului pulmonar, unul dintre cele mai grave dintre toate tipurile de cancer - rata de supravietuire in primii cinci ani dupa diagnosticare este sub 15% - este cruciala pentru ca, in majoritatea cazurilor, atunci cand medicii descopera o tumoare pe radiografii, tratamentul necesar este foarte dificil de suportat, iar sansele de vindecare sunt minime.
A.C.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Bebelusii au bacterii intestinale care impiedica dezvoltarea alergiilor alimentare?
Oamenii de stiinta de la Universitatea din Chicago si de la Universitatea Napoli Federico au descoperit, printr-un nou studiu, ca sugarii sanatosi au anumite bacterii intestinale care ii ajuta sa nu dezvolte alergii alimantare, potrivit eurekalert.org. Alergia la laptele de vaca este cea mai...
Compozitia corporala a copilului poate prezice sanatatea plamanilor?
Cercetatorii de la Institutul de Sanatate Global din Barcelona au condus un nou studiu prin care au descoperit ca sanatatea plamanilor, adica cat de bine vom respira la maturitate ar putea depinde de cantitatea de masa de grasime si de muschi din perioada copilariei, potrivit eurekalert.org. ...
Exista o legatura intre mamele stresate si copiii supraponderali?
Cercetatorii de la Universitatea Bristol au descoperit, printr-un nou studiu publicat in revista ”BMC Public Health”, ca stresul perceput de mama in primul an de viata al copilului promoveaza excesul de greutate in copilarie. Mai mult, se pare ca stresul matern afecteaza in mod special dezvo...