Adenom de prostată

Alte denumiri: hipertrofie prostatică benignă, hiperplazie benignă de prostată

Descoperă informații utile despre această afecțiune: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre adenomul de prostată

Hiperplazia benignă de prostată sau adenomul de prostată, este cea mai frecventă tumoră benignă la bărbați, cu o incidență strâns legată de vârstă.

Studiile realizate au arătat prezența histologică a hiperplaziei prostatice la 20% din bărbații între 41 - 50 ani, 50% din bărbații între 51 - 60 ani și până la 90% din bărbații de peste 80 ani.

Prezența histologică a hiperplaziei prostatice nu se corelează cu prezența simptomelor bolii în aceleași proporții, adică foarte mulți bărbați cu hiperplazie prostatică obiectivată prin examen clinic și ecografic pot fi complet asimptomatici.

Adenomul de prostată se dezvoltă din zona tranzițională a prostatei și înseamnă mărirea în volum a glandei, ceea ce duce la alungirea și comprimarea uretrei prostatice și obstrucția colului vezical.

Printre simptomele micționale consecutive se numără dificultatea de a urina, jetul urinar slab proiectat, de calibru scăzut, senzația de golire incompletă a vezicii urinare sau micțiunile în 2 timp.

Cauze

Cauzele apariției adenomului de prostată nu sunt pe deplin înțelese nici până astăzi. Studiile și observațiile clinice au demonstrat că hiperplazia benignă a prostatei este controlată hormonal.

Odată cu vârsta crește nivelul de estrogeni care stimulează creșterea numărului de receptori androgenici din prostată și sensibilitatea lor la testosteronul liber circulant. Pe de altă parte, estrogenii pot acționa și prin receptorii estrogenici care se află în țesutul epitelial și stroma prostatei, ducând la stimularea creșterii acesteia.

Factorii genetici sau de mediu care influențează activitatea 5 alfa-reductazei, o enzimă care transformă testosteronul în dihidrotestosteron în prostată, contribuie și ei la apariția adenomului.

Cercetări recente sugerează ca infiltrarea cu celule inflamatorii a țesutului prostatic, frecvent observată pe piesele recoltate în timpul operațiilor, poate fi o altă cauză care să ducă la apariția adenomului de prostată.

Factori de risc

Între factorii de risc identificați până în prezent se numără:

Vârsta - odată cu vârsta crește și riscul de a dezvolta un adenom de prostată.
Ereditatea - aproximativ 50% din bărbați de până în 60 ani care necesită o intervenție chirurgicală pentru adenomul de prostată au o formă ereditară de boală și se pare ca forma de transmisie este autozomal dominantă. Descendenții direcți ai acestor pacienți au un risc de 4 ori mai mare pentru a dezvolta boala decât populația generală.
Rasa - poate reprezenta un alt factor de risc.

Simptome

Simptomele date de adenomul de prostată se pot împărți în :

Simptome obstructive:

dificultate de a iniția micțiunea,
jet urinar de calibru si forță scăzute,
micțiuni în doi timpi,
necesitatea de a se forța pentru a urina,
senzația de golire incompletă a vezicii urinare, picături terminale.

Simptome iritative:

imperiozitate/urgență micțională,
urinare frecventă atât ziua cât și noaptea,
incontinență prin imperiozitate micțională.

Diagnosticare

Anamneza și scorul internațional al simptomelor prostatei (IPSS) ne orientează în special asupra severității bolii.

Examenul clinic realizat de un medic urolog este indispensabil întrucât permite excluderea rapidă a altor afecțiuni care se pot manifesta prin aceleași simptome (fimoza, parafimoza, stenoza de meat uretral extern, tumori peniene, malformații congenitale ale organelor genitale externe etc).
Tușeul rectal este necesar întrucât permite aprecierea volumului și consistenței prostatei postero-laterale care este sediul dezvoltării cancerului de prostată în 70% din cazuri.
Debitmetria este o manieră obiectivă de a aprecia gradul de obstrucție subvezicală prin aprecierea debitului micţional maxim și al formei curbei de debit.
Ecografia abdominală este practic indispensabilă unui cabinet de urologie modern și permite atât evaluarea volumului și morfologiei prostatei cât și reziduu postmicțional, aspectul vezicii urinare și al aparatului urinar superior.
Sumarul de urină și antigenul specific prostatic (PSA) sunt examenele de laborator uzuale pentru completarea bilanțului biologic al adenomului de prostată.
RMN-ul de prostată este rezervat situațiilor în care se suspectează un cancer de prostată în vederea identificării zonelor suspecte care vor trebui biopsiate ulterior.
În anumite situații, când datele clinice nu se corelează cu cele ecografice, se poate completa bilanțul cu o uretrocistoscopie flexibilă sub anestezie locală.

Tratament

Tratamentul adenomului de prostată poate cuprinde mai multe abordări:

Supravegherea activă

Se recomandă pacienților cu simptome ușoare (scor IPSS 7). Progresia bolii și apariția complicațiilor poate fi atenuată iar o parte din pacienți se vor ameliora spontan.

Tratamentul medical

Se recomandă în cazul pacienților cu simptome moderate sau severe.

Medicamentele uzuale pentru adenomul de prostată ( alfa-blocantele, anti-colinergicele, beta-mimeticele) ameliorează simptomele obstructive și/sau iritative dar nu reduc volumul adenomului. Cu alte cuvinte, adenomul va continua să crească la mare parte din pacienții aflați sub tratament.

Aceste medicamente pot fi utilizate individual sau în diverse combinații, în funcție de tipul și severitatea simptomelor. Ele pot avea o serie de efecte secundare pentru care pacientul trebuie sa fie prevenit: hipotensiune ortostatică, amețeli, vertij, uscăciunea gurii, tahicardie, etc.

Inhibitorii de 5 alfa-reductază pot reduce volumul adenomului, lucru ce se poate observa după minimum 6-12 luni de tratament, însă mulți pacienți vor observa o diminuare marcată a libido-ului și chiar o disfuncție erectilă severă.

Tratamentul chirurgical

Tratamentul chirurgical este indicat în cazul adenomului de prostată care nu răspunde la tratamentul medical și al adenomului cu complicații (retenție de urină, infecții urinare repetitive, hematurie, etc.).

Rezecția endoscopică de prostată este standardul de aur pentru adenoamele de prostata sub 80 ml. Rezecția bipolară permite timpi operatori mai mari și deci, abordarea adenoamelor mai mari de 80 ml, fără riscul complicațiilor date de rezecția clasică monopolară.

Generatoarele bipolare au permis dezvoltarea unei noi tehnici de electrovaporizare a adenoamelor prostatice care, teoretic, are o sângerare perioperatorie mai mica și durată de spitalizare mai scurtă.

O altă variantă este fotovaporizarea laser a prostatei cu laserul ‚‚Green Light’’. Dezavantajele acestor tehnici de vaporizare sunt că nu permit recoltarea de țesut prostatic pentru examinare histopatologică iar în postoperator imediat, pacienții pot avea simptome micționale iritative severe. Pe termen lung, durabilitatea rezultatului este mai slabă decât în rezecția bipolară clasică.

Incizia cervico-prostatică este rezervată prostatelor mici cu hiperplazie a comisurii posterioare.

Pentru adenoamele mari, de peste 100 ml, indicația clasică este adenomectomia prostatica deschisă care presupune enucleerea adenomului prostatic fie pe cale transvezicala fie pe cale transcapsulară.

Operațiile deschise pot fi reproduse și în chirurgia laparoscopică clasică sau asistată cu robotul chirurgical dar aceste tehnici nu sunt intrate în uzul curent.

O variantă la chirurgia deschisă este enucleerea laser a prostatei ( HoLEP), o tehnică nouă cu care pot fi abordate adenoamele mari și care are rezultate durabile în timp.

Complicații

Fără un tratament adecvat, adenomul de prostată poate da mai multe complicații dintre care, cele mai frecvente sunt:

Retenția acută de urină sau retenția cronică incompletă de urină (vezica nu se golește complet)
Diverticulii vezicali și litiaza vezicală
Uretero-hidronefroza (dilatarea aparatului urinar superior)
Infecțiile urinare joase
Hematuria macroscopică (urinarea cu sânge)