Despre acneea hormonală
Acneea este una dintre cele mai frecvente afecțiuni dermatologice care apare predominant la adolescenți, cu o prevalență de 70-87%. În apariția leziunilor de acnee, un rol important îl au:
- secreția excesivă de sebum;
- îngustarea porilor;
- înmulțirea bacteriană locală, determinată în principal de bacteria Propionibacterium acnes.
Un număr tot mai mare de persoane se confruntă cu acnee și la vârsta adultă, fie cu debut de novo (nou), fie ca o continuare din adolescență. La femei, aceasta are o incidență mai mare, motiv pentru care este denumită frecvent „acneea femeii adulte”.
Cazurile de acnee la vârstă adultă sunt din ce în ce mai frecvente, iar apariția leziunilor poate fi ritmată de:
- ciclul menstrual;
- sarcină;
- menopauză.
În aceste situații, variațiile hormonilor sunt cauza, iar acest tip de acnee poartă numele de „acnee hormonală”. La bărbați, ea este mai rar întâlnită.
Cauze
La modul general, în apariția acneei sunt implicate următoarele mecanisme:
- activitatea dezechilibrată a glandelor sebacee, cu hiperseboree și alterare a compoziției de acizi grași a sebumului;
- dezechilibrul hormonal;
- interacțiunea cu neuropeptide;
- diferențierea aberantă a epiteliului folicular, cu hiperkeratinizare foliculară;
- inducerea inflamației;
- disfuncția sistemului imunitar.
Mai multe tipuri de hormoni sunt implicate în controlul secreției de sebum, iar orice modificare a acestora poate duce la apariția leziunilor de acnee:
- hormonii androgeni: testosteron, androstendion, dihidroepiandrotension (DHEAS) sunt responsabili de creșterea glandelor sebacee, de proliferarea sebocitelor și de producția de lipide. Receptorii de la nivelul unității pilosebacee au capacitatea de matabolizare a hormonilor prin enzime specifice, transformându-i în androgeni mai potenți;
- hormonii estrogeni: sunt produși de enzima aromatază din testosteron, enzimă întâlnită în ovare, în țesutul adipos și în alte țesuturi periferice; estrogenii acționează în unitatea pilosebacee, prin inhibarea secreției de testosteron, crescând producția de SHBG (sex hormone-binding globulin) a ficatului și scăzând astfel testosteronul seric;
- hormonii IGF-1: factor de creștere insulin-like 1 – acționează asupra androgenilor, a creșterii glandelor sebacee și a producției de lipide; insulina este legată de IGF, poate stimula producția de androgeni în suprarenale și ovare și inhibă producția hepatică de SHBG;
- hormonii de creștere: growth hormone (GH) sunt secretați de hipofiză și stimulează producția de IGF în ficat și în țesuturi periferice. Receptorii pentru acești hormoni se găsesc în glandele sebacee și în foliculii piloşi;
- hormonii CRH: de eliberare a corticotropinei – sunt produși de hipotalamus și sunt implicați în sinteza de POMC (proopiomelanocortina) de către glanda hipofiză; CRH inhibă proliferarea glandelor sebacee, induc lipogeneza, stimulează conversia DHEA la testosteron;
- hormonii melanocortine ACTH și MSH: sunt produși de hipofiză ca răspuns la CRH;
- hormonii glucocorticoizi: cortizolul - reprezintă hormonii de stres reglați de ACTH și acționează pentru diferențierea și proliferarea sebocitelor.
Cele mai frecvente afecțiuni endocrinologice care asociază acnee sunt:
- sindromul ovarelor polichistice (SOPC);
- hiperplazia adrenală congenitală;
- tumorile adrenale, ovariene, pituitare sau hipotalamice.
Factori de risc
Factorii de risc implicați în declanșarea acneei hormonale sunt:
- stresul psihoemoțional: poate induce inflamația în unitatea pilosebacee, prin producția de neuropeptide;
- predispoziția genetică: influențează numărul de glande sebacee, activitatea lor secretorie și prezența receptorilor androgenici;
- factorii externi cu efect hormon-like: hormonii naturali sau artificiali (fitoestrogeni, acizi grași omega-3, contraceptive, compuși tiroidieni), medicamente (unele antiinflamatoare nesteroidiene, unele betablocante, clofibrate), produse industriale (cosmetice, solvenți, metale grele, plastice, hidrocarburi aromate, dioxină, pentaclorbenzen);
- alte medicamente: benzodiazepine, săruri de litiu, ciclosporine, complex de vitamine B;
- fumatul: nicotina și benzopiena;
- poluarea.
Simptome
Leziunile provocate de acneea hormonală sunt localizate prodominant în jumătatea inferioară a feței, cuprinzând zona periorală, linia mandibulară, precum și zona cervicală anterioară. Afectarea nu se limitează însă la zona inferioară a feței, ci poate atinge și spatele sau jumătatea superioară a feței, chiar dacă acneea hormonală apare mai rar pe frunte.
Simptomele specifice acneei hormonale sunt leziunile inflamatorii cu papule eritematoase și pustule de intensitate ușoară - moderată și cu puține leziuni retenționale de tipul comedoanelor (puncte albe și puncte negre). Hiperpigmentarea postinflamatorie este frecventă, la fel și cicatricile, care apar la peste 20% dintre persoanele afectate.
Un alt semn specific este pielea mai sensibilă și cu toleranță mai scăzută la tratamentele topice, comparativ cu pielea adolescenților.
În funcție de tipul leziunilor, se poate face o clasificare a acneei hormonale, astfel:
- inflamatorie: afectează peste jumătate dintre cazuri, este caracterizată prin prezența unor papule eritematoase, pustule și noduli, iar hiperseboreea nu este prezentă;
- retențională: se caracterizează prin apariția a numeroase leziuni comedoniene, închise sau deschise; hiperseboreea este prezentă, iar leziunile afectează toată fața.
În acneea de cauză hormonală se pot identifica și alte semne și simptome legate de hiperandrogenism:
- hirsutism (pilozitate în zone specifice bărbaților: barbă, perciuni, periombilical);
- seboree accentuată;
- alopecie;
- tulburări hormonale;
- disfuncții ovariene;
- infertilitate;
- pubertate precoce;
- clitoromegalie;
- îngroșarea vocii;
- acanthosis nigricans (afecțiune a pielii, caracterizată prin zone închise la culoare – maronii sau negre – care apar în pliurile și cutele pielii);
- sindrom metabolic.
Diagnosticare
Medicul dermatolog este cel care stabilește diagnosticul de acnee hormonală, pe baza examenului clinic și al rezultatelor paraclinice, care arată de obicei modificări ale valorilor hormonilor implicați în patogenia acneei. Doar aceste investigații nu sunt însă suficiente pentru un diagnostic de acnee hormonală, deoarece uneori poate exista doar o reactivitate crescută a receptorilor locali la valorile normale serice ale hormonilor.
De asemenea, este necesară o colaborare cu medicul endocrinolog și cu cel ginecolog, iar uneori sunt indicate și investigații imagistice.
Pe baza tuturor informațiilor, specialistul poate aprecia ulterior pe ce poziție în scala de severitate se situează acneea hormonală, în funcție de aspectul leziunilor.
Nivel severitate | Semnificație | Simptome |
0 | fără sau aproape fără leziuni de acnee | • hiperpigmentare reziduală sau eritem; |
1 | aproape fără leziuni | • câteva comedoane închise sau deschise; • câteva papule eritematoase; |
2 | ușoară | • mai puțin de jumătate din față afectată; • câteva comedoane, papule și pustule; |
3 | moderată | • mai mult de jumătate din față afectată; • numeroase papule, pustule, comedoane; • maximum un nodul. |
4 | severă | • afectare a întregii fețe; • numeroase papule, pustule, comedoane; • rar, noduli; |
5 | foarte severă | • afectare inflamatorie a întregii fețe; • mulți noduli. |
Tratament
Tratamentul acneei hormonale reprezintă o provocare terapeutică pentru că, de multe ori, această afecțiune are tendința să recidiveze și necesită management pe termen lung.
În alegerea terapiei se va ține cont de factori, precum:
- severitatea leziunilor;
- răspunsul la tratamentele anterioare;
- impactul psihosocial;
- probabilitatea unei sarcini.
Tratamentul acneei hormonale poate merge pe mai multe paliere:
- topic: este cel mai frecvent și eficient și se bazează pe retinoizi, antibiotice, benzoil peroxid, acid azelaic, dapsonă sau asocieri ale acestora;
- sistemic: țintește reglarea hormonală, presupune antibiotice, terapie hormonală (blocanți ai receptorilor de androgeni, inhibitori ai producției ovariene de androgeni, inhibitori ai producției adrenale de androgeni), retinoizi;
- anticoncepționale: reprezintă combinații de hormoni care inhibă secreția de androgeni la nivel ovarian. Acest tratament este recomandat în colaborare cu medicul endocrinolog sau cu cel ginecolog, în cazul formelor de acnee ușoară sau moderată, care nu răspund la tratament topic. Trebuie să se țină cont de contraindicațiile acestora și de reacțiile adverse care pot apărea (mai ales riscul cardiovascular de tromboembolism);
- adjuvant: constă în folosirea unor anumite produse cosmetice (pentru hidratare, exfoliere, curățare, protecție UV), anumite proceduri mecanice (extracție de comedoane, injectare de corticoizi, electrocauterizare, microdermabraziune) sau peeling-uri chimice și lasere;
- naturist: este de evitat fără o discuție cu medicul dermatolog, pentru că poate induce reacții adverse, cu dermatite de contact, dezechilibre metabolice sau poate agrava afecțiunea.
Complicații
Complicațiile cele mai frecvente ale acneei sunt date de modificările induse pe termen lung. Acestea pot fi de intensitate mai mare, atunci când leziunile sunt traumatizate și sunt reprezentate de hiperpigmentări postinflamatorii și cicatrici.
De asemenea, nerespectarea indicațiilor medicului dermatolog cu privire la tratament, precum și ideea că tratamentul homeopat ar putea fi suficient, pot agrava leziunile, prin dermatite de contact alergice sau iritative.
Prevenție
Prevenirea acneei hormonale, ca, de altfel, a acneei în general, constă în adoptarea unui regim de viață echilibrat, cu alimentație corespunzătoare, activitate fizică regulată, evitarea stresului psiho-emoțional și o îngrijire corespunzătoare a tenului, în funcție de necesitățile și tipul acestuia.
La primele leziuni apărute, trebuie contactat medicul dermatolog pentru un diagnostic de certitudine, pentru investigații suplimentare și un plan de tratament personalizat.
Acneea femeii adulte este deseori asociată cu anxietate și depresie și poate persista din adolescență sau se poate manifesta cu debut tardiv la maturitate. Factorii genetici și hormonali contribuie la declanșarea ei și, din cauza evoluției cronice, este necesar un tratament de întreținere pe termen lung.
Bibliografie
- Bagatin, Edileia, et al. “Adult Female Acne: A Guide to Clinical Practice.” Anais Brasileiros de Dermatologia, vol. 94, no. 1, Feb. 2019, pp. 62–75, www.ncbi.nlm.nih.gov, 10.1590/abd1806-4841.20198203
- Carmina, Enrico, et al. “Female Adult Acne and Androgen Excess: A Report from the Multidisciplinary Androgen Excess and PCOS Committee.” Journal of the Endocrine Society, vol. 6, no. 3, 6 Feb. 2022, http://academic.oup.com, 10.1210/jendso/bvac003
- Elsaie, Mohamed. “Hormonal Treatment of Acne Vulgaris: An Update.” Clinical, Cosmetic and Investigational Dermatology, vol. Volume 9, Sept. 2016, pp. 241–248, www.ncbi.nlm.nih.gov, 10.2147/ccid.s114830
- Zouboulis, Christos C. “Endocrinology and Immunology of Acne: Two Sides of the Same Coin.” Experimental Dermatology, vol. 29, no. 9, Sept. 2020, pp. 840–859, https://academic.oup.com, 10.1111/exd.14172.
- “What Makes an Acne System the “Best” Acne Treatment? - Acne Treatment Reviews.” Acne Treatment Reviews, Aug. 2022, https://acnetreatments.exposedskincare.com
- “Hormonal Acne & Cystic Acne - Best Treatments | Dr Sajjad Rajpar.” Midland Skin, 2013, www.midlandskin.co.uk
Alte afecțiuni similare
Acalculia
Acalculia este pierderea capacitatii de a efectua calcule matematice simple. Aceasta tulburare a fost descrisa pentru prima data de neurologul Salomon Henschen in 1925...
Vezi detalii
Accident vascular cerebral
Accidentul vascular cerebral (AVC) apare atunci când fluxul de sânge la o parte a creierului este întrerupt sau redus, privând ţesutul cerebral de oxigen şi nutrienţi....
Vezi detalii
Acnee
Acneea vulgară este o afecțiune ocluzivă și inflamatorie localizată la nivelul foliculului pilosebaceu - structurile asociate firului de păr în profunzimea pielii ce...
Vezi detalii
Acnee vulgară
Acneea este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale pielii. Apare atunci când porii se blochează cu sebum și celule moarte ale pielii, ceea ce determină formarea...
Vezi detalii
Acondroplazia
Acondroplazia este o tulburare genetică caracterizată prin statură mică și lungimi disproporționate ale membrelor. Este cea mai frecventă formă de nanism şi poate să...
Vezi detalii
Acropustuloza infantilă
Acropustuloza infantilă este a afecțiune a pielii caracteristică sugarului, dar care poate să apară și la copilul mai mare sau chiar la adult, localizată la nivelul...
Vezi detalii
Echipa medicală - Dermatovenerologie , Endocrinologie și Ginecologie
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.