Anxietate socială

Despre anxietatea socială

Tulburarea de anxietate socială, cunoscută și ca „fobie socială”, este caracterizată prin frica intensă de situațiile sociale în care pacientul poate fi expus evaluării de ceilalți. Frica este concentrată pe evaluarea negativă, cum ar fi posibilitatea de a fi considerat anxios, slab, lipsit de inteligență, plictisitor sau dezagreabil.

Fobia reprezintă teama irațională față de un obiect, o activitate sau o situație, teamă care determină un comportament de evitare a stimulului fobic, teamă recunoscută ca fiind excesivă sau irațională. Prevalența medie pe viață a fobiilor specifice este de 7,2%, fiind descrise peste 500 de tipuri de fobii, unele extrem de rare.

Un anumit grad de tensiune și îngrijorare este firesc la fiecare dintre noi în condiții de expunere socială, mai ales dacă vorbim despre contexte specifice, însă persoana care suferă de anxietate socială va experimenta o serie de simptome în condițiile menționate (tremurături, transpirații, greață, amețeală, senzație de „minte goală”, etc.) şi va dezvolta un comportament de evitare a situațiilor de care se teme, lucru care va avea un impact semnificativ asupra funcționalității sale și/sau a calității vieții.

La copii, anxietatea socială se poate manifesta prin crize de plâns și comportamente de evitare. Spre deosebire de un copil timid, care va avea o reținere rezonabilă în contexte sociale, copilul cu anxietate socială va fi profund invalidat de această suferință.

Un subtip distinct și special de anxietate socială este reprezentat de anxietatea de performanță, respectiv anxietate legată de discursuri publice, cântat sau performat în locuri cu public, întâlniri sau cursuri etc. Acest subtip pare să fie mai puțin corelat cu moștenirea genetică, se instalează mai târziu, are impact redus asupra funcționalității și răspunde favorabil la anumite medicamente, numite beta-blocante.

Fobia socială reprezintă una dintre cele mai frecvente tulburări anxioase. Prevalența la populația generală a acestui tip de fobie este de 8%, atât la adulți, cât și la adolescenți, iar prevalența raportată pe viață este de 13%.

Prima descriere a acestei afecțiuni datează din anul 400 Î.C., când Hipocrate vorbea despre persoanele excesiv de timide, spunând că „le place întunericul ca mod de viață” și „au senzația că fiecare persoană îi observă/analizează”, iar la începutul anilor 1900 se introduce termenul de fobie socială.

În anul 1980, fobia socială este recunoscută oficial ca tulburare mintală și este introdusă în DSM 3 (Manual de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale).

Factori de risc

Factorii de risc pentru dezvoltarea fobiei sociale se suprapun celor cauzatori, menționați mai sus. În condițiile în care există solicitări sociale sau profesionale noi, afecțiunea se poate declanșa sau se poate agrava.

De asemenea, particularitățile fizice sau dizabilitățile care atrag atenția sunt factori de risc suplimentari. Cercetările recente încearcă să identifice factorii de risc corectabili, pentru a scădea prevalența afecțiunii.

Diagnosticare

Stabilirea diagnosticului de tulburare de anxietate socială este apanajul medicului psihiatru, care va face un consult amănunțit pentru a exclude alte diagnostice și pentru a vedea dacă s-au dezvoltat complicații ale acestei afecțiuni. Acesta va colabora cu psihologul, care ar putea să solicite anumite teste diagnostice și de evaluare psihologică.

În clasificarea internațională a maladiilor (ICD 10), fobiile specifice fac parte din grupul tulburărilor anxios-fobice. Conform ICD 10, simptomele trebuie să fie manifestări ale anxietății, și nu secundare altor simptome, iar anxietatea trebuie să fie limitată la contextul temut și trebuie să existe un comportament de evitare. Apariția unui atac de panică este privită ca simbol al gravității bolii.

Criteriile DSM 5 sunt asemănătoare, cu mențiunea că ele stabilesc și un criteriu temporal de șase luni de prezență a simptomelor:

• frică marcată sau anxietate în una sau mai multe situații sociale, care implică posibila observare de alte persoane;
• persoana are temerea că se va comporta într-un fel sau va arăta simptome de anxietate, care vor fi evaluate negativ;
• situațiile menționate generează aproape întotdeauna anxietate;
• situațiile menționate sunt evitate;
• frica sau anxietatea sunt disproporționate față de context;
• frica sau anxietatea sunt persistente;
• frica sau anxietatea generează suferință semnificativă sau afectarea funcționalității;
• frica, anxietatea sau evitarea nu sunt consecința consumului unei substanțe;
• frica, anxietatea sau evitarea nu sunt generate de altă afecțiune psihiatrică sau o afecțiune somatică (fizică).

Prevenție

Deși majoritatea fobiilor specifice sunt dificil de prevenit, o intervenție rapidă și adecvată din punct de vedere psihologic sau psihoterapeutic, după un eveniment traumatizant, poate evita instalarea fobiei sociale.

De asemenea, regulile generale de psihoigienă au rol preventiv, ca în majoritatea afecțiunilor psihiatrice. Educația parentală specializată poate preveni transmiterea cognițiilor iraționale la copii în procesul de dezvoltare.

Dacă manifestați simptome anxioase, cereți ajutor de specialitate cât mai repede și evitați consumul de substanțe psihoactive, inclusiv de alcool.