Epicondilita

Descoperă informații utile despre epicondilita: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre epicondilită

Epicondilita este o afecțiune inflamatorie sau degenerativă a tendoanelor din zona epicondilului humeral, acea proeminență osoasă a humerusului - osulului brațului. Este o formă de tendinită și apare de obicei ca rezultat al suprasolicitării musculaturii antebrațului.

Tipuri de epicondilită

Epicondilita este de două tipuri:

epicondilita laterală (denumită și ”cotul tenismenilor”) - afectează partea exterioară a cotului și este cauzată de suprasolicitarea mușchilor extensori ai încheieturii mâinii. Este des întâlnită la jucătorii profesioniști de tenis;
epicondilita medială (denumită și „cotul jucătorului de golf”) - afectează partea interioară a cotului și implică mușchii flexori ai încheieturii mâinii. Este mai des întâlnită la jucătorii de golf.

Cauze

Cauzele epicondilitei sunt legate în principal de suprasolicitarea și microtraumatismele repetate ale tendoanelor care se atașează de epicondilul humeral (lateral sau medial). Aceste microleziuni pot duce la inflamație sau la o degenerare a tendonului, țesutul prin intermediul căruia muschiul se atașează de os.

Cele mai frecvente cauze ale epicondilitei sunt:

mișcările repetitive ale încheieturii mâinii și ale antebrațului;
sporturile care implică mișcări de aruncare sau lovire (tenis, golf, badminton, baseball);
activitățile profesionale solicitante (meserii care implică manipularea repetitivă a obiectelor (muncitori, tâmplari, mecanici, zugravi, croitori etc.);
postură incorectă sau biomecanică defectuoasă - produc dezechilibre musculare între mușchii extensori și flexori.

Factori de risc

Principalii factori de risc pentru epicondilită sunt:

activitățile repetitive și solicitante care implică mișcări frecvente de extensie sau flexie;
profesii solicitante fizic, care implică folosirea în exces a mâinilor;
tehnici sportive incorecte sau echipament sportiv nepotrivit;
lipsa condiției fizice sau dezechilibre musculare;
posturi incorecte;
istoric de traumatisme sau suprasolicitare anterioară;
vârsta.

Simptome

Simptomele epicondilitei variază în funcție de tipul afecțiunii (laterală sau medială) și de severitatea ei.

Simptomele generale ale epicondilitei includ:

durere localizată la cot, fie pe partea exterioară a cotului (epicondilita laterală sau ”cotul tenismenului” („tennis elbow”), fie pe partea interioară a cotului (epicondilita medială sau ”cotul jucătorului de golf”);
durere care iradiază, uneori până la încheietura mâinii;
durere accentuată la mișcare (apucarea sau ridicarea obiectelor, mișcări de extensie sau flexie);
rigiditate sau tensiune musculară;
sensibilitate la palpare;
disconfort cronic.

Diagnosticare

Diagnosticul epicondilitei se bazează în principal pe anamneză (discuția cu pacientul), examinare clinică și, uneori, pe investigații imagistice pentru a exclude alte afecțiuni.

În discuția cu pacientul, medicul va cere informații despre debutul durerii și activitățile asociate, tipul muncii sau al sportului practicat, mișcările care agravează durerea, durata, frecvența și intensitatea durerii, dar și despre istoricul de traumatisme sau suprasolicitare.

În examinarea clinică, medicul va testa funcția musculară și articulară, cu anumite teste specifice.

Pentru confirmarea diagnosticului sau pentru a exclude alte cauze, se pot efectua investigații imagistice, de tip ecografie musculo-scheletală, RMN, radiografie sau alte teste diferențiale, pentru a exclude alte posibile cauze ale durerii de cot, cum ar fi artrita, sindromul de tunel radial, bursita sau leziuni ligamentare sau musculare.

Tratament

Tratamentul pentru epicondilită urmărește reducerea durerii, refacerea funcției musculare și prevenirea recidivelor. În majoritatea cazurilor, se începe cu tratamente conservatoare (non-chirurgicale), iar la intervenția chirurgicală se recurge doar în cazurile severe sau cronice, care nu răspund la celelalte metode.

Tratamentul conservator, non-chirurgical, presupune:

repaos local și modificarea activităților, prin oprirea sau limitarea activităților care au declanșat durerea;
administrarea de medicamente antiinflamatoare;
purtarea unei orteze sau a bandajelor compresive/taping;
fizioterapie cu ultrasunete, laser, electrostimulare;
injecții cu corticosteroizi, terapia cu plasmă îmbogățită cu trombocite (PRP);
aplicarea de gheață.

Tratamentul prin intervenție chirurgicală se ia în considerare doar dacă simptomele persistă peste 6-12 luni, în ciuda tratamentului conservator și presupune:

curățarea țesutului degenerat;
reatașarea tendonului.

În cazul tratamentului chirurgical, recuperarea poate dura și câteva luni, postoperator.

Complicații

Complicațiile epicondilitei pot apărea dacă afecțiunea nu este tratată corespunzător sau dacă este ignorată pe termen lung.

Evoluția epicondilitei poate conduce la durere cronică, limitare funcțională și alte posibile complicații care includ:

durere cronică persistentă;
slăbiciune și pierderea forței musculare;
dificultăți la apucarea obiectelor, ridicarea greutăților ușoare sau activități zilnice firești (scris, gătit, tastat);
limitarea mobilității și rigiditatea articulară;
scăderea flexibilității încheieturii și antebrațului;
poate duce la compensări în alte articulații (umăr, încheietură), crescând riscul altor leziuni;
recidive frecvente.

În cazul tratamentului chirurgical pot apărea complicații postoperatorii cum ar fi:

infecții;
cicatrizare excesivă sau recuperare lentă;
leziuni nervoase locale (foarte rar);
rupturi parțiale de tendon;
degenerarea progresivă a tendonului, dacă epicondilita este neglijată.

Prevenție

Prevenirea epicondilitei, atât laterale, cât și mediale, presupune reducerea suprasolicitării mușchilor antebrațului, corectarea tehnicii în activitățile repetitive și menținerea unei bune condiții musculare.

Principalele metode de prevenire a epicondilitei includ:

folosirea tehnicii corecte în activități lucrative sau sport;
folosirea echipamentului sportiv adecvat;
ergonomia corectă a corpului, la locul de muncă;
ajustarea înălțimii scaunului, a biroului și a monitorului;
tastatură și mouse ergonomic;
pauze regulate în activitățile repetitive;
încălzire și stretching înainte de efort;
întărirea musculaturii antebrațului;
evitarea suprasolicitării.

Bibliografie

“Medial Epicondylitis (Golfer’s and Baseball Elbow).” Hopkinsmedicine.org, 8 Aug. 2021, www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/medial-epicondylitis-golfers-and-baseball-elbow. Accessed 30 June 2025.
“Epicondylitis: What Is It, Causes, Treatment, and More | Osmosis.” Osmosis, 2025, www.osmosis.org/answers/epicondylitis. Accessed 30 June 2025.
https://www.facebook.com/WebMD. “Tennis Elbow (Lateral Epicondylitis).” WebMD, 31 Dec. 2006, www.webmd.com/fitness-exercise/tennis-elbow-lateral-epicondylitis. Accessed 30 June 2025.