Epididimita

Cauzele epididimitei

Bacteriana: majoritatea epididimitelor (si epididimo-orhitelor) sunt produse de bacterii. Cand inflamatia afecteaza vasele deferente apare vasculita. Cand sunt implicate si toate structurile cordonului spermatic, diagnosticul este de funiculita. Rareori apar abcesul, piocelul sau infarctizarea testiculara.

La barbati sub 35ani majoritatea cazurilor se datoreaza unui patogen cu transmitere sexuala, mai ales Neisseria gonorrhoeaesau Chlamydia trachomatis.La barbati peste 35ani majoritatea cazurilor se datoreaza bacililor coliformi sau gram-negativi si, de regula, apar la pacientii cu anomalii urologice, catetere interne sau procedure urologice recent realizate. Epididimita tuberculoasa, gomele sifilitice si cauzele micotice (atinomicoza, blastomicoza) sunt, in prezent, rare, cu exceptia pacientilor imunocompromisi (de exemplu, infectati HIV).

Nebacteriana: epididimita si epididimo-orhita de etiologie neinfectioasa se pot datora iritarii chimice secundare fluxului retrograd de urina in epididim, care poate aparea in timpul manevrei Valsalva (de exemplu, la ridicarea de greutati) sau dupa traumatisme locale.

Alte cauze ale epididimitei includ:

• Trauma. O vatamare inghinala poate provoca epididimita;
• Tuberculoza. Rareori, epididimita poate fi cauzata de infectia tuberculozei.

Factori de risc ai epididimitei

Anumite comportamente sexuale care pot duce la boli cu transmitere sexuala va pun in pericol de epididimita cu transmitere sexuala, inclusiv:

• Sex cu un partener care are o boala cu transmitere sexuala;
• Sex fara prezervativ;
• O istorie de boli cu transmitere sexuala.

Factorii de risc pentru epididimita cu transmitere non-sexuala includ:

• Istoric de infectii ale prostatei sau ale tractului urinar;
• Istoric de proceduri medicale care afecteaza tractul urinar, cum ar fi inserarea unui cateter sau a unui scop urinar in penis;
• Un penis necircumcis sau o anomalie anatomica a tractului urinar;
• Marirea prostatei, care creste riscul de infectii ale vezicii urinare si epididimita.

Complicatiile epididimitei

Complicatiile epididimitei includ:

• Infectie plina de presa (abces) in scrot;
• Epididio-orhita, daca starea se raspandeste de la epididim la testicul;
• Rar, fertilitate redusa.

Simptomele epididimitei 

Semnele si simptomele epididimitei pot include:

• Un scrot umflat, rosu sau cald;
• Durere testiculara si sensibilitate, de obicei pe o parte, care de obicei se produce treptat;
• Urinarea dureroasa sau o nevoie urgenta sau frecventa de a urina;
• Scurgerea din penis;
• Durere sau disconfort la nivelul abdomenului inferior sau al zonei pelvine;
• Sange in sperma;
• Mai putin frecvent, febra.

Durerea scrotala apare atat in epididimita bacteriana cat si in cea nebacteriana. Durerea poate fi severa si, uneori, iradiata in abdomen. In epididimita bacteriana, pacientul mai poate avea febra, greata sau simptome urinare.

Epididimita cronica

Epididita care dureaza mai mult de sase saptamani sau care este recurenta este considerata cronica. Simptomele epididimitei cronice pot aparea treptat. Uneori, cauza epididimitei cronice nu este identificata.

Diagnosticarea epididimitei

Examenul fizic arata tumefactia, induratia, eritemul si sensibilitatea marcata a unei portiuni din epididimul afectat sau a intregului epididim si, uneori, a testiculului adiacent.

Uretrita sugereaza un patogen transmis pe cale sexuala, iar o proba de secretie uretrala este trimisa la laborator pentru cultura gonococica sau chlamidiana ori pentru PCR. Altfel, microorganismul infectant poate fi identificat prin cultura din urina. Analiza urinei si cultura sunt normale daca etiologia este nebacteriana.

Exceptand cazul in care indicii clare se obtin din epididim, torsiunea testiculara trebuie, de asemenea, luata in considerare la pacientii sub 30ani. De asemenea, se recomanda ultrasonografia Doppler color. Aceasta poate determina daca fluxul de sange catre testicule este mai mic decat normal - indicand torsiunea - sau mai mare decat normal, ceea ce ajuta la confirmarea diagnosticului de epididimita.

O evaluare GU se indica daca este neclara cauza sau daca boala este recurenta.

Tratamentul epididimitei

Tratamentul consta in repaus la pat, mentinerea scrotului in pozitie ridicata, comprese cu gheata la nivelul scrotului, analgezice antiinflamatoare si terapie antimicrobiana orala cu antibiotic cu spectru larg, ca ciprofloxacina 500 mg p.o. de 2 ori/zi la levofloxacina 500 mg p.o. o data pe zi timp de 21-30 zile. 

Daca se suspicioneaza sepsisul, un aminoglicozid i.v. ca tobramicina 1mg / kg corp la 8 h sau cefalosporine de generatia a III-a ca ceftriaxone 1-2g/zi pot fi utile pana la idetificare organismului infectant si determinarea sensibilitatii sale. Culturile sunt importante pentru stabilirea tratamentului adecvat. Abcesul si piocelul necesita, de obicei, drenaj chirurgical. 

Epididimita bacteriana recurenta secundare uretritei sau prostatitei cornice refractare la tratament, poate fi ocazional prevenita prin vasectomie. O epididimectomie, ocazional realizata in epididimita cronica, poate sa nu amelioreze simptomele. 

Pacientii care trebuie sa mentina cateterul uretral permanent sunt predispusi la aparitia epididimitei recurente. O cistostomie suprapubiana sau un regim de autocaterizare pot fi utile.

Tratamentul epididimitei nebacteriene include masurile generale amintite mai sus, dar terapia antimicrobiana nu se justifica. Blocarea nervoasa a cordonului spermatic, prin anestezie locala, poate ameliora simptomele in cazurile severe, persistente. 

Interventie chirurgicala in epididimita

Daca s-a format un abces este posibil sa aveti nevoie de o interventie chirurgicala pentru a-l scurge. Uneori, toata sau o parte din epididima trebuie inlaturata chirurgical (epididimectomie). Chirurgia ar putea fi, de asemenea, luata in considerare daca epididimita se datoreaza anomaliilor fizice care stau la baza