Epilepsie

Descoperă informații utile despre această afecțiune: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre epilepsie

Epilepsia este o boală cronică a creierului care afectează aproximativ 50 de milioane de oameni din întreaga lume, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății. Boala se caracterizează frecvent prin convulsii recurente. Acestea sunt episoade scurte de mișcări involuntare, care pot implica o parte a corpului (parțial), sau întregul corp (criză generalizată).

Uneori, convulsiile sunt însoțite de pierderea cunoștinței și a controlului funcției intestinului sau vezicii urinare.

Episoadele de convulsii sunt rezultatul descărcărilor electrice excesive dintr-un grup de celule ale creierului. Locul acestor descărcări pot fi în diferite zone ale creierului. Convulsiile pot varia de la un episod scurt de tremur al mușchilor până la convulsii severe și prelungite. Crizele pot varia, de asemenea, în funcție de frecvență, de la mai puțin de una pe an la mai multe pe zi.

Important de reținut este că o criză nu înseamnă epilepsie (mai puțin de 10% dintre persoanele din întreaga lume suferă o criză în decursul vieții). Epilepsia este definită ca având două sau mai multe convulsii neprovocate.

Frica, neînțelegerea, discriminarea și stigmatizarea socială au fost puse în relație cu epilepsia vreme de secole. Acest stigmat continuă și astăzi în multe țări și poate avea un impact negativ asupra calității vieții persoanelor care suferă de această boală, dar și a familiilor acestora.

Epilepsia este una dintre afecțiunile neurologice cele mai grave. Boala poate fi ținută sub control dacă este diagnosticată la timp și dacă este tratată adecvat. Problema o reprezintă faptul că aceste crize de epilepsie sunt de foarte multe ori confundate cu afecțiuni psihologice, astfel încât diagnosticul este întârziat.

Cauze

În aproximativ 50% din situaţiile întâlnite la nivel global, cauzele epilepsiei nu sunt pe deplin cunoscute și înțelese.

Cele care sunt cunoscute sunt împărțite în mai multe categorii: structurale, genetice, infecțioase, metabolice, imune și necunoscute.

În principal, cele mai importante cauze ale epilepsiei sunt:

factorul genetic (epilepsii ereditare): nu sunt frecvente, dar este posibil ca epilepsia să apară pe linie genetică. Aceste cazuri de epilepsie ereditară se manifestă înainte de vârsta de 20 de ani. Unele tipuri de epilepsie apar ca urmare a moștenirii genetice;
afecțiuni ale creierului: poate fi vorba despre o tumoare cerebrală sau despre un accident vascular cerebral. În astfel de cazuri, afecțiunea se manifestă după vârsta de 35 de ani;
afecțiuni infecțioase: meningita, SIDA, encefalita virală, malaria cerebrală;
probleme prenatale: pot fi numeroase, de la o dietă inadecvată a mamei, la consum de droguri;
cauze metabolice: uremia, aminoacidopatiile;
tulburări de dezvoltare: epilepsia este asociată cu tulburări de dezvoltare, cum ar fi autismul și neurofibromatoza;
traumatisme craniene: loviturile suferite în urma unui accident de mașină pot fi cauza declanșării epilepsiei ;
cauze imune: encefalitele autoimune.

Factori de risc

Unii factori pot crește riscul de epilepsie:

vârsta: debutul epilepsiei este cel mai frecvent întâlnit la copii și la adulții mai în vârstă, însă această afecțiune poate apărea la orice vârstă;
istoric medical: dacă există în familie o rudă bolnavă de epilepsie, crește riscul de a dezvolta această afecțiune.
leziuni la nivelul capului: sunt responsabile pentru unele cazuri de epilepsie.
accident vascular cerebral și alte boli vasculare: pot produce leziuni ale creierului care pot declanșa epilepsia.
demența/boala Alzheimer.

În ceea ce privește factorii declanșatori externi ai epilepsiei, aceștia sunt:

somnul insuficient;
febra;
stresul prelungit;
lumina puternică sau intermitentă pe termen lung;
săritul peste mese, dieta dezechilibrată.

Simptome

Deoarece epilepsia este cauzată de o activitate anormală în creier, convulsiile pot afecta orice proces coordonat de creier. Semnele și simptomele convulsive pot include:

confuzie temporară;
mișcări necontrolate ale brațelor și picioarelor;
pierderea cunoștinței;
simptome psihice, cum ar fi teama, anxietatea sau senzația de deja vu.

Simptomele variază în funcție de tipul de convulsii. În cele mai multe cazuri, o persoană cu epilepsie va avea tendința de a avea același tip de convulsii de fiecare data astfel încât simptomele vor fi similare de la un episod la altul.

Pierderile de cunoștință pot surveni fără un motiv anume sau ca urmare a consumului excesiv de alcool sau droguri, dar și din cauza insomniilor sau a oboselii cronice.

Durata crizelor epileptice este relativ scurtă, poate fi vorba de câteva secunde sau minute şi pot apărea la intervale diferite de timp (de mai multe ori pe zi, pe săptămână sau o dată pe lună, ori de mai multe ori pe lună).

Există și varianta unor crize epileptice care se repetă fără întrerupere, când bolnavul nu își revine la starea normală. Aceasta se numește stare de rău epileptic. Crizele epileptice pot surveni atât ziua cât și în timpul somnului (crize morfeice).

Unii pacienți care suferă de epilepsie au anumite semne care îi previn că va urma o criză epileptică. Acestea sunt: oboseală, nervozitate, durere de cap, tegumente palide sau roșeață facială.

Crizele epileptice se împart în:

crize generalizate: cu sau fără mușcarea limbii, pierdere de urină și întotdeauna cu pierderea cunoștinței;
crize parțiale: convulsii sau furnicături la nivelul unei jumătăți a corpului, devieri ale capului și ochilor într-o anumită parte, blocaj al vorbirii (criză afazică), uneori și halucinații;
absente: nu se manifestă prin convulsii însă pacientul își pierde cunoștința.

Crize generalizate

Convulsiile care par să includă toate zonele creierului sunt numite convulsii generalizate. Acestea sunt de șase tipuri:

absente: acest gen de crize apare adesea la copii și se manifestă prin privit în gol sau mișcări subtile ale corpului, cum ar fi clipitul ochilor sau apariția bâlbâielii. Aceste convulsii pot apărea în clustere și pot provoca o scurtă pierdere de cunoștință;
convulsii tonice: acestea provoacă rigidizarea mușchilor. Afectează de obicei mușchii spatelui, brațelor și picioarelor și pot determina căderea bolnavului;
convulsii atropice: cunoscute sub denumirea de convulsii de scădere, cauzează o pierdere a controlului muscular;
crize convulsive: sunt asociate cu mișcări musculare repetate sau ritmice şi afectează de obicei gâtul, fața și brațele;
crize mioclonice: apar, de obicei, ca niște bătăi ale brațelor și picioarelor;
crize tonico-clonice: cunoscute sub denumirea de convulsii majore, acestea sunt cele mai dramatice tipuri de convulsii epileptice și pot provoca o pierdere bruscă de cunoștință, rigidizare și agitare a corpului și, uneori, pierderea controlului vezicii urinare sau mușcarea limbiii.

Crize parțiale

Când crizele par să provină de la o activitate anormală într-o singură zonă a creierului, ele se numesc convulsii focale (parțiale). Aceste crize se împart în două categorii:

crize focale fără pierderea cunoștinței. Odată denumite convulsii parțiale simple, aceste crize nu cauzează o pierdere a cunoștinței. Ele pot schimba emoțiile sau modul în care sunt percepute lucrurile, mirosul, simțul, gustul sau sunetul.
Crize focale cu tulburare de conștientizare. Odată denumite convulsii parțiale complexe, aceste convulsii implică o schimbare sau pierderea cunoștinței. În timpul unei crize parțiale complexe, bolnavul privește în gol și nu răspunde sau face mișcări repetitive, cum ar fi frecarea mâinilor, mestecarea, înghițirea sau mersul în cerc.

Simptomele crizelor focale pot fi confundate cu alte tulburări neurologice cum ar fi migrena, narcolepsia sau bolile mintale. Este necesară o examinare detaliată și o testare, pentru a distinge epilepsia de alte tulburări.

Diagnosticare

Pe medic îl pot ajuta următoarele informații:

ziua și ora crizei;
ce făcea pacientul în momentul în care a avut loc criza;
dacă în timpul crizei au apărut mirosuri, sunete sau imagini;
dacă pacientul era stresat când a avut loc criza;
când a mâncat pacientul ultima dată înaintea crizei;
dacă era nedormit și câte ore dormise în noaptea precedentă.

În plus, medicul neurolog testează memoria pacientului și abilitatea de gândire prin intermediul câtorva teste simple. În acest fel va fi mai ușor de identificat zona din creier care are probleme.

În baza acestor informații, a simptomelor și a istoricului medical, medicul poate recomanda mai multe investigații pentru a determina cauza convulsiilor. Poate fi vorba despre:

examen neurologic: doctorul va încerca să obțină mai multe informații despre comportamentul pacientului, capacitatea motorie a acestuia și funcțiile mentale;
analize de sânge: sunt importante pentru că evidențiază eventuale infecții sau afecțiuni genetice;
electroencefalograma: ajută foarte mult în diagnosticarea epilepsiei. În timpul investigației, se înregistrează activitatea electrică a creierului. În cazul în care este vorba despre epilepsie, electroencefalograma indică o anomalie a undelor cerebrale, chiar în lipsa convulsiilor. Pentru a afla mai multe despre epilepsie, poate fi nevoie de o monitorizare mai îndelungată, inclusiv în timpul somnului;
tomografie computerizată (CT): cu ajutorul razelor X este scanat creierul. Astfel se pot obține imagini despre anomaliile care cauzează convulsiile (chisturi, tumori cerebrale, hemoragii intracraniene);
RMN: este tot o investigație imagistică care evidențiază prezența unor leziuni sau anomalii care pot explica apariția convulsiilor;
tomografia cu emisie de pozitroni (test PET): este, de fapt, o investigație RMN care presupune injectarea unei doze mici de substanță ce ajută la detectarea eventualelor anomalii.

Pentru a stabili cu exactitate diagnosticul, medicul analizează simptomele și istoricul medical și recomandă mai multe teste pentru a confirma diagnosticul și a determina cauza convulsiilor. În acest sens, este foarte important un examen neurologic efectuat de medicii neurologi (electroencefalogramă).

Tratament

Crizele epileptice pot fi controlate. Până la 70% dintre persoanele diagnosticate cu epilepsie scapă de convulsii cu utilizarea adecvată a medicamentelor recomandate. Întreruperea tratamentului anti-convulsii poate fi luată în considerare după cinci (5) ani fără convulsii și ar trebui să ţină cont de factorii clinici, sociali și personali relevanți. O etiologie documentată a crizelor convulsive și un model electroencefalografic anormal (EEG) sunt doi predictori foarte consistenți ai recurenței convulsiilor.

În țările cu venituri mici, aproximativ trei sferturi dintre persoanele cu epilepsie nu primesc tratamentul de care au nevoie. Aceasta se numește „diferența de tratament”. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în multe țări cu venituri mici și medii există o disponibilitate scăzută a medicamentelor antiepileptice.

Tratamentul chirurgical poate fi o soluție benefică pentru pacienții la care medicamentele nu dau rezultatul dorit.

Complicații

O criză de epilepsie este periculoasă atât pentru pacient dar și pentru cei din jur. Este vorba despre:

cădere: căderea în timpul unei convulsii poate duce la accidentări, răniri, fracturi;
înec: pentru bolnavii de epilepsie riscul de înec este mai mare;
accidente auto: riscul este mai mare pentru bolnavii care conduc mașina sau lucrează pe utilaje auto;
complicații în cazul gravidelor: crizele din timpul sarcinii reprezintă un pericol ridicat atât pentru mamă, cât și pentru copil, iar anumite medicamente antiepileptice cresc riscul apariției malformațiilor congenitale la făt. Dacă o bolnavă de epilepsie dorește să rămână însărcinată este indicat să discute în prealabil medicul;
probleme de sănătate emoțională: pacienții care suferă de epilepsie pot avea probleme psihologice precum depresia sau anxietatea. Problemele pot fi rezultatul dificultăților legate de starea de sănătate, precum și de efectele secundare ale medicamentelor.