Epulis

Despre epulis

Epulisul este o afecțiune relativ frecventă în patologia orală, caracterizată prin apariția unei excrescențe benigne la nivelul gingiei, în urma unor iritații mecanice, inflamatorii sau hormonale. Leziunea poate apărea atât la copii, cât și la adulți, iar majoritatea formelor sunt non-canceroase.

Deși termenul „epulis” nu reprezintă un diagnostic histopatologic, ci mai degrabă o denumire clinică pentru o masă gingivală, această leziune poate avea cauze și manifestări diferite.

Mecanismul de formare a epulisului presupune o reacție exagerată a țesutului gingival la un stimul extern (iritant) sau intern (hormonal). Această reacție duce la proliferarea fibroblastelor, vaselor de sânge sau țesutului granulomatos, în funcție de tipul epulisului. Practic, gingia încearcă să se „apere”, producând un exces de țesut care formează această masă vizibilă.

Există mai multe tipuri, fiecare cu mecanisme și caracteristici specifice:

• epulis fibros:
  • este cel mai frecvent tip;
  • format din țesut fibros matur;
  • apare în urma iritației cronice (proteze, margini dentare ascuțite, tartru).
• epulis granulomatos (granulom periferic):
  • apare frecvent în urma traumatismelor gingivale;
  • este mai moale, roșiatic, sângerând.
• epulis piogenic:
  • este o reacție inflamatorie vasculară intensă;
  • sângerează ușor, crește rapid.
• epulis gravidic (tumora gravidică):
  • apare la gravide, fiind favorizat de schimbările hormonale - cauza este tot un factor iritativ sau prezența plăcii bacteriene, de exemplu interdentar;
  • tinde să dispară după naștere.
• epulis periferic cu celule gigante:
  • conține celule gigante multinucleate;
  • poate eroda superficial osul alveolar.
• epulis congenital:
  • este observat la nou-născuți;
  • de obicei benign, necesită excizie doar dacă interferează cu respirația sau alimentația.

În cele mai multe cazuri, epulisul este o formațiune benignă, dar necesită evaluare și tratament adecvat pentru a preveni evoluția, disconfortul sau recidiva.

Factori de risc

Anumiți factori pot crește probabilitatea apariției epulisului:

• igienă orală deficitară;
• utilizarea protezelor dentare mobile;
• fumatul, care agravează inflamația gingivală;
• sarcina;
• paradontoză netratată;
• aparate ortodontice;
• vârsta înaintată;
• diabetul, prin îngreunarea vindecării gingivale;
• medicamente care favorizează hiperplazia gingivală (unele anticonvulsive sau blocante ale canalelor de calciu, antihipertensive etc).

Diagnosticare

Epulisul poate fi diagnosticat de mai mulți medici specialiști din cadrul clinicilor MedLife:

• stomatolog: primul specialist contactat în majoritatea cazurilor;
• parodontolog: pentru forme asociate cu boala parodontală;
• chirurg oro-maxilo-facial: dacă este necesară excizia sau dacă există suspiciuni de malignitate;
• patolog/anatomopatolog: pentru confirmare histologică.

Pentru stabilirea exactă a diagnosticului, medicul va apela la o serie de investigații și analize:

• examinarea clinică orală: specialistul evaluează localizarea, dimensiunile, consistența, vascularizația leziunii;
• radiografie dentară sau panoramică: ajută la identificarea unor posibile resorbții osoase, impactări dentare, factori iritanți locali;
• sondaj parodontal: indică starea gingiilor și prezența pungilor parodontale;
• biopsie: obligatorie pentru confirmarea diagnosticului; examenul histologic stabilește tipul exact de epulis;
• analize de sânge: sunt rareori necesare și pot fi cerute în cazurile complicate sau la gravide.

Prevenție

Prevenirea epulisului se bazează pe:

• igiena orală riguroasă;
• eliminarea factorilor iritanți;
• controalele stomatologice regulate;
• tratamentul prompt al bolilor gingivale;
• adaptarea corectă a protezelor și aparatelor dentare;
• evitarea fumatului și a factorilor care favorizează inflamația orală.

În sarcină, menținerea igienei orale și controalele periodice reduc riscul apariției epulisului gravidic.