Foliculită

Despre foliculită

Foliculita este o afecțiune comună a pielii care este adesea cauzată de un folicul de păr infectat sau inflamat. Poate arăta asemănător cu acneea și poate fi asociată cu senzație de mâncărime. Adesea are un impact psihosocial datorită aspectului său.

Este o patologie cutanată frecvent întâlnită, pe care mulți oameni o vor experimenta de-a lungul vieții. Se poate întâmpla bărbaților, femeilor, copiilor și sugarilor. Anumite grupuri de oameni sunt mai predispuși la anumite tipuri de foliculită. Pseudofoliculita barbae și sicozis barbae, de exemplu, sunt două tipuri de foliculită care sunt strâns legate de ras. Aceste afecțiuni sunt mai frecvente la bărbații care se bărbieresc des.

Foliculita reprezintă o inflamație localizată a foliculului pilos (a firului de păr), de orice cauză, ce se caracterizează printr-o pată roșie sensibilă, adesea cu o pustulă în suprafață, centrată de firul de par.

Ariile cel mai frecvent afectate de această afecțiune sunt:

  • foliculită scalp (foliculita cu Stafilococi sau dermatofiți);
  • foliculită față (foliculita cu Stafilococi, cu Demodex Folliculorum sau cu germeni gram negativi);
  • foliculită bărbie (Sicosis barbae- foliculita cu Stafilococ Auriu; foliculita cu fungi - tinea barbae sau cu virusuri- herpetic sicosis);
  • foliculită torace;
  • foliculită fesieră;
  • foliculită picioare/ membrele inferioare (infecțioasă cu bacterii de tipul Stafilocolului Auriu sau Pseudomonas Aeruginosa sau fungi).

Cauze

În funcție de agentul etiologic (factorul care o declanșează), foliculita se clasifică în:

  • infecțioasă;
  • inflamatorie;
  • mecanică;
  • indusă chimic.

Foliculita infecțioasă poate fi produsă de diverse bacterii, fungi (ciuperci), virusuri sau paraziți.

  • foliculita bacteriană apare la copiii care petrec mult timp în apă/cadă (hot tub folliculitis), apare pe zonele cu acnee ca urmare a tratamentelor cu antibiotice pe termen îndelungat sau în cadrul anumitor boli cu transmitere sexuală (foliculita din sifilis secundar). Se poate distribui la nivelul scalpului, feței (în special bărbie), trunchi si membre;
  • foliculita micotică se aseamănă acneei, se asociază cu senzație de prurit (mâncărime) și de obicei se distribuie la nivelul părții superioare a trunchiului (Pityrosporum ovale) sau în pliuri și se prezintă sub forma unor coșuri în zona inghinală ( Candida Albicans);
  • foliculita virală poate fi cauzată de herpes simplex virus, tinde să fie ușor dureroasă, având o evoluție autolimitata (se remite spontan);
  • foliculita parazitară afectează fața și scalpul persoanelor vârstnice sau imunocompromise și poartă numele de demodecidoză;
  • foliculita eozinofilică (persoanele cu HIV, SIDA în stadiu avansat sau cancer sunt cele mai susceptibile de a experimenta această formă de foliculită. Simptomele sunt mâncărimi intense și recurente, asociate cu leziuni de foliculită care se vindecă prin hiperpigmentări pronunțate.

Foliculita inflamatorie apare ca urmare a unei traume cutanate (iritație cronică sau ocluzia foliculilor piloși declanșate de mecanismele de epilare, căldură, umiditate, fricțiune), reacții imune aberante, autoimunității, excesului de androgeni, seboreei sau medicației (ciclosporine, tacrolimus, carbamazepine).

Foliculita mecanică este cauzată de purtarea blugilor (strâmți), mecanisme de epilare (epilare cu lama, ceară sau orice proces de smulgere a firelor de păr) sau la persoanele care petrec mult timp în poziție șezândă (șoferi de tir/autobuze,etc). Foliculita datorată iritației apărute ca urmare a creșterii firelor de păr (după bărbierit, epilare cu ceară, electroliză, smulgere) este sterilă (probele prelevate din pustule nu identifică bacterii sau alte microorganisme). În zona bărbii, foliculita iritantă este cunoscută ca pseudofoliculita barbae (sau foliculita barbae dacă este asociată cu o infecție), afecțiune frecvent întâlnită la persoanele de culoare sau la persoanele cu părul creț.

Foliculita iritantă este, de asemenea, frecventă pe membrele inferioare ale femeilor (cunoscută ca iritația după ras). Adesea este foarte pruriginoasă și se asociază cu fire de păr sub piele cu puroi.

Foliculita poate fi indusă chimic de substanțe chimice precum uleiuri, gudroane, hidrocarburi halogentate sau medicamente precum corticosteroizii și sărurile halogenate. Pentru prevenția ei se recomandă folosirea de produse fără ulei (oil free), care evită ocluzia foliculară sau se recomandă evitarea agenților cauzatori.

Foliculita poate fi cauzată de medicamente, în special de corticosteroizi (acnee steroidiană), androgeni (hormoni masculini), hormon adrenocorticotrofic (ACTH), litiu, izoniazidă (INH), fenitoină și vitamine din complexul B. Tratamentele cu inhibitori de protein kinaze (inhibitori ai receptorilor factorului de creștere epidermic) și terapia țintită pentru melanomul metastatic (vemurafenib, dabrafenib) conduc aproape întotdeauna la apariția foliculitei.

Climatul cald și umiditatea crescută pot fi alți factori care influențează apariția foliculitei.

Factorii de risc

Factorii predispozanți includ:

  • expunerea la căzile cu hidromasaj sau piscine încălzite (foliculita cu Pseudomonas), ca urmare a unor nivele necorespunzătoare de clor, brom sau de Ph; hiperhidroza (transpirația excesivă) sau hipersecreția de sebum, climatul umed sau cald (foliculita micotică);
  • terapia îndelungată cu antibiotice pe cale orală pentru afecțiuni precum acneea vulgară sau rozaceea determină foliculita cu germeni Gram negativi, iar imunosupresia și tratamentele cu corticoizi favorizează apariția foliculitei cu fungi, virusuri și paraziți de tipul Demodex foliculorum;
  • purtătorii de stafilococi la nivel nazal (în special pacienții cu dermatită atopică sau rinită alergică);
  • persoanele cu diabet zaharat;
  • obezitatea.

Nu trebuie omise nici ocluzia foliculilor piloși prin aplicarea de creme (produse aplicate direct pe piele), raderea regiunilor piloase și extragerea firelor de păr (smuls sau epilat).

Simptome

Manifestările clinice ale foliculitei superficiale se manifestă prin apariția de papule sau pustule centrate de firul de păr, uneori înconjurate de un halou roșu, care afectează un număr mic de foliculi dintr-o anumită regiune, de exemplu o infecție a unui fir de păr din zona inghinală. Infecția se vindecă rapid, în câteva zile, cu discret eritem postinflamator, fără cicatrici, dar la persoanele cu pielea închisă la culoare poate apărea hipo sau hiperpigmentare postinflamatorie. Aceasta nu se însoțește de simptome generale. Netratată se poate croniciza sau extinde în profunzime, generând furuncule.

Foliculita cu Staphylococcus aureus: infecția foliculului de păr cu bacteria Staphylococcus aureus este una dintre cele mai frecvente cauze de foliculită. Pe piele pot fi observate mici coșuri roșii sau albe pline de puroi. Zona afectată se îmbunătățește adesea în câteva zile și poate fi îngrijită acasă. În cazuri severe și persistente, totuși, foliculita trebuie tratată de medicul dermatolog.

Foliculita cu Pseudomonas aeruginosa („hot tub” folliculitis): Pseudomonas aeruginosa este o bacterie care se dezvoltă în apă încălzită, în mișcare (căzi cu hidromasaj, jacuzzi, tobogane cu apă). Poate infecta foliculul de păr și poate provoca o erupție cutanată care se aseamănă mult cu cea cauzată de specia stafilococică. Uneori, erupția cutanată este pruriginoasă. Acest tip de foliculită apare la una sau două zile după expunerea la sursa de apă și de obicei dispare de la sine în câteva zile. Rareori, este necesar un tratament medical, precum creme pentru foliculită.

Foliculita Malassezia: Malassezia este o formă particulară de fung care poate fi găsită în mod normal pe piele. Când afectează foliculul pilos, determină apariția pe piele a unei erupții acneiforme, intermitent pruriginoasă. De obicei afectează partea superioară a pieptului și a spatelui. Această formă de foliculită este agravată de transpirație. Folosirea zilnică a unui șampon antimătreață (care are ingrediente active împotriva Malassezia) pentru a spăla zonele afectate ale pielii este adesea utilă.

Foliculita cu dermatofiți este frecventă în țările cu climă subtropicală sau tropicală, fiind o erupție monomorfă (toate coșurile sunt de aceeași formă și dimensiune), asociată cu senzație de prurit (mâncărime), distribuită la nivelul trunchiului, preponderent spate și brațe și mai rar pe gât sau pe față.

Pseudofoliculita barbae: apare de obicei în zona bărbii. După ce părul bărbii este tăiat cu un aparat de ras, marginile tăiate ascuțit se pot întoarce înapoi în piele, provocând iritații. Pseudofoliculita barbae este mai frecventă la persoanele cu păr creț, în special la bărbații de culoare. Evitarea bărbieritului sau folosirea aparatelor de tuns poate ajuta. Dacă problema persistă, trebuie consultat un dermatolog, întrucât acest lucru poate duce la cicatrici.

Sycosis barbae: Sycosis barbae este o formă severă, potențial cicatricială, de foliculită legată de bărbierit. Întregul folicul de păr este infectat, rezultând pustule roșii mari. Bărbierirea trebuie evitată și tratamentul de specialitate este obligatoriu.

Foliculita Gram-negativă: poate apărea după utilizarea prelungită a antibioticelor pentru tratarea acneei. În timp, bacteriile rezistente cresc și se înmulțesc. Acest lucru poate duce la agravarea acneei. Această afecțiune necesită tratament de specialitate.

Furunculii: furunculul debutează ca un nodul folicular, inflamator, cald, dureros, care devine rapid pustulos și necrotic. După ce își elimină conținutul la exterior, lasă o ulcerație crateriformă care se vindecă cu cicatrice. Apare pe față, gât, brațe, fese, regiune anogenitală. În anumite cazuri, sunt necesare tratamente medicamentoase sau proceduri chirurgicale pentru a putea vindeca leziunea.

Cărbunculii: un cărbuncule se formează atunci când apar mai multi furunculi într-un singur loc. Carbunculii sunt de obicei mai mari și sunt o combinație de multiplii foliculi de păr infectați. Ca și în cazul furunculelor, în anumite cazuri sunt tratamente medicamentoase sau proceduri chirurgicale pentru a putea vindeca leziunea.

Foliculita eozinofilă: această afecțiune este de obicei observată la pacienții care sunt imunosuprimați (sistemul imunitar nu funcționează pe deplin). Există, de asemenea, o formă care se vede la bebeluși. Foliculita eozinofilă nu este infecțioasă. Se caracterizează prin pustule pruriginoase, cel mai adesea pe umeri, brațe, gât și frunte. Adesea se rezolvă spontan, dar poate reapărea.

 

Diagnosticare

Diagnosticul este stabilit de medicul dermatolog pe baza manifestărilor clinice și confirmat prin investigații de laborator. De obicei examenele de laborator nu sunt necesare întrucât diagnosticul se stabilește frecvent doar pe baza istoricului și a constatărilor examenului clinic. În cazurile rezistente la terapia standard, culturile, colorațiile speciale și biopsia sunt examinările paraclinice de elecție în stabilirea diagnosticului.

Microscopia directă, prin colorația Gram, permite vizualizarea fungilor și a bacteriilor (cocilor gram pozitivi). Preparatele cu KOH identifică numeroase forme fungice (dermatofiți și candida).

Culturile bacteriene identifică bacteriile gram-negative, cele fungice dermatofiții, iar cele virale virusul herpetic. Se recomandă efectuarea de culturi din cavitatea nazală și regiunea perianală pentru a putea identifica purtătorii de Stafilococ Auriu.

Examenul histopatologic identifică formele atipice de foliculită. Pentru evidențierea microorganismelor poate fi necesară realizarea de colorații Gram sau colorații pentru fungi.

La pacienții cu foliculită eozinofilică, hemoleucograma identifică adesea leucocitoză și eozinofilie, la care se adaugă niveluri crescute de imunoglobuline E.

Tratament

Înainte de a se concepe un plan de tratament pentru foliculită este important să se ia în considerare etiologia foliculitei, severitatea și distribuția leziunilor. Anumite forme pot avea nevoie de tratamente agresive, în timp ce alte forme pot dispărea după puțin timp sau fără tratament. Primul pas în tratarea foliculitei este corectarea factorilor predispozanți.

Pentru foliculita superficială necomplicată, utilizarea de săpunuri antibacteriene și tehnici bune de spălare a mâinilor poate fi tot ceea ce este necesar. Pentru leziunile refractare sau profunde cu o etiologie infecțioasă suspectată trebuie luat în considerare tratamentul empiric cu antibiotice orale care acoperă organismele gram-pozitive. Pentru pacienții care nu se îmbunătățesc cu un curs standard de antibiotice, trebuie investigate și alte cauze ale foliculitei.

Foliculita bacteriană răspunde bine la un tratament antibiotic topic sau sistemic (în funcție de caz). În cazul foliculitei cu germeni gram negativi asociată cu tratamentele antibiotice susținute pentru acnee vulgară se recomandă întreruperea medicației antibiotice, spălarea zonei afectate cu antiseptice (geluri pe bază de peroxid de benzoil) și tratament de specialitate.

În foliculita micotică tratamentul include evitarea cremelor hidratante, evitarea antibioticelor și utilizarea medicamentelor antifungice topice sau sistemice, în funcție de caz.

În pseudofoliculita bărbii trebuie exclusă o infecție secundară cu S.aureus. Pacienții nu trebuie să se mai radă. Se recomandă folosirea unor foarfece pentru barbă în locul lamei de ras sau distrugerea foliculilor piloși prin electroliză sau laser terapie.

În cazul în care raderea/ bărbieritul este imperativ, se recomandă folosirea de apă caldă prior rasului pentru a catifela zona ce urmează să fie tratată. Se recomandă raderea firelor în sensul creșterii acestora și folosirea unei creme sau gel de ras. Totodată se recomandă evitarea bărbieritului zilnic (cel mai devreme la două zile) și în momentul efectuării bărbieritului nu se recomandă întinderea pielii.

Foliculita fesieră este o fromă particulară dar comună de foliculită ce afectează în mod egal atât bărbații cât și femeile. Foliculita fesieră acută este de obicei de origine bacteriană, rezultând papule și pustule dureroase și roșii (coșuri sub piele care pot fi profunde sau superficiale dureroase). Tratamentul constă în administrarea de creme cu antibiotic pentru coșurile sub piele sau sistemice, în funcție de caz. Foliculita fesieră cronică nu provoacă simptome semnificative, dar poate fi foarte persistentă. Deși antisepticele, tratamentele topice pentru acnee, agenții de peeling precum alfa-hidroxiacizii, curele orale lungi de antibiotice și izotretinoinul pot ajuta în această afecțiune, ele nu sunt întotdeauna eficiente. Îndepărtarea definitivă a părului este recomandată dacă zona afectată este păroasă. Deoarece recreșterea părului poate duce la reapariția foliculitei, distrugerea permanentă a folicului pilos cu laser sau lumină intensă pulsată (IPL) este cea mai bună opțiune.

Foliculita apărută după epilare (foliculita mecanică) poate fi tratată prin intermediul terapiei laser. Lumina laserului este atrasă de pigmentul din foliculul pilos pe care îl distruge alături de sursa de vascularizație. Este o terapie de nouă generație, cu rezultate impresionante care, pe lângă tratarea cauzei, ameliorează și aspectul pielii afectat de această afecțiune. Laserele tip Alexandrite și diodă au cele mai rapide efecte, fiind cele mai eficiente. Sunt necesare mai multe ședințe (aproximativ cinci sau șase), efectuate la un anumit interval de timp (aproximativ 2 luni) ca mai apoi efectul să se întrețină prin efectuarea unei ședințe de mentenanță la 6 luni - 1 an, în funcție de statusul fiecărui pacient în parte.

Foliculita poate recidiva după tratament dacă nu se schimbă practicile de igienă și obiceiurile de autoîngrijire. Menținerea pielii curate este o parte importantă a sănătății fiecărui individ. De asemenea, este bine a identifica factorii declanșatori, astfel încât să se poată evita în viitor. De exemplu, dacă un pacient face foliculită după ce a intrat într-o cadă cu hidromasaj, atunci se recomandă să se asigure că substanțele chimice de tratare a apei și ph-ul sunt optime pentru a putea intra.

 

Complicații

Foliculita netratată corect și la timp se poate agrava, croniciza sau poate duce la apariția de complicații care vor îngreuna tratamentele pentru vindecare. Dacă factorii predispozanți nu sunt corectați, multe tipuri de foliculită infecțioasă reapar sau devin cronice. Apariția infecțiilor recurente se pot răspândi/extinde și pe alte zone ale corpului.

Foliculita bacteriană superficială poate progresa către infecție foliculară profundă, determinând apariția de celulită, abcese cutanate sau furunculi, cei din urmă ducând la apariția de daune permanente ale pielii precum cicatricile sau petele, foarte greu tratabile sau de neîndepărtat.

Foliculita infecțioasă poate progresa până la distrugerea foliculilor piloși și la pierderea permanentă a părului în ariile afectate.

Foliculita micotică conduce la apariția senzației de prurit pe zone extinse de tegument.

Prevenție

Prevenţia constă în măsuri de igienă riguroasă (prosop propriu și din bumbac, folosirea de substanțe dezinfectante), evitarea tratamentelor ocluzive (pe bază de uleiuri), evitarea petrecerii unui timp îndelungat într-un climat umed și călduros, scăderea în greutate, evitarea folosirii hainelor strâmte și ocluzive.

Pentru a ne feri de apariţia foliculitei mecanice, se recomandă schimbarea lamei de epilare frecvent, după 5-7 folosiri, folosirea gelurilor de curățare antiseptice (pe baza de clorhexidina și peroxid de benzoil), raderea firelor de păr în sensul creșterii acestora şi epilare laser acolo unde este cazul. Nu se recomandă epilarea sau raderea firelor de păr atât timp cât sunt leziuni prezente pe piele. Este obligatorie curățarea aparatele de ras cu alcool sanitar înainte de folosire sau se recomandă utilizarea aparatelor de unică folosință. Nu se recomandă folosirea la comun a aparatelor de ras cu alți partenerii sau prieteni. După fiecare epilare se recomandă dezinfectarea zonei cu un antiseptic local. Totodată se recomandă folosirea pentru epilat numai de ceară de unică folosință sau a unor metode blânde de îndepărtare a părului, cum ar fi aparatul de ras electric pentru femei.

O bună igienă personală, spălarea mâinilor și menținerea unghiilor scurte și curate, reduce riscul de foliculită. Purtarea de haine largi mai degrabă decât confortabile ajută la reducerea frecării.

Pentru evitarea foliculitei infecțioase se recomandă purtarea de haine lejere, de bumbac, astfel încât să se evite pe cât de mult posibil transpirația și căldura locală excesivă. Se recomandă evitarea piscinelor încălzite, a saunei sau a bazinelor de înot dacă există cea mai mică bănuială că acestea ar provoca apariția leziunilor și se recomandă optarea pentru cele care respectă cu strictețe regulile de igienă. Căzile cu hidromasaj trebuie curățate în mod regulat și clorurate corespunzător.

Totodată se recomandă spălarea separată a prosoapelor de baie de restul hainelor şi folosirea exclusivă pentru a evita transmiterea infecției și altor persoane. Nu se recomandă folosirea la comun a prosoapelor. Se recomandă spălarea frecventă a prosoapelor și așternuturilor.

Dacă se echivalează episoadele de foliculită cu purtarea unui costum sau a altor echipamente sportive, aceste articole trebuie curățate cu săpunuri antimicrobiene și uscate bine.

Deoarece foliculita este mai frecventă la persoanele care sunt obeze, pierderea în greutate prin dietă și sport poate fi utilă.

Medici specialiști - Dermatoestetica

dr Florea Laura
Florea Laura Georgeta
Medic Specialist
dr Florea Laura
Florea Laura Georgeta
Medic Specialist

Dermatoestetica și Dermatovenerologie

Draganita Ana Maria
Medic Specialist
Draganita Ana Maria
Medic Specialist

Dermatoestetica și Dermatovenerologie

Chelemen Miruna
Medic Primar, Doctor in Stiinte Medicale
Chelemen Miruna
Medic Primar, Doctor in Stiinte Medicale

Dermatoestetica , Dermatovenerologie și Camera de garda

Panduru Mihaela
Medic Primar, Doctor in Stiinte Medicale, Asistent Universitar
Panduru Mihaela
Medic Primar, Doctor in Stiinte Medicale, Asistent Universitar

Dermatoestetica și Dermatovenerologie

Pop Corina Elena
Medic Specialist
Pop Corina Elena
Medic Specialist

Dermatoestetica și Dermatovenerologie

Decean Luminita
Decean Luminita Emilia
Medic Specialist
Decean Luminita
Decean Luminita Emilia
Medic Specialist

Dermatoestetica și Dermatovenerologie

Doctor Vidan-Popa Mihaela MedLife
Vidan-Popa Mihaela
Medic Primar
Doctor Vidan-Popa Mihaela MedLife
Vidan-Popa Mihaela
Medic Primar

Dermatoestetica și Dermatovenerologie

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.

Pentru programarea la testul PCR SARS-COV-2 vă rugăm să accesați acest link.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării


©2022 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.