Despre meningiom
Meningiomul este o tumoră cerebrală primară, de cele mai multe ori benignă. Tumorile cerebrale benigne sunt mai frecvente decât cele maligne, meningiomul reprezentând aproximativ 50% din aceste tumori benigne. După cum sugerează și numele, au origine în meninge (membranele care învelesc creierul și măduva spinării), majoritatea fiind localizate cerebral; doar în aproximativ 4% din cazuri apar la nivel spinal.
Datorită faptului că au o creștere lentă, pot să nu determine simptome timp îndelungat și necesită doar monitorizare clinică și imagistică în cele mai multe cazuri.
Cauze
Nu se cunosc cauzele apariției meningioamelor dar aproximativ jumătate din aceste tumori prezintă o mutație la nivelul cromozomului 22 și pot fi asociate neurofibromatozei tip 2.
Factori de risc
Vârstă înaintată reprezintă un factor de risc (meningioamele fiind foarte rar întâlnite la copii), vârstă medie la care sunt diagnosticate este de 65 ani și sunt de două ori mai des întâlnite la femei decât la bărbați.
Este posibil ca un indice de masă corporală crescut și expunerea în cursul vieții la estrogen și progesteron să crească riscul de a dezvolta un meningiom.
Meningioamele sunt asociate cu diverse sindroame genetice, cel mai întâlnit fiind neurofibromatoza tip 2, o afecțiune genetică neurocutanată, jumătate din acești pacienți având meningioame, o parte din ei chiar meningioame spinale.
Radiația ionizantă folosită în unele forme de radioterapie poate, de asemenea, crește riscul de apariție a unui meningiom.
Simptome
Meningioamele sunt, de cele mai multe ori, asimptomatice, fiind găsite întâmplător la efectuarea unei forme de imagistică cerebrală, CT sau IRM, pentru alte indicații/afecțiuni, mai ales la persoanele în vârstă, fiind uneori deja calcificate.
Dacă apar simptome, acestea se manifestă prin deficit neurologic specific zonei cerebrale în care se găsesc, fie prin efectul de masă (ele creează presiune pe țesutul cerebral și determină disfuncția zonei respective), fie prin invazia țesutului cerebral în cazul celor cu comportament malign.
Având în vedere creșterea lentă, simptomele se manifestă lent progresiv dar, în unele cazuri, prezentarea poate fi acută în situaţia creșterii presiunii intracraniene prin obstrucționarea fluxului de sânge venos sau al lichidului cefalorahidian.
Cele mai întâlnite simptome sunt:
- o prima criză epileptică, atât focală cât și generalizată;
- tulburări cognitive progresive sau tulburări de comportament;
- confuzie;
- somnolență;
- tulburări de vedere;
- tulburări de auz;
- tulburări de sensibilitate - amorțeală;
- tulburări motorii - pareze, dificultăți de coordonare a membrelor;
- cefalee, greață și vărsături - în cazurile cu presiune intracraniană crescută.
Diagnosticare
Meningioamele se diagnostichează prin efectuarea de imagistică cerebrală, prin CT sau, de preferat, IRM cerebral cu substanță de contrast. Deși aspectul imagistic este în multe cazuri specific, există posibilitatea unui diagnostic diferențial cu alte tumori primare ale țesutului cerebral sau metastaze, cancerul de sân și de prostată fiind printre cele care metastazează la nivelul meningelor.
În unele cazuri poate fi indicată și o angiografie cerebrală, pentru evaluarea vaselor cerebrale adiacente.
Unele aspecte imagistice pot indica necesitatea exciziei, atât în scop diagnostic cât și terapeutic.
Evaluarea moleculară a țesutului excizat duce la o clasificare mai detaliată care poate să ajute în prognosticare și în stabilirea indicației pentru tratamente complementare, cum ar fi radioterapia.
Meningioamele se împart în trei tipuri:
- grad I - aproximativ 80% din cazuri - dar este probabil ca incidența să fie mai crescută având în vedere că multe dintre meningioamele mici și asimptomatice nu necesită tratament și, deci, analiză patologică. Acestea au un ritm de creștere în medie de 1mm/an şi necesită monitorizare imagistică periodică. Meningioamele pot crește semnificativ în volum, cele mai mari, de 3 cm, necesitând o atenție sporită;
- grad II - aproximativ 17% din cazuri - numite și meningioame atipice sau stadiu pre-canceros, sunt asociate cu un risc crescut de recurentă, cresc mai rapid, pot determina simptome mai des prin creșterea mai rapidă. De cele mai multe ori necesită radioterapie dacă nu pot fi rezecate în totalitate, pentru a preveni evoluția în timp și transformarea în următorul grad;
- grad III - se comportă că o tumoră malignă, putând invada țesutul cerebral, au riscul de a metastaza și răspund mai greu la radioterapie.
Tratament
Există anumite criterii de tratament, decizia terapeutică luându-se individual, în funcție de localizarea meningiomului, raportul cu alte structuri intracraniene, gradul presupus, mărimea și viteza de creștere, prezența simptomelor, caracteristicile pacientului.
Se poate alege monitorizare clinică și imagistică în cazul pacienților asimptomatici, cu meningioame de dimensiuni relative reduse și cu aspecte radiologice sugestive pentru grad I. Intervalul de efectuare a imagisticii de control diferă în funcție de localizare, eventuală rată de creștere și relația față de structurile din vecinătate (chiasmă optică, hipofiză, sinusuri venoase) şi poate fi inițial mai scurt și apoi crescut la o dată pe an.
În cazul meningioamelor mari sau simptomatice se poate recomanda operația neurochirurgicală.
Radioterapia este indicată ca abordare inițială sau ulterioară, pentru cazurile în care nu se pot rezeca (sau nu în totalitate), în cazul unei recidive în care reintervenţia chirurgicală presupune prea multe riscuri sau în cazul celor cu un comportament malign. Radioterapia poate fi administrată ca radiochirurgie sau radioterapie fracționată stereotactică.
Deocamdată nu sunt scheme de tratament chimioterapeutic care să fie eficiente, decât în cazuri excepționale.
Tratamentul simptomatic poate consta în administrarea de medicamente antiepileptice în cazul pacienților care prezintă crize epileptice asociate. Uneori sunt indicați corticosteroizi pentru reducerea eventualului edem cerebral din jurul tumorii și, deci, a presiunii pe țesutul cerebral din apropiere.
Complicaţii
Prognosticul este, în majoritatea cazurilor, bun, pacienții având o rată mare de supraviețuire. Există însă pacienți care pot rămâne cu sechele, crize epileptice sau deficit neurologic, iar aceștia necesită monitorizare și tratament adecvat, eventual recuperare medicală pentru asigurarea unei calități a vieții cât mai crescute.
Prevenție
Nu există măsuri preventive pentru apariția meningioamelor.
Autor
Dr. Ioana Dunca
Alte afecțiuni similare
Megacolon
Megacolonul reprezintă dilatarea colonului în absența unei obstrucții mecanice, cum ar fi o tumoră sau o îngustare a intestinului. În literatura de specialitate, această...
Vezi detalii
Meibomita
Glandele Meibomius sunt glande cu formă liniară, situate în interiorul pleoapelor, atât superioară cât și inferioară, și sunt responsabile de secreția componentei...
Vezi detalii
Melena
Melenă este termenul medical folosit pentru emisia scaunelor negre, gudronate, care rezultă din prezența în fecale a sângelui parțial digerat. Este un semn de sângerare...
Vezi detalii
Meningită
Meningita este o afecțiune caracterizată prin inflamația meningelui, adică a membranei formate din trei straturi, care învelește și protejează creierul și măduva...
Vezi detalii
Meningită subacută și cronică
Meningele sunt membranele care învelesc și protejează sistemul nervos central, alcătuit din creier și măduva spinării. Au trei componente:dura mater - imediat sub...
Vezi detalii
Menopauza
Menopauza este o perioadă în viața oricărei femei ce se caracterizează printr-o reducere a producției de hormoni sexuali (estrogen, progesteron). De asemenea, în cursul...
Vezi detalii
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.
