Sindrom de tunel carpian

Despre sindromul de tunel carpian

Sindromul de tunel carpian este o afecțiune frecventă care provoacă amorțeală, furnicături și durere în mână și antebraț şi, uneori, scădere de forţă la nivelul mâinii. Afecțiunea apare atunci când unul dintre nervii majori ai mâinii, nervul median, este lezat la nivelul unui canal îngust, situat la încheietura mâinii, numit tunel carpian.

Sindromul de tunel carpian (STC) este cea mai frecventă neuropatie de compresie periferică, fiind cauzată de comprimarea nervului median în tunelul carpian al încheieturii mâinii. Tunelul carpian este un canal osteofibros delimitat de oasele carpiene și ligamentul transvers al carpului, prin care trec tendonul flexorilor și nervul median. Compresia nervului median determină afectarea funcțiilor senzitive și motorii ale mâinii, cu predominanță la nivelul degetelor I, II, III și jumătate radială a degetului IV, ceea ce poate duce la parestezii, durere și slăbiciune musculară.

Epidemiologie

STC este o afecțiune frecventă, cu incidență estimată între 1–5% din populația adultă, fiind mai prevalentă la femei decât la bărbați (raport de aproximativ 3:1). Boala apare mai frecvent între 40 și 60 de ani, cu vârsta medie a debutului în jurul vârstei de 50 de ani. Factori de risc demografici includ sexul feminin, menopauza, și sarcina, în special în al treilea trimestru. Epidemiologic, STC este adesea asociată cu activități profesionale care implică mișcări repetitive ale mâinii și încheieturii, precum muncă la tastatură, manipularea uneltelor vibrante sau activități de precizie manuală.

STC are un impact semnificativ asupra funcției mâinii și a calității vieții. Simptomele senzitive (amorțeli, furnicături) și motorii (slăbiciune, dificultate la prinderea obiectelor) afectează activitățile cotidiene, inclusiv munca, hobby-urile și autoîngrijirea. Netratat, STC poate evolua spre atrofie musculară a mușchilor locali și pierderea funcției fine a mâinii, ceea ce poate impune intervenție chirurgicală. Din punct de vedere social și profesional, această afecțiune contribuie la scăderea productivității și creșterea absenteismului de la muncă.

Factori de risc

Studiile arată că înaintarea în vârstă poate să predispusă persoanele la sindrom de tunel carpian. Totuși, există mai mulți factori de risc care se asociază cu această afecțiune:

• traume sau leziuni ale încheieturii mâinii, cum ar fi entorsă sau fractură;
• dezechilibru al glandei pituitare sau al glandei tiroide;
• artrita reumatoidă sau alte boli artritice;
• probleme mecanice la articulația încheieturii mâinii;
• utilizarea repetată a unor unelte cu vibrații;
• retenție de lichide în timpul sarcinii sau menopauzei;
• dezvoltarea unui chist sau a unei tumori;
• sexul – femeile au șanse de trei ori mai mari decât bărbații să dezvolte afecțiunea;
• diabet sau alte tulburări metabolice care afectează direct nervii corpului și îi fac mai susceptibili la compresie;
• dormit repetat pe încheietura mâinii îndoite;
• vârsta - sindromul de tunel carpian apare, de obicei, la adulți.

Diagnosticare

Diagnosticul STC începe cu o anamneză detaliată și un examen fizic atent.

Medicul va întreba despre durata și tipul simptomelor (amorțeli, parestezii, durere nocturnă, slăbiciune), factorii care le agravează (activități repetitive, poziții ale mâinii) și istoricul profesional. Este important să se investigheze și prezența bolilor sistemice asociate (diabet, hipotiroidism, insuficiență renală). Anamneza trebuie să includă și istoricul traumelor la nivelul încheieturii mâinii.

Examenul fizic debutează prin inspectarea mâinii pentru atrofia mușchilor și deformări asociate.

Testele specifice includ:

• Testul Phalen: flexia completă a încheieturii mâinii timp de 60 de secunde provoacă parestezii în teritoriul nervului median.
• Testul Tinel: percuția deasupra tunelului carpian produce furnicături sau durere în degetele I–III.
• Evaluarea forței de prindere și a pinch-ului între degete pentru detectarea slăbiciunii musculare.

Palparea sensibilității tactile și a forței musculare sunt folosite pentru a stabili gradul afectării.

Investigații paraclinice

În afara anamnezei și a evaluării mâinii, testele electromiografice măsoară funcționalitatea nervului median și gradul de afectare al acestuia. De asemenea, testele EMG ajută și în depistarea altor boli, cum ar fi polineuropatia, care pot fi asociate. Ecografia ajută la stabilirea diagnosticului, punând în evidență nervul, măsurându-l și oferă informații despre structurile de la nivelul tunelului carpian, uneori și despre o posibilă cauză (de exemplu, în cazul chisturilor).

Diagnostic diferențial

Simptomele STC pot fi similare cu alte afecțiuni, astfel că se impune un diagnostic diferențial atent:

• Radiculopatie cervicală: compresia rădăcinii nervoase C6–C7 poate produce amorțeli și durere la nivelul membrului superior.
• Neuropatie diabetică: amorțeli simetrice și difuze, nu doar în teritoriul nervului median.
• Artrită sau artroză a încheieturii: durere și limitare a mobilității, fără parestezii tipice.
• Leziuni traumatice: fracturi sau luxații care comprimă nervul median sau alterează structura tunelului carpian.

Diagnosticul corect combină anamneza, examenul clinic și investigațiile paraclinice, permițând astfel diferențierea STC de alte neuropatii și afecțiuni musculoscheletale.

Prevenție

Chiar dacă nu există metode de prevenție a sindromului de tunel carpian, stresul asupra mâinilor și a încheieturilor poate fi minimizat prin introducerea câtorva obiceiuri în rutina zilnică:

• reducerea forței aplicate asupra degetelor și încheieturii mâinii, mai ales dacă se desfășoară o muncă repetitivă ce implică utilizarea acestora (tastare, scris de mână, etc.);
• pauze scurte, dar frecvente;
• poziție corectă a brațelor;
• evitarea unui mediu rece, deoarece acesta cauzează dureri și rigiditate.

Autor

Echipa medicală MedLife