Electromiografie: cum funcționează, când este recomandată?
Electroneuromiografia (EMG) este o investigatie neurofiziologica care evaluează starea de funcționare a nervilor și mușchilor și este foarte importantă pentru diagnosticarea diferitelor afecțiuni ale sistemului nervos periferic.
EMG-ul este complementară examenului neurologic, și nu poate fi interpretat decat in contextul clinic individual al pacientului, avand rolul de a confirma sau infirma o suspiciune clinica formulata anterior. Este o investigatie efectuata in ambulatoriu de medicul neurolog cu competenta corespunzatoare.
Ce înseamnă electromiografia?
Electroneuromiografia/ electromiografia este procedura recomandată în scopul evaluării afecțiunilor neuromusculare, pentru că permite evaluarea nervilor periferici și a activității musculare.
Electromiografia nu arată doar dacă un mușchi răspunde la un stimul, ci poate oferi informații despre posibila localizare a unei probleme neuromusculare. În funcție de răspunsurile înregistrate, medicul poate aprecia dacă simptomele sunt asociate mai degrabă cu o afectare a nervului, a mușchiului sau a transmiterii semnalului dintre nerv și mușchi. Interpretarea se face întotdeauna în contextul consultului neurologic și al simptomelor pacientului.
Investigația presupune înregistrarea răspunsului după aplicarea unui stimul electric de mică intensitate pe traiectul nervului cercetat. Sunt folosiți electrozi de suprafață (mici discuri metalice care se lipesc de piele), sau ace-electrod (acestea sunt ace speciale, foarte fine).
Procedura nu are reacții adverse, în măsură să provoace un disconfort major pentru pacient. În cazul electromiografiei cu electrozi, aplicarea curentului electric determină un disconfort local, în funcție de parametrii curentului utilizat, de aceea colaborarea pacientului cu medicul este foarte importantă.
În ceea ce privește electromiografia cu ac, aceasta este considerată o procedură minim invazivă, deși disconfortul creat de înțepătura cu acul este minim. Sunt folosite ace speciale, foarte fine, de unică folosință, care elimină riscul transmiterii de infecții pe cale parenterală. Metoda cu ac poate fi uneori contraindicată pentru pacienții care folosesc anticoagulante.
Când este recomandată electromiografia?
În general, pacienților li se recomandă efectuarea unui EMG atunci când prezintă simptome care indică o suferință a nervului periferic sau a mușchiului. Aceste simptome pot include:
- amorțeli;
- parestezii (senzația de arsură sau de furnicături);
- slăbiciune musculară;
- dureri musculare (crampe, cârcei);
- dureri la nivelul unui membru (mână sau picior).
Investigația poate fi utilă nu doar pentru confirmarea unei suspiciuni clinice, ci și pentru orientarea medicului cu privire la localizarea și extinderea afectării nervoase. De exemplu, simptome similare, precum furnicăturile sau slăbiciunea musculară, pot avea cauze diferite, iar electromiografia poate contribui la diferențierea între o problemă de nerv periferic, de rădăcină nervoasă, de mușchi sau de transmitere neuromusculară.
Cum se realizează electromiografia?
Electromiografia este o procedură complexă, realizată de un medic neurolog specializat într-o asemenea investigație. Realizarea unei EMG presupune pregătirea pacientului, procedura propriu-zisă, recuperarea pacientului.
Pregătirea înainte de electromiografie
Nu există pregătiri speciale pe care pacientul trebuie să le facă înainte de testul propriu-zis. Se pot derula activitățile obișnuite ale zilei. Există câteva măsuri, însă, despre care pacientul trebuie să fie informat:
- în ziua efectuării testului nu se aplică produse cosmetice sau de îngrijire pe piele (loțiuni, creme, uleiuri);
- îmbrăcămintea pacientului trebuie să fie lejeră, pentru a usura accesul la diferite segmente ale corpului;
- pacientul trebuie să informeze medicul cu privire la suplimentele pe care le ia, dacă este cazul;
- pacientul trebuie să prezinte medicului trimiterea medicului specialist care a recomandat examinarea EMG, iar dacă pacientul a mai efectuat o asemenea procedură, trebuie să aibă la el rezultatele investigației anterioare;
- pacientul poate pune întrebări medicului cu privire la procedură, înainte de efectuarea acesteia;
- efectuarea electromiografiei nu presupune ca pacientul să fie nemâncat;
- pentru interpretarea corectă a rezultatelor înregistrării, temperatura porțiunilor investigate trebuie să fie peste 32 de grade C, iar dacă porțiunile distale ale membrelor sunt mai reci, trebuie încălzite în prealabil.
Înainte de electromiografie, este important ca pacientul să îi spună medicului ce simptome are, când au apărut și dacă acestea s-au modificat în timp. Sunt utile detalii precum zona în care apar amorțelile, furnicăturile, durerea sau slăbiciunea musculară, dacă simptomele sunt constante sau apar doar în anumite poziții și dacă afectează activități obișnuite, precum mersul, prinderea obiectelor sau ridicarea brațului.
De asemenea, pacientul trebuie să menționeze bolile cunoscute, tratamentele urmate și investigațiile efectuate anterior. Informațiile despre diabet, afecțiuni neurologice, intervenții chirurgicale, traumatisme, tratamente anticoagulante, pacemaker sau defibrilator pot fi relevante pentru modul în care se desfășoară testul și pentru interpretarea rezultatelor.
Tratamentele uzuale nu trebuie întrerupte, dar există câteva excepții despre care pacientul trebuie să fie informat:
- tratamente cu anticoagulante, pentru că examinarea poate duce la mici sângerări în interiorul mușchiului;
- în anumite cazuri trebuie întrerupt tratamentul pentru miastenia gravis.
Ceea ce pacientul trebuie să rețină este faptul că medicul care a recomandat investigatia este responsabil de informarea lui asupra tratamentelor care pot fi continuate sau trebuie intrerupte temporar.
Înainte de efectuarea investigației, pacientul trebuie să completeze un formular prin care își dă acordul pentru realizarea procedurii.
Procedura propriu-zisă
Electroneuromiografia poate cuprinde două părți: electroneurografia (studiul conducerii nervoase) și miografia.
Electroneurografia presupune în prima etapă stimularea nervilor în anumite puncte de pe traseul lor, prin intermediul unei mici descărcări electrice. Acest lucru presupune ca medicul să aplice electrozi mici pentru înregistrare (la nivelul mâinii sau al piciorului) și un mic șoc electric (de ordinul miliamperilor) în altă zonă a membrului, pentru care se face înregistrarea.
Senzația percepută de pacient poate fi mai mult sau mai puțin dureroasă. Din cauza faptului că fiecare membru are mai mulți nervi, procedura trebuie repetată. Medicul o poate întrerupe pe parcurs, pentru a putea face măsurători.
A două etapă – in unele cazuri - a procedurii constă în examinarea musculară cu ac (electromiografia propriu-zisă). Presupune introducerea unui ac special și foarte subțire în anumiți mușchi. Acul are rol de înregistrare, el conține un electrod microscopic care înregistrează activitatea electrică a fibrelor musculare.
Acul este introdus în mușchiul relaxat și este mișcat pentru a înregistra activitatea musculară în repaus, după care pacientul trebuie să încordeze mușchiul pentru a evalua activitatea musculară în activitate. Pacientul resimte un oarecare disconfort în momentul înțepăturii, care dispare odată cu înlăturarea acului. Mișcările acului în mușchi nu se resimt ca o durere, ci mai mult ca o presiune.
Pe tot parcursul procedurii este esențială colaborarea dintre pacient și medic. Electromiografia se efectuează fără anestezie, iar procedura este percepută de majoritatea pacienților ca provocând un disconfort minim, dar acest lucru depinde de gradul de sensibilitate al fiecărui pacient în parte.
Recuperarea după electromiografie
Examinarea EMG durează între 30-90 de minute, în funcție de patologia investigată și rezultatele obținute pe parcursul înregistrărilor. Timpul exact nu poate fi cunoscut dinainte.
Examenul electromiografic este compus in general din două părți, dar medicul specialist care efectueaza investigatia decide care care dintre ele sunt necesare in functie de suspiciunea clinica. Acesta trebuie să știe că ambele părți ale testului sunt bine tolerate de cei mai mulți pacienți. În ciuda unui mic disconfort, testul nu prezintă riscuri pentru starea de sănătate.
După examenul EMG, pacientul își poate relua activitatea zilnică obișnuită. Orice senzație de disconfort ar trebui să dispară în cel mult 48 de ore. Pentru a elimina orice urmă de disconfort, se pot aplica niște comprese calde și se pot administra antialgice ușoare (paracetamol).
Rezultatele EMG-ului sunt interpretate la finalul procedurii. Aceste rezultate depind foarte mult de experiența medicului care le efectuează, dar și de acuratețea echipamentelor utilizate. Medicul poate solicita investigații suplimentare cu scopul obținerii unui diagnostic precis.
Rezultatul electromiografiei poate fi normal sau poate indica modificări ale funcției nervilor ori mușchilor. Un rezultat modificat nu înseamnă automat un diagnostic unic, ci trebuie corelat cu simptomele, istoricul medical, examenul clinic și, atunci când este cazul, cu alte investigații.
De asemenea, un rezultat normal nu exclude întotdeauna existența unei probleme medicale, mai ales dacă simptomele sunt recente, fluctuante sau au o cauză care nu poate fi evaluată complet prin EMG. Din acest motiv, interpretarea aparține medicului specialist.
EMG sau RMN: care este diferența?
Electromiografia și RMN-ul nu oferă aceleași informații și nu se înlocuiesc una pe cealaltă. RMN-ul este o investigație imagistică și poate evidenția modificări anatomice, de exemplu la nivelul coloanei vertebrale, al discurilor intervertebrale sau al unor structuri care pot comprima un nerv. Electromiografia, în schimb, evaluează funcția nervilor și a mușchilor, adică modul în care aceștia transmit și răspund la semnale electrice.
În anumite situații, medicul poate recomanda ambele investigații. De exemplu, RMN-ul poate arăta o posibilă compresie nervoasă, iar EMG-ul poate ajuta la evaluarea efectului funcțional al acesteia asupra nervului sau mușchiului. Alegerea investigației potrivite depinde de simptome, de examenul clinic și de suspiciunea medicului.
Beneficiile oferite de electromiografie
Evaluarea nervilor periferici
In unele cazuri poate fi vorba despre neuropatia periferică. Aceasta afectează un singur nerv (mono-) sau mai mulți (poli-). Nervii periferici au rolul de a transmite informații între sistemul nervos central și celelalte părți ale corpului. Pot fi afectați și nervii care controlează funcții esențiale, precum digestia, ritmul cardiac, tensiunea arterială sau funcționarea vezicii urinare.
Diagnosticul în caz de neuropatii
EMG-ul ajută la stabilirea diagnosticului în cazul neuropatiilor. Neuropatiile sunt tulburări ale sistemului nervos periferic care se manifestă prin slăbiciune musculară, amorțeli, dureri la nivelul mâinilor și picioarelor. Tulburările apar atunci când nervii sistemului nervos periferic sunt deteriorați.
Acești nervi au rolul de a prelua informații de la organe și de a transmite comenzi de la creier și măduva spinării înapoi către acele structuri. Astfel de manifestări nu pun viața pacientului în pericol, dar netratate pot constitui o dizabilitate importantă. Pentru multe cazuri de neuropatie nu se cunosc cauzele (neuropatia idiopatică).
În cazul neuropatiilor dobândite poate fi vorba despre traume sau presiuni asupra nervilor. În alte situații, cauza este cunoscută: de exemplu diabetul zaharat. De altfel, este cunoscut că în aproape jumătate dintre cazurile de diabet, pacienții vor suferi la un moment dat un anumit tip de neuropatie.
Evaluarea afecțiunilor musculare
Electromiograma permite evaluarea mușchilor și, indirect, a nervilor periferici care îi inervează. Procedura poate stabili diferențele de musculatură dintre membre și poate ajuta la diagnosticarea afecțiunilor neuromusculare (cum ar fi distonia musculară, miastenia gravis, botulismul sau scleroza laterală amiotrofică).
Stabilirea unor alte diagnostice
De asemenea, EMG-ul este indicat atunci când medicul trebuie să stabilească un diagnostic precum neuropatia nervului facial, sindromul de canal carpian, poliomielita sau hernia de disc. EMG-ul poate ajuta și la evaluarea pacienților care se află în comă.
Riscurile pe care le presupune intervenția
În cele mai multe cazuri, electromiografia prezintă riscuri minore, cum ar fi o ușoară durere musculară temporara. În foarte puține cazuri poate fi vorba și despre alte riscuri, precum:
Sângerare
La examinarea cu acul, există un risc mic de sângerare în cazul unor pacienți, în principal pentru că în timpul examinării poate fi atins cu acul un vas de sânge . Chiar și dacă apare, sângerarea este localizată și minimă.
Edem local
În urma electromiografiei, pacientul poate avea edem, care dispare foarte repede și nu este dureros.
Hematom local
Hematomul apare ca urmare a sângerării unor vase de sânge mai mari ale corpului. Adesea sunt confundate cu o vânătaie. Posibilele hematoame care apar în urma electromiografiei sunt inofensive, dar în alte cazuri ar trebui investigată cauza apariției acestora.
Infecție sau iritarea unui nerv
Foarte rar, în urma efectuării unei electromiografii, pacientul are de suferit de pe urma iritării unui nerv. În majoritatea cazurilor, disconfortul examinării dispare în 24-48 de ore.
Pneumotorax, în examinarea unor mușchi din zona toracelui
Foarte rar, atunci când sunt examinați cu ac anumiți mușchi din apropierea peretelui toracic, poate exista riscul ca aerul să pătrundă între plămân și peretele toracic, situație numită pneumotorax. Această complicație este neobișnuită, dar poate necesita evaluare medicală, mai ales dacă după procedură apar durere toracică, dificultăți de respirație sau durere accentuată la respirație. Riscul este mai mare în cazul unor mușchi profunzi sau apropiați de cutia toracică, iar medicul ia măsuri pentru a-l reduce.
Disconfort sau sensibilitate prelungită în zona examinată
După electromiografie, unele persoane pot resimți sensibilitate, durere ușoară sau disconfort local mai mult timp decât alte persoane, mai ales în zonele în care a fost folosit acul-electrod. De cele mai multe ori, aceste manifestări sunt temporare și se ameliorează treptat. Dacă durerea se intensifică, persistă sau este însoțită de roșeață, umflare importantă ori febră, pacientul trebuie să ceară sfatul medicului.
Contraindicații pentru electromiografie
În cazul electromiografiei vorbim și despre contraindicații, dar în special despre precauții, în cazul anumitor categorii de pacienți.
Tratament cu anticoagulante
Pacienții care folosesc aspirină nu necesită măsuri adiționale. Pacienții care folosesc anticoagulante au un risc mai mare de sângerare, iar în acest caz se evită examinarea anumitor mușchi sau se intrerupe administrarea anticoagulantului timp de 48 de ore – cu acordul medicului curant.
Implant de pacemaker
Pacienții purtători de pacemaker (stimulator cardiac) sau defibrilatoare nu primesc impulsuri în zona implantului.
Infecții ale pielii
Pacienții care au infecții cutanate sau un edem sever nu vor fi examinați în acea zonă cu electrozii sau cu acul special.
Aparat Holter
Efectuarea unei electromiografii la un pacient purtător de aparat Holter poate determina disfuncția acestuia și modificarea rezultatelor.
Electromiografia este, așadar, o examinare complexă, realizată de un medic neurolog specializat în efectuarea acestei proceduri. Disconfortul pacientului este minim, iar puținele precauții sau contraindicații sunt menționate de medic în discuția prealabilă cu pacientul. Procedura nu necesită internare și nici anestezie.
Întrebări frecvente despre electromiografie
Electromiografia stabiliește individual un diagnostic?
Electromiografia nu stabilește întotdeauna un diagnostic final de una singură, ci oferă medicului informații importante despre modul în care funcționează nervii și mușchii. Rezultatele EMG pot indica dacă există o afectare a nervilor, a mușchilor sau a comunicării dintre nerv și mușchi, însă interpretarea se face doar în contextul simptomelor, al consultului neurologic și, uneori, al altor investigații. De aceea, EMG-ul este considerat o investigație complementară, nu un substitut pentru evaluarea medicală completă.
Care este diferența dintre EMG și studiul de conducere nervoasă?
În practică, EMG-ul și studiul de conducere nervoasă sunt adesea efectuate împreună, dar urmăresc aspecte diferite. Studiul de conducere nervoasă evaluează cât de bine și cât de rapid transmit nervii semnalele electrice, în timp ce electromiografia analizează activitatea electrică a mușchilor, atât în repaus, cât și în timpul contracției. Împreună, cele două componente ajută la localizarea și caracterizarea unei posibile afectări neuromusculare.
Electromiografia poate arăta cât de gravă este afectarea nervilor?
În multe situații, electromiografia poate ajuta medicul să aprecieze localizarea și amploarea unei afectări nervoase sau musculare. Investigația poate evidenția dacă problema pare să fie la nivelul nervului, al mușchiului sau al transmiterii semnalului dintre nerv și mușchi. Totuși, severitatea unei afecțiuni nu se stabilește doar pe baza EMG-ului, ci prin corelarea rezultatelor cu evoluția simptomelor, examenul clinic și istoricul pacientului.
Poate fi normal rezultatul EMG chiar dacă există simptome?
Da, în anumite cazuri, rezultatul EMG poate fi normal chiar dacă pacientul are simptome precum durere, furnicături sau senzație de amorțeală. Acest lucru se poate întâmpla dacă afectarea este foarte recentă, dacă simptomele au o altă cauză decât una neuromusculară sau dacă problema nu implică fibrele evaluate prin această investigație. Un rezultat normal nu trebuie interpretat izolat, iar medicul poate recomanda monitorizare, reevaluare sau alte investigații, în funcție de situația clinică.
EMG-ul poate înlocui RMN-ul sau alte investigații imagistice?
Electromiografia și investigațiile imagistice, precum RMN-ul, oferă informații diferite. RMN-ul evalueaza arată structuri anatomice, cum ar fi coloana, discurile intervertebrale sau anumite leziuni vizibile imagistic, în timp ce EMG-ul evaluează funcția nervilor și a mușchilor. În unele cazuri, medicul poate recomanda ambele tipuri de investigații, pentru a înțelege atât cauza posibilă a simptomelor, cât și efectul acesteia asupra nervilor sau mușchilor.
Cine interpretează rezultatele electromiografiei?
Rezultatele electromiografiei sunt interpretate de medicul care efectuează investigația, de regulă un medic neurolog cu pregătire în neurofiziologie. Interpretarea presupune analizarea răspunsurilor înregistrate în timpul testului și corelarea lor cu simptomele pacientului. Din acest motiv, este important ca pacientul si medicul trimitator să ofere informații cât mai clare despre debutul simptomelor, zonele afectate, tratamentele urmate și eventualele investigații efectuate anterior.
Se poate repeta electromiografia?
Electromiografia se poate repeta atunci când medicul consideră că este necesar, de exemplu pentru monitorizarea evoluției unei afecțiuni, pentru compararea rezultatelor în timp sau pentru reevaluarea simptomelor care se modifică. Intervalul la care se repetă investigația depinde de motivul medical pentru care a fost recomandată și de evoluția pacientului. Repetarea EMG-ului nu se face de rutină, ci la indicația medicului specialist.
Bibliografie
- “Electromyography (EMG) - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2019, www.mayoclinic.org
- “Electromyography (EMG).” Hopkinsmedicine.org, 8 Aug. 2021, www.hopkinsmedicine.org
- Moores, Danielle. “Electromyography (EMG).” Healthline, Healthline Media, 20 Mar. 2018, www.healthline.com
- EMG Tests: Overview of Electromyographic Nerve Tests | HSS. “EMG Tests: Overview of Electromyographic Nerve Tests | HSS.” Hospital for Special Surgery, 2022, www.hss.edu
- “Electromyography (EMG) and Nerve Conduction Studies.” Medlineplus.gov, 2019, https://medlineplus.gov
- https://www.facebook.com/verywell. “Understanding Your Electromyography Results.” Verywell Health, 2012, www.verywellhealth.com
- “Pneumothorax Symptoms and Diagnosis.” Lung.org, American Lung Association, 18 Feb. 2026, www.lung.org
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Durere de cap: de câte tipuri este, cum poate fi gestionată
Durerea de cap este o problemă frecventă și unul dintre cele mai des întâlnite motive de prezentare la medic, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Aproape oricine ajunge să se confrunte, la un moment dat, cu un astfel de episod, iar cauzele și factorii declanșatori pot varia semnificativ, de la ...
Durere inghinală: cauze, tratament, afecțiuni asociate
Durerea inghinală este un simptom frecvent care poate apărea la persoane de toate vârstele și poate avea numeroase cauze, de la afecțiuni musculare și ortopedice până la probleme urologice, ginecologice sau digestive. În unele situații, disconfortul este temporar și se ameliorează prin repaus, însă ...
Glucometru: utilizare corectă, avantaje
Monitorizarea glicemiei reprezintă una dintre cele mai importante măsuri în managementul diabetului zaharat. Indiferent dacă o persoană are diabet de tip 1, diabet de tip 2 sau alte tulburări ale metabolismului glucidic, cunoașterea valorilor glicemiei contribuie la luarea unor decizii corecte privi...