medici analizand fisa medicala a unui pacient cu Sindromul picioarelor neliniștite (Sindromul Ekbom)

Sindromul picioarelor neliniștite (Sindromul Ekbom)

Descoperă informații utile despre această afecțiune: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre sindromul picioarelor neliniștite

Sindromul picioarelor neliniștite, cunoscut și sub numele de „sindromul Willis-Ekbom”, este o afecțiune neurologică senzitivo-motorie des întâlnită, mai ales în rândul populațiilor europene și nord-americane. Este mai frecventă în rândul femeilor, iar incidența crește odată cu înaintarea în vârstă.

Sindromul picioarelor neliniștite face parte din tulburările motricității care pot afecta somnul și este caracterizată printr-o senzație de disconfort în repaus, care se diminuează prin mișcarea picioarelor.

Sindromul Ekbom este cunoscut sub două forme:

  • primară (idiopatică – fără o cauză cunoscută): cu debut între 20-40 de ani, adesea cu o componentă genetică și o evoluție lentă a simptomelor;
  • secundară: cu debut după vârsta de 40 de ani, cu o evoluție mai rapidă și o asociere cu alte afecțiuni.
picior1

Cauze

Cauzele sindromului picioarelor neliniștite nu sunt pe deplin elucidate, dar există câteva mecanisme cu rol în dezvoltarea acestei afecțiuni:

  • factorul genetic: există mai multe variante genetice asociate, iar aproximativ jumătate dintre pacienți au o rudă de gradul I cu acest diagnostic;
  • deficitul de fier: anemia feriprivă și alte afecțiuni cauzate de deficitul de fier sunt asociate cu apariția sindromului Ekbom. Deși nivelul fierului în sânge poate fi normal, există studii care arată că poate apărea o discrepanță între cantitatea de fier din sânge și cea care ajunge la nivelul creierului, iar acest lucru ar explica de ce unii pacienți cu analize de laborator normale văd o ameliorare a simptomelor după tratamentul cu fier;
  • dezechilibrul neurotransmițătorilor dopamină și glutamat are, de asemenea, un rol în apariția sindromului picioarelor neliniștite.

Factori de risc

Printre afecțiunile care prezintă o legătură cu declanșarea sindromului picioarelor neliniștite se numără:

  • deficitul de fier;
  • polineuropatiile;
  • insuficiența renală cronică;
  • insuficiența hepatică;
  • scleroza multiplă;
  • boala Parkinson;
  • mielopatiile;
  • boala Crohn;
  • artritele;
  • diabetul zaharat;
  • BPOC (boala pulmonară cronică obstructivă);
  • depresia, anxietatea;
  • ADHD (tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate).

De asemenea, sarcina este un factor de risc, prevalența crescând pe măsura avansării sarcinii și odată cu creșterea numărului de sarcini.

Sunt din ce în ce mai multe dovezi că sindromul picioarelor neliniștite este, la rândul lui, un factor de risc pentru dezvoltarea afecțiunilor cardio- și cerebrovasculare. Mișcările periodice ale picioarelor în somn, cauzate de senzațiile neplăcute, sunt asociate cu creșterea pulsului și a tensiunii arteriale; riscul crește odată cu creșterea numărului de mișcări. Acestea pot fi înregistrate printr-o polisomnografie, investigație care măsoară diverși parametri ai organismului în timpul somnului.

Simptome

Simptomele resimțite în sindromul picioarelor neliniștite au câteva caracteristici bine definite:

  • nevoia imperioasă de a mișca picioarele, din cauza senzațiilor neplăcute, care pot fi descrise ca amorțeală, furnicături, pișcături, arsură sau durere;
  • apariția simptomelor seara și noaptea;
  • ameliorarea simptomelor la mișcare și agravarea lor în repaus sau la inactivitate.

Majoritatea pacienților prezintă aceste simptome la nivelul ambelor gambe, dar ele se pot extinde în restul membrelor inferioare și chiar și în membrele superioare, în cazuri severe și după un istoric medical îndelungat.

Aceste simptome, prin manifestarea lor seara și în timpul nopții, și insomniile asociate (prin probleme de inițiere sau menținere a somnului), pot determina oboseală cronică, astenie diurnă și scăderea calității vieții.

picior2

Diagnosticare

Diagnosticul de sindrom Ekbom se pune clinic, prin anamneză și prin examenul efectuat de medicul neurolog. Uneori, sunt indicate și investigații suplimentare, în special evaluarea moleculelor implicate în metabolismul fierului, polisomnografia sau studii neuroimagistice.

În procesul de diagnosticare este necesar să se întrunească anumite criterii și trebuie excluse alte afecțiuni cu simptome asemănătoare, cum ar fi:

  • crampe musculare asociate cu somnul;
  • disconfortul după menținerea îndelungată a aceleiași poziții;
  • insuficiența venoasă sau arterială;
  • polineuropatia;
  • akatizia asociată cu consumul de neuroleptice;
  • simptome de „wearing-off” în boala Parkinson.

Tratament

Administrarea de fier are un rol esențial în terapia acestei afecțiuni și poate fi suficientă în reducerea semnificativă a simptomelor. De asemenea, se poate lua în calcul și începerea medicației simptomatice din sfera preparatelor dopaminergice, a celor pentru durere neuropată sau a sedativelor.

Un aspect important în monitorizarea tratamentului (de lungă durată) cu agenți dopaminergici îl constituie apariția augmentării, situație în care simptomele devin mai intense și mai extinse în corp și pot apărea mai devreme în cursul zilei. Înlocuirea medicamentului sau, paradoxal, reducerea dozei poate diminua acest fenomen. Riscul de a dezvolta această complicație crește:

  • odată cu vârsta;
  • în cazul unei componente genetice;
  • în cazul pacienților cu astm, în lipsa unei neuropatii.

În afara tratamentului medicamentos, există și alte strategii terapeutice care pot ameliora simptomele:

  • mișcarea moderată, cu regularitate;
  • reducerea consumului de cafeină;
  • igiena somnului;
  • masaj local sau băi cu apă rece;
  • stimularea magnetică transcraniană.

Prevenție

Un stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și echilibrată, cu evitarea consumului de substanțe nocive, mișcarea fizică regulată și un somn fiziologic regulat pot preveni apariția sindromului picioarelor neliniștite.

În cazul folosirii anumitor medicamente, care pot exacerba simptomele (antidepresive, neuroleptice, antihistaminice, antiemetice), se poate lua în considerare întreruperea sau schimbarea tratamentului.

Bibliografie

  1. Garcia-Malo, Celia, et al. “Restless Legs Syndrome and Other Common Sleep-Related Movement Disorders.” CONTINUUM: Lifelong Learning in Neurology, vol. 26, no. 4, Aug. 2020, pp. 963–987, https://journals.lww.com, 10.1212/con.0000000000000886
  2. Nervus. “Restless Legs Syndrome En Periodic Limb Movement Disorder - Nervus.” Nervus, 15 Mar. 2019, www.nervus-online.nl

Echipa medicală - Neurologie

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.