Sindromul Peter Pan

Cauze

Nefiind înscrisă ca o afecțiune diagnosticabilă, psihologii consideră că sunt necesare cercetări mai amănunţite pentru a înțelege mai bine sindromul Peter Pan. În prezent, pe baza cazurilor diagnosticate și tratate, explicațiile despre cum apare și cum se dezvoltă complexul Peter Pan sunt la fel de variabile pe cât pot fi și indivizii în sine, în funcție de fiecare om și de circumstanțe ale vieții sale.

Cauzele posibile ale sindromului Peter Pan, analizate de psihologi, pot fi:

• Stilul parental permisiv

Părinții prea permisivi le dau copiilor libertatea de a face tot ce doresc, fără a impune limite şi cu consecințe minime, în cazul unui comportament neadecvat. Copiii învață astfel că nu au responsabilități, că pot obține mereu ceea ce își doresc, fără efort, ceea ce le creează o mentalitate îndreptățită și nerealistă, pe măsură ce ajung la vârsta adultă.

• Stilul parental supraprotectiv

Părinții care etalează un comportament supraprotectiv sunt opusul celor permisivi. În acest caz, copiii sunt crescuți să creadă că lumea exterioară este periculoasă. Sunt împiedicați să se aventureze pe cont propriu și devin exagerat de atașați, sunt nesiguri și pot avea dificultăți în a se lansa în acțiuni pe cont propriu. Acești copii nu își dezvoltă mentalitatea sau abilitățile necesare pentru o tranziție cu succes spre vârsta adultă.

• Anxietatea

Un comportament anxios poate face dificilă, pentru mulți oameni, trecerea la vârsta adultă. Adulții sunt lăsați, în esență, să se descurce singuri, să abordeze deciziile de viață, să se întrețină pe ei înșiși, dar și pe alții, să se angajeze pentru un loc de muncă remunerat etc. Eșecurile pot fi percepute ca deficiențe personale, greu de acceptat fără o îndrumare adecvată, cauzând astfel anxietate. 

• Singurătatea

Singurătatea prin alegere sau percepția de a fi forțat să trăiești în singurătate poate fi o cauză cu potențial debilitant. În astfel de cazuri, indivizii pot regresa într-o etapă anterioară a vieții - copilărie - într-un efort de a se simți iubiți și sprijiniți. Simțindu-se privați de iubire și atenție, ei pot face eforturi mari să se comporte exact ca un copil.

• Frica de angajament

Majoritatea oamenilor care manifestă sindromul Peter Pan se tem de angajament, ceea ce presupune că nu se vor ”angaja” în relații personale, în găsirea unui loc de muncă stabil, în deținerea unei proprietăți și vor evita orice decizie din care au impresia că evadarea de responsabilitate este imposibilă. În loc să-și asume riscuri, ei decid să evite angajamentul, ceea ce face dificilă preluarea chiar și a unei sarcini simple.

• Narcisismul

Narcisismul este un factor comun asociat cu sindromul Peter Pan. Cei care demonstrează narcisism cred că au dreptul la un tratament preferențial, deosebit, din partea altora. 

În mintea acestui tip de oameni, singurul lucru care contează sunt ei și vor încerca mereu să-i manipuleze pe cei din jur, cu orice preț, pentru a obține ceea ce își doresc și ceea ce ei cred, cu tărie, că merită.

• Rolul de gen

Pentru că cei mai mulți indivizi care au demonstrat comportament asociat sindromului Peter Pan sunt bărbați, rolurile de gen pot fi luate în considerare ca și cauză. Stereotipul societății tradiționale este acela că femeile au grijă de casă, de copii și susțin emoțional familia.

Există, de asemenea, în majoritatea culturilor, convingerea că femeile ar trebui să-și susțină partenerii indiferent de situație, chiar și atunci când manifestă comportamente copilărești. Aceste roluri impuse de societate pot susține și activa sindromul Peter Pan.

• Lipsa unei direcții în viață

Viața în societate, traiul pe propriile picioare, poate fi copleșitor. Pe lângă presiunea propriei conștiințe, a familiei și a celei impuse de societate, lipsa unei direcții poate determina un blocaj şi poate determina un individ să „evadeze” în siguranța comportamentului de tip „Peter Pan”.

Simptome

Simptomele sindromului Peter Pan includ comportamente specifice unui copil sau unui adolescent. Atunci când sunt confruntați cu inadecvarea vieții de adult, acești indivizi pot răspunde cu rezistență sau negare, considerându-se nesusținuți și neînțeleși. În consecință, susținătorii acestora, de regulă familia, experimentează emoții negative, cum ar fi vinovăția, și aleg să perpetueze cercul vicios în care trăiesc.

Având în vedere că sindromul Peter Pan nu poate exista izolat de anturajul persoanelor din apropiere, simptomele se manifestă și sunt exacerbate de răspunsul celorlalți, de cele mai multe ori persoane dragi.

Principalele simptome ale sindromului Peter Pan sunt:

• motivația scăzută;
• lipsa de interes pentru a obține un loc de muncă;
• probleme cu asumarea unui angajament;
• nesiguranță;
• dificultate în luarea deciziilor;
• instabilitate emoțională;
• lipsă de responsabilitate și învinovățirea altora;
• deficiențe în creșterea personală;
• convingerea ca alții trebuie să aibă grijă de ei;
• teama și refuzul de a accepta criticile constructive;
• amânarea acțiunilor și a sarcinilor;
• refuzul de a participa la sau de a finaliza treburi casnice;
• acceptarea șomajului sau lipsa dorinței de a evolua profesional;
• lipsa angajamentului de a-și gestiona finanțele proprii;
• refuzul de a părăsi casa copilăriei;
• prioritate față de distracție și abordarea în joacă a obligațiilor importante;
• greutăți sau chiar refuz de a defini relațiile;
• evitarea abordării conflictelor din relații;
• tendința de a lega prietenii cu indivizi imaturi, de mentalitate similară;
• consum de substanțe sau dependența de alcool sau droguri cu scopul de a ameliora gândurile și sentimentele negative interiorizate.

Tratament

Cea mai bună modalitate de a trata un complex Peter Pan este prin terapie cognitiv-comportamentală. Este necesară prezența unor persoane instruite pentru a identifica și trata complexitatea unor afecțiuni care pot interfera cu sănătatea mintală. 

Doar un psiholog poate să ofere o evaluare corectă și un răspuns obiectiv pentru a ajuta o persoană cu manifestări ale sindromului Peter Pan.

Tratamentul poate ajuta la abordarea atât a simptomelor individuale, cât și a codependenței. De exemplu, terapia de cuplu poate ajuta dacă există o dinamică de tipul Peter Pan - Wendy, bărbatul-copil și femeia-protector. Pentru cei care se luptă cu șomaj sau ocuparea unui loc de muncă mult sub calificare, terapia care să includă elemente de dezvoltare personală poate ajuta.

Terapia, ca în cazul oricărei alte afecțiuni care aduce atingere sănătății, presupune, în primul rând, conștientizare. Pentru ca terapia să funcționeze, persoana care suferă de acest sindrom trebuie să accepte și să-și dorească o schimbare la nivel comportamental. 

Persoanele din anturajul unui individ cu sindrom Peter Pan trebuie să se familiarizeze cu simptomele, precum și cu modul în care persoana le manifestă. Părinții, rudele, prietenii, persoana cu care are o relație, trebuie să discute problemele, să-și ofere sprijinul, dar să stabilească și limite.

Complicații

Una dintre principalele probleme care derivă din comportamentul persoanelor cu sindrom Peter Pan este menținerea unor relații romantice sănătoase. Aceste persoane pot avea dificultăți în a-și exprima emoțiile, a-și asculta partenerul și a juca un rol egal în relație. 

Persoanele cu sindrom Peter Pan au tendința de a pune în sarcina partenerului lor o serie de sarcini și responsabilități de care fug, motiv pentru care relațiile intime se destramă rapid.

Complicațiile sindromului Peter Pan sunt de ordin psihologic, cunoscut fiind faptul că indivizii cu această afecțiune resimt, de cele mai multe ori, depresie, nemotivare și o stimă de sine scăzută, ca urmare a faptului că le este respins comportamentul exagerat de copilăros și lipsa de responsabilitate.