Sindrom Asperger

Despre sindromul Asperger

Sindromul Asperger constituie o tulburare de dezvoltare acută și se numără printre tulburările din sfera autismului. Afecțiunea poartă numele medicului austriac Hans Asperger care, în anul 1944, a descris patru băieți ca fiind „autiști”.

Împreună cu sindromul Kanner, mai puțin frecvent, boala Asperger reprezintă una dintre cele mai răspândite forme de autism.

Acest sindrom este deseori asociat cu dificultăți sociale, de comunicare, de înțelegere a emoțiilor celorlalți, dar și cu unele tulburări comportamentale (ex: comportament repetitiv).

Sindromul Asperger se manifestă încă din copilărie.

Diferența dintre sindromul Asperger și TSA (tulburarea de spectru autist)

Persoanele afectate de sindromul Asperger prezintă tulburări de comportament în relațiile interumane, fără a fi afectată însă dezvoltarea mentală și fizică.

Astfel, copiii care suferă de sindrom Asperger nu prezintă nici o dificultate în deprinderea vorbirii. Și gândirea se dezvoltă normal, iar copiii prezintă interes față de mediul din jurul lor.

Persoanele care suferă de Asperger au un coeficient de inteligență normal, dar pot întâmpina dificultăți în interacțiunile sociale, în comunicarea cu semenii și înțelegerea indiciilor emoționale și sociale. Acestea sunt motive pentru care pacienții diagnosticați cu Asperger pot dezvolta și anxietate și depresie.

Două lucruri atrag atenția asupra persoanelor cu sindrom Asperger:

• sunt la fel de inteligente ca ceilalți, dar au mai multe probleme cu abilitățile sociale;
• tind să se concentreze foarte mult pe un singur subiect sau să aibă un comportament repetitiv.

Medicii erau obișnuiți să privească tulburarea Asperger ca pe o afecțiune separată de cele de spectru autist, dar în 2013 noua ediție a DSM 5 (Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale – cartea standard pe care o folosesc experții în sănătate mintală) a schimbat modul de clasificare.

Factori de risc

Multe studii au analizat posibilele cauze ale tulburărilor din spectrul autist, cum ar fi Asperger. Unii au oferit indicii care îi ajută pe medici să identifice potențialii factori de risc:

Genele

Genele par să influențeze șansele unei persoane de a dezvolta Asperger. Deși nu s-a găsit nicio genă specifică, tulburarea pare să apară în familii. De exemplu, frații mai mici ai unui copil cu Asperger prezintă un risc mai mare de a dezvolta sindromul decât alți copii.

Studiile pe gemeni identici au arătat că dacă unul dintre gemeni are o tulburare din spectrul autist, celălalt are o probabilitate între 36 și 95% de a fi afectat.

În plus, anumite condiții genetice, cum ar fi sindromul X fragil și sindromul Rett, sunt legate de dezvoltarea Asperger. Sindromul X fragil este cea mai cunoscută tulburare cu o singură genă și reprezintă 2-3% din toate tulburările din spectrul autismului.

Mutațiile spontane ale genelor sau modificările genetice care au loc din motive necunoscute pot influența, de asemenea, riscul unui copil de a dezvolta Asperger.

Oamenii de știință continuă să studieze modul în care genele sunt legate de Asperger. Ei speră să ofere mai multe răspunsuri pentru a explica mai bine această conexiune complexă.

Modificări ale creierului

Studiile imagistice ale persoanelor cu tulburări din spectrul autist au arătat diferențe în anumite părți ale creierului, în special în lobii frontali și temporali.

Cercetătorii încearcă să stabilească dacă aceste modificări sunt provocate de anomalii ale genelor, de leziuni suferite în timpul sarcinii sau nașterii, de leziuni în primele luni de viață sau sunt rezultatul unei combinații de mai mulți factori.

Mediul înconjurător

Mulți experți cred că declanșatorii de mediu pot fi vinovați pentru Asperger.

Deși trebuie făcute mai multe cercetări, unii oameni de știință cred că anumite probleme din timpul sarcinii pot crește riscul unui copil de a dezvolta o tulburare din spectrul autist:

• o infecție virală a mamei în timpul sarcinii;
• complicații la naștere;
• expunerea fătului în uter la substanțe chimice, cum ar pesticidele;
• utilizarea anumitor medicamente (terbutalina, acid valproic, antipsihotice sau stabilizatori ai dispoziției);
• expunerea fătului în uter la poluanți atmosferici.

Diagnosticare

La primele simptome care vă atrag atenția, este bine să mergeți cu copilul la medicul pediatru; el vă poate trimite la un expert în sănătate mintală, care este specializat pe TSA.

Sindromul Asperger este adesea tratat cu o abordare în echipă. Asta înseamnă că mai mulți specialiști se vor ocupa în același timp de copil. Psihologul diagnostichează și tratează problemele emoționale și comportamentale. Neurologul pediatru tratează afecțiunile creierului, iar pediatrul specializat pe dezvoltare sau logopedul sunt specialiști în probleme de vorbire și limbaj și alte probleme de dezvoltare. Psihiatrul se ocupă de afecțiunile de sănătate mintală și poate prescrie medicamente pentru a le trata.

Medicul vă poate adresa mai multe întrebări referitoare la comportamentul copilului, cum ar fi:

• ce simptome are și când le-ați observat pentru prima dată;
• când a învățat copilul dumneavoastră să vorbească și cum comunică cu ceilalți;
• dacă cel mic este foarte concentrat pe vreun subiect anume sau pe o activitate;
• dacă are prieteni și cum interacționează cu ei.

Boli asociate

Anxietatea

Anxietatea este o problemă majoră pentru multe persoane cu sindrom Asperger care pot avea temeri calitativ diferite față de persoanele care nu suferă de această tulburare. Un pacient cu boala Asperger simte adesea anxietate, îngrijorându-se de evenimente cotidiene și preocupându-se de temerile lui pentru perioade lungi de timp.

S-au făcut multe studii în ultima vreme pe această temă și s-a constatat că adulții cu Asperger cu vârste între 18 și 65 de ani au anxietate și depresie semnificativ mai crescută decât persoanele care nu suferă de această boală.

Anxietatea și depresia se pot manifesta la cei cu Asperger încă din copilărie. Marea majoritate a copiilor cu sindrom Asperger (40-50%) dezvoltă anxietate și depresie din cauza dificultății sociale. Pentru ei, mediul înconjurător poate să fie mai stresant decât pentru ceilalți copii.

Un alt motiv de anxietate la copiii și adulții cu Asperger este sentimentul că nu sunt înțeleși sau acceptați de cei din jur. De multe ori, pentru a se integra, cei cu Asperger maschează simptomatologia. Acest lucru duce la creșterea anxietății și reduce semnificativ tonusul psihic. De asemenea, ei pot să dezvolte anxietate la schimbarea rutinei, în special la schimbări neașteptate sau când încearcă să identifice sau să înțeleagă emoții (se mai numește și alexitimie).

Depresia

Pentru referință, un episod depresiv constă în mod obișnuit din următoarele simptome, pe o perioadă de minimum două săptămâni, cu afectarea funcționării normale zilnice:

• persoana se simte tristă sau fără speranță;
• se simte vinovată sau lipsită de valoare;
• își pierde interesul pentru lucrurile care în mod normal o făceau fericită;
• apar schimbări în pofta de mâncare (dorință de a mânca mai mult sau mai puțin decât de obicei);
• apar pierderi sau scăderi nejustificate în greutate;
• persoana își pierde concentrarea;
• energie scăzută, oboseală;
• tulburări de somn (insomnie sau hipersomnie).

Asperger și depresia tind să meargă „mână în mână” și e posibil ca depresia să fie greu de diagnosticat la o persoană cu sindrom Asperger din cauza simptomelor care se suprapun (ex: o persoană cu Asperger are un afect plat, ceea ce înseamnă că poate să pară tristă). Cu toate acestea, ce vedem la exterior poate să nu coincidă cu ceea ce simte persoana la interior.

Depresia poate fi de două tipuri:

• primară: se dezvoltă independent de un alt diagnostic; aceasta înseamnă că o persoană cu Asperger devine deprimată nu din cauza stresului legat de simptomele autismului, ci mai degrabă din cauza factorilor direcți care provoacă depresie;
• secundară: se poate dezvolta și secundar sindromului Asperger; în acest caz, experiențele de viață, precum supraîncărcarea senzorială sau respingerea socială, contribuie la dezvoltarea simptomelor de depresie.

Prevenție

Agravarea simptomelor sindromului Asperger poate fi prevenită prin diagnosticare timpurie și intervenția în timp util a specialiștilor din domeniul sănătății mintale. Acesta este cel mai bun mod de a preveni complicațiile comportamentale și emoțiile legate de această tulburare.

Modificarea comportamentală și consilierea parentală pot ajuta și ele. Există linii directoare standard pentru managementul medical prin medicație psihiatrică dedicată problemelor emoționale și comportamentale.

De asemenea, există medicamente ușoare de stimulare care sunt administrate pentru a face față neliniștii, agresivității și deficitului de atenție. Medicația este adesea combinată cu terapia de familie și de grup și cu intervenții terapeutice ocupaționale pentru a îmbunătăți viața de zi cu zi.

Tratamentul comportamental are ca scop modificarea răspunsurilor părinților și a profesorilor la dificultățile copilului. Tratamentul urmărește să ofere copiilor un mediu structurat, cu posibilități de management al situațiilor neprevăzute.