Informații generale
Testul ce determină cantitatea de aluminiu din sânge poate fi utilizat în cazul în care este suspectată o intoxicație cu acest metal.
Aluminiul (Al), un metal ușor de culoare argintiu - alb, reprezintă cel mai abundent metal de la nivelul scoarței terestre. Acesta poate fi întâlnit în apă, sol, aer, și chiar în alimente, făcând, astfel, expunerea inevitabilă. Aluminiul este utilizat în fabricarea dozelor pentru băuturi, a oalelor, în industria avioanelor, în industria cosmetică, în aditivi alimentari, antiperspirante, așternuturi pentru pisici sau antiacide. De asemenea, contactul cu aluminiu poate avea loc și prin consumul de legume, praf de copt, medicamente sau brânzeturi.
În condiții normale, omul consumă zilnic aproximativ 5 - 10 mg de aluminiu, care este mai apoi eliminat prin urină complet. Pacienții care suferă de insuficiență renală pot întâmpina probleme în procesul de excreție a aluminiului, acumulându-l la nivelul organismului. Dacă nu se produce filtrarea aluminiului, metalul se poate acumula în sânge și lega de diferite proteine, cum ar fi albumina. În intoxicația cu aluminiu, acesta se depune și la nivelul creierului în cantități crescute, putând induce demența.
La nivelul corpului, aluminiul poate înlocui calciul din oase, influențând formarea și mineralizarea oaselor normale. Calciul din oase nu mai poate fi reabsorbit înapoi în sânge, sub influența parathormonului, ceea ce duce la dereglări ale paratiroidei și la apariția hiperparatiroidismul secundar. În insuficiență renală, nivelurile parathormonului sunt, adesea, ridicate. Expunerea profesională la aluminiu duce atât la creșteri ale aluminiului seric, dar și a aluminiului urinar.
Când este recomandată determinarea aluminiului seric
Determinarea aluminiului seric poate fi recomandată de medicul specialist în următoarele situații:
- diagnosticarea intoxicației cu aluminiu;
- monitorizarea toxicității aluminiului la persoanele ce fac dializă;
- monitorizarea uzurii implanturilor protetice metalice;
- pentru persoanele cu expunere industrială;
- pacienților diagnosticați cu insuficiență renală cronică.
Procedura recoltare
Determinarea aluminiului seric nu necesită pregătiri speciale. Aceasta se realizează dintr-o probă de sânge venos, recoltată à jeun (pe nemâncate).
Interpretare rezultate
Valorile de referință* pentru aluminiu seric sunt cuprinse în intervalul: 0 - 15 ug / L.
Valorile de referință* sunt date de aparatură, de metoda de lucru și de reactivii folosiți și pot să difere de la un laborator la altul.
Bibliografie
- Gitelman, Hillel J. “Aluminum Exposure and Excretion.” Science of the Total Environment, vol. 163, no. 1-3, 1 Feb. 1995, pp. 129–135, www.sciencedirect.com , https://doi.org/10.1016/0048-9697(95)04483-h
- Wang, Tzu-Lin, et al. “Association between Serum Aluminum Levels and Cardiothoracic Ratio in Patients on Chronic Hemodialysis.” PLOS ONE, vol. 12, no. 12, 20 Dec. 2017, pp. e0190008–e0190008, www.ncbi.nlm.nih.gov, https://doi.org/10.1371/journal.pone.0190008
- Tsai, Ming‐Song, et al. “Association of Serum Aluminum Levels with Mortality in Patients on Chronic Hemodialysis.” Scientific Reports, vol. 8, no. 1, 13 Nov. 2018, www.ncbi.nlm.nih.gov , https://doi.org/10.1038/s41598-018-34799-5
- “AL - Overview: Aluminum, Serum.” @Mayocliniclabs, 2015, www.mayocliniclabs.com
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.