Demență

Cauze

Creierul este compus din mai multe zone, fiecare dintre acestea jucând un rol important: memorie, gândire, judecată. Cauza demenței o constituie deteriorarea celulelor creierului. Drept urmare, aceste celule nu mai pot comunica între ele, iar acest lucru are repercusiuni grave asupra gândirii și comportamentului uman.

În cazul bolii Alzheimer, depozitele anormale de anumite proteine împiedică celulele creierului să rămână sănătoase și să funcționeze normal. Regiunea creierului care este centrul învățării și memoriei se numește hipocampus. Dacă această zonă este afectată, atunci simptomele vor fi pierderea memoriei și a puterii de concentrare.

Factori de risc

În demență există factori de risc asociați. Iată-i pe cei mai importanți:

• Vârsta: riscul crește după 65 de ani, dar există și situații în care boala se poate dezvolta la o vârstă mai tânără (de exemplu demența fronto-temporală).
• Istoricul familial: persoanele care au în familie cazuri de demență prezintă un risc mai mare. O parte dintre cazurile de demență se moștenesc.
• Sexul: riscul de a dezvolta demență este mai mare în cazul femeilor, fiind posibil ca acest lucru să se întâmple deoarece femeile trăiesc mai mult.
• Sindromul Down: multe persoane diagnosticate cu Down pot prezenta la maturitate boala Alzheimer cu debut precoce. În general, simptomele de Alzheimer se manifestă cu 10-20 de ani mai repede în cazul persoanelor diagnosticate cu sindrom Down.

Alți factori de risc pot fi:

• Accidentul vascular cerebral,
• Ateroscleroza (pentru că arterele se îngustează),
• Nivelurile ridicate de colesterol,
• Diabetul zaharat,
• Fumatul,
• Consumul de alcool,
• Dieta nesănătoasă (bogată în grăsimi).

Simptome

Tulburările cognitive manifestate de pacienții care suferă de demență afectează în principal memoria, gândirea, limbajul și capacitatea de concentrare. Simptomele se manifestă în funcție de stadiul afecțiunii:

Simptome în stadiile timpurii de demență (demență ușoară)

Pacientul este independent, dar simptomele încep să se dezvolte prin manifestarea unor:

• probleme de memorie;
• schimbări de personalitate;
• stări de irascibilitate;
• stări de apatie/anxietate/depresie;
• momente de pierdere a lucrurilor;
• repetiții verbale (afirmații sau întrebări);
• rătăciri în locuri familiare;
• uitări de nume;
• exprimări prin intermediul unor cuvinte nepotrivite;
• rezolvări deficitare ale anumitor sarcini;
• probleme în a exprima atașamentul față de cei apropiați.

Simptome în stadiile medii de demență (demență moderată)

În cazul unor stadii mai avansate de boală, pacientul deja poate avea nevoie de ajutor din partea celorlalți în viața de zi cu zi. Intervin și alte simptome, precum:

• schimbări de personalitate;
• raționament afectat;
• confuzii, frustrări;
• memorie afectată;
• insomnie.

Simptome în stadiile avansate de demență (demență severă)

În stadiile avansate de demență, pacientul:

• are nevoie de ajutor medical specializat permanent, iar simptomele se agravează și mai mult;
• nu-și mai poate controla mersul, deglutiția, controlul vezicii urinare sau sfincterelor;
• prezintă un risc crescut de a dezvolta infecții;
• nu mai poate comunica;
• poate deveni agresiv;
• poate avea pierderi importante de memorie;
• are tulburări de concentrare;
• are probleme de percepție vizuală.

Demența senilă în fază terminală este cea care solicită cel mai mult persoanele din preajma bolnavului.

Diagnosticare

Demența nu poate fi diagnosticată prin analize de laborator. De asemenea, este destul de greu să poată fi diagnosticată în fazele timpurii. Medicul specialist poate pune un diagnostic de demență în urma unor investigații.

Evaluare medicală

Evaluarea medicală este o discuție între medic și pacient. Medicul află care sunt manifestările, cum au debutat simptomele, dacă acestea sunt persistente, dacă există și alte afecțiuni în istoricul medical al pacientului sau în familie, dacă au intervenit schimbări importante sau stresante în viața pacientului în ultima perioadă.

Analize de laborator

Fiindcă se pot face confuzii între demență și alte afecțiuni, se recomandă anumite analize de laborator, precum:

• verificarea nivelului de vitamina B12, pentru a se vedea dacă este vorba de un deficit al acestei vitamine;
• HIV (demența provocată de infecția HIV);
• verificarea hormonilor tiroidei (se verifică un potențial caz de hipotiroidie);
• nivelul de zahăr din sânge;
• examenul toxicologic;
• puncția lombară pentru verificarea nivelului proteinelor din lichidul cefalorahidian.

Teste imagistice

Se apelează la testele imagistice dacă medicul dorește să elimine alte posibile cauze care ar putea declanșa simptomele pacientului sau să obțină mai multe informații despre tipul și stadiul bolii. Poate fi vorba despre:

• tomografie computerizată (CT);
• rezonanță magnetică nucleară (RMN).

Se poate identifica dacă pacientul are probleme legate de un posibil accident vascular cerebral sau tumoră cerebrală.

Deficit cognitiv incipient (mild cognitive impairment)

Persoanele care au fost diagnosticate cu deficit cognitiv incipient au deja probleme legate de pierderi de memorie, numai că acestea sunt greu de diferențiat de procesul normal de îmbătrânire și încă nu interferează cu desfășurarea activităților zilnice.

În general, persoanele diagnosticate cu deficit cognitiv incipient ajung să sufere de Alzheimer în decurs de 6-8 ani. Nu există tratament pentru pacienții care suferă de deficit cognitiv incipient, dar există strategii terapeutice care pot încetini boala. Tulburările de memorie sunt un semnal care trebuie să fie întotdeauna investigat.

Tratament

Despre demență se spune că nu poate fi tratată. Cu toate acestea, poate fi încetinită. Tratamentul simptomelor cognitive depinde de cauza declanșatoare. De asemenea, există și terapii care nu sunt medicamentoase și care pot avea efecte benefice asupra simptomelor.

În general, medicul specialist poate merge pe următoarele strategii terapeutice:

• vitamine (mai ales în cazul deficitului de vitamina B12);
• intervenție chirurgicală dacă simptomele sunt declanșate de tumori cerebrale sau de hidrocefalie;
• tratarea depresiei;
• tratarea encefalitei;
• stoparea tratamentelor care declanșează simptome cognitive;
• tratarea hipotiroidismului prin medicație hormonală;

Tratamentul medicamentos se administrează numai cu prescripție medicală din partea medicului specialist.

Terapii ajutătoare

Terapia medicamentoasă poate fi însoțită și de alte tipuri de terapie, precum:

• logopedia în cazul dificultăților de vorbire;
• psihoterapia în cazul tulburărilor de personalitate și de comportament;
• terapia ocupațională pentru ca pacientul să-și poată păstra independența cât mai mult timp posibil;
• exercițiile de stimulare cognitivă pentru un control asupra gândirii și memoriei;
• exercițiile fizice, care se fac cu ajutorul unui kinetoterapeut.

Complicații

Complicațiile demenței pot fi, la rândul lor, grave, manifestându-se prin:

• dificultate de comunicare cu cei din jur;
• imposibilitatea urmării tratamentului prescris de medicul neurolog, geriatru sau psihiatru sau neînțelegerea efectelor adverse ale medicamentelor;
• posibilitatea afectării capacității de a înghiți, a menține echilibrul, a controla intestinul și vezica urinară;
• eventuale căderi sau fracturi și o deplasare dificilă;
• probleme de malnutriție, deshidratare sau probleme gastrointestinale.

Prevenție

Se recomandă adoptarea unui stil de viață sănătos, iar acest lucru se poate face prin:

• adoptarea unei diete echilibrate și sănătoase, bogată în nutrienți esențiali;
• adoptarea unui stil de viață activ;
• eliminarea excesului de alcool;
• renunțarea la fumat;
• menținerea tensiunii arteriale în limite normale.