Banner Anticorpi Anti-HTLV I/II IgG

Anticorpi Anti-HTLV I/II IgG

Află informații utile despre această analiză:

  • Când este recomandată
  • Care este procedura de recoltare
  • Ce semnifică rezultatele obținute

Informații generale

HTLV este un virus ARN care poate provoca tumori şi, implicit, diferite forme de cancer. De aceea HTLV este considerat un oncovirus. Acest virus limfotrop al celulelor T umane poate fi de două tipuri: I și II, adică HTLV-I și HTLV-II.

Pentru prima dată, virusul HTLV I a fost izolat în anul 1980 la un pacient cu limfom cutanat cu celule T, iar virusul HTLV II a fost descoperit doi ani mai târziu, în 1982, la un pacient diagnosticat cu leucemie cu celule păroase. Aceste virusuri sunt resposabile de apariția anumitor boli rare ale limfocitelor, de leucemiile cu celule T, parapareză spastică tropicală sau alte afecţiuni caracterizate prin demielinizare, precum mielopatie asociată cu HTLV -I (o boală neurologică degenerativă cronică), sindromul Sjogren. De asemenea, au fost semnalate şi cazuri de polimiozită, artropatie cronică, uveită, toate puse tot pe seama infecţiei cu virusurile HTLV-I și HTLV-II.

Infecția cu HTLV-I este des întâlnită în sud-vestul Japoniei, bazinul Caraibelor, Malaezia și părți ale Africii, unde rata de seropozitivi este de 15%, dar, în întreaga lume, se estimează că aproximativ 20 de milioane de persoane sunt infectate cu HTLV.

Virusul HTLV se transmite, în primul rând, de la mamă la făt - fie transplacentar, fie prin alăptare, apoi prin contact sexual, administrare intravenoasă de droguri sau transfuzie de sânge.

Persoanele testate pozitiv nu sunt acceptate ca donatori de sânge.

Important este că, după infectare, virusul nu dispare în totalitate, ci rămâne în organism într-o stare latentă. Aşa se explică şi de ce o parte dintre cei infectaţi continuă să dezvolte mai multe boli asociate.

Probă Anticorpi Anti- HTLV I/II IgG Medlife

Când este recomandată determinarea anticorpilor anti -HTLV

Important de precizat este că testarea sau determinarea anticorpilor HTLV nu este recomandată tuturor. Incidenţa HTLV I și II este scăzută în Europa sau America, iar majoritatea persoanelor infectate sunt purtători sănătoşi ai virusului şi nu se îmbolnăvesc niciodată, deci testarea nu este considerată necesară. Totuşi, procedura medicală cere încă din 1988 ca toate organele care urmează să fie transplantate sau tot sângele donat să fie testat.

Persoanele care ar trebui să se gândească serios să facă o analiză de determinare a anticorpilor anti-HTLV sunt, în primul rând, cele care fac parte din categoria de risc. Adică cele care au mai mulţi parteneri sexuali, mai ales din zonele endemice (Japonia, Caraibe, Malaezia sau Africa), consumatorii de droguri injectabile, persoanele depistate ca fiind pozitive pentru HTLV în timpul donării de sânge, mama al cărei copil a fost diagnosticat cu infecţie HTLV, sau cei care prezintă diferite simptome de boală pentru afecţiunile asociate HTLV-I şi HTLV-II.

Vorbim, aşadar, despre simptome precum:

  • febră
  • transpiraţii nocturne
  • oboseală
  • ganglioni limfatici crescuţi
  • scăderea acuităţii vizuale
  • leziuni alb-gălbui la nivelul retinei
  • plăci roşii aspre acoperite cu băşici şi cruste la nivelul frunţii, bărbiei, pielea capului, zona inghinală, fese
  • dureri şi rigiditate articulară
  • inflamaţie şi iritaţie la nivelul articulaţiei afectate

Procedura recoltare

Un organism infectat cu HTLV-I sau HTLV-II răspunde prin producerea de anticorpi. Pentru detectarea lor este nevoie de analize din sânge venos ce se recoltează, de regulă, dimineaţa pe nemâncate.

Interpretare rezultate

Diagnosticarea precisă a infecţiei cu oncovirusurile HTLV-I și HTLV-II nu se bazează pe o singură testare cu rezultat pozitiv. Rezultatul testului de screening trebuie reverificat de un nou test de confirmare, cum este testul imunologic Western Blot sau RIA sau mai modern și cu acuratețe ridicată prin NAT (PCR).

Interferențe și limite

Uneori se poate ca testarea mult prea timpurie să nu ducă la detectarea anticorpilor deoarece nivelurile lor pot fi încă nedetectabile în sânge. Un rezultat pozitiv al testului de screening este sugestiv pentru o infecţie cu HTLV-1 sau HTLV-2, dar cu toate acestea infecţia nu poate fi confirmată cu certitudine şi nici nu se poate face diferenţierea între cele două tipuri de virus, din acest motiv fiind necesare teste suplimentare precum HTLV I ARN PCR calitativ sau cantitativ și HTLV II ARN PCR calitativ sau cantitativ.

Rezultat pozitiv

Rezultatele pozitive la testele de confirmare pentru anticorpii HTLV I/II confirmă prezenţa virusului HTLV-I/II în ser.

Pacienţii cu factori de risc cunoscuţi şi care au rezultate nedeterminate ale testelor pentru infecţia cu HTLV-I şi HTLV-II ar trebui retestaţi pentru a determina starea finală a infecţiei.

Diagnosticul infecțiilor cu HTLV-1/2 se face inițial prin detectarea anticorpilor specifici anti-HTLVI/II în ser sau plasmă prin teste de screening, cu confirmarea ulterioară prin alte tehnologii. Cu toate acestea, o proporție semnificativă de teste de screening, reactive (pozitive) pentru HTLV-1/2 duc la un profil serologic nespecific, care trebuie confirmat. Indivizii cu aceste rezultate sunt clasificați serologic ca nedeterminați pentru diagnosticul infecției cu HTLV-1/2. Tehnicile actuale de laborator pentru confirmarea rezultatelor serologice se bazează pe testare de tip PCR.

Rezultat negativ

Rezultatele negative ale testului indică absenţa anticorpilor IgG specifici pentru virusul limfotrop al celulelor T umane de tip HTLV I şi HTLV II. Un rezultat nedeterminat pentru confirmare sugerează fie un rezultat de screening fals-reactiv, fie o infecţie cu HTLV, de aceea este necesară o nouă testare cu un nou eşantion pentru a clasifica situaţia finală a infecţiei.

Bibliografie

  1. Yabes, Joseph M. “Human T-Cell Lymphotropic Viruses (HTLV): Background, Pathophysiology, Epidemiology.” Medscape.com, Medscape, 19 July 2021, https://emedicine.medscape.com/
  2. “HTLVI - Overview: Human T-Cell Lymphotropic Virus Types I and II Antibody Screen with Confirmation, Serum.” Mayocliniclabs.com, 2012, www.mayocliniclabs.com/

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu